Ţara de aur

În nebunia asta de #uniţisalvăm şi alte hashtag-uri la modă, am dat peste un filmuleţ, via zoso, care m-a făcut să mă întreb, din nou, dacă nu cumva e mai bine să ne „recâştigăm ţara” recâştigându-ne individualitatea.

E foarte scurt, e o descriere / naraţiune simplă şi, pentru un plus de boem, e vorbit în franceză. Autorii par a fi români (ştie cineva exact? Poate plecaţi de ceva timp din ţară), dar transpunerea făcută parcă e demnă de impresiile unui străin dintr-o metropolă americană venit să se reculeagă în mijlocul pustiului - parcă sună cunoscut şi clişeic, nu?

Mie mi-a transmis altceva, dincolo de uşurinţa frumoasă: da, cinste celor care ies în stradă pentru lucrurile care le pun sângele şi picioarele în mişcare, aşa ceva nu vedeam posibil până acum 2 ani pe vremea asta. Dar oare n-ar fi bine să (şi) îi mobilizăm pe cei din jur prin puterea exemplului personal (atenţie, personal, nu profesional)? Ne-am pierdut sufletul şi obişnuinţa de a cultiva frumosul din jurul nostru şi asta trebuie să se schimbe. Până la urmă, frumuseţea chiar este în ochii celui care priveşte.

Cineva a făcut un filmuleţ, altcineva spune cu mândrie undeva în momentul ăsta că e român, iar un altul câştigă recunoaştere în ceea ce face din partea celorlalţi, care, astfel, află că este român. Eu acolo aş tinde.

ROUMANIE -La Terre en Or- from SOMETHINGMORE on Vimeo.