Ţară bogată, cetăţean sărac?

Pornesc la drum cu acest blog cu o întrebare simplă: câte dintre lucrurile care îi atrag pe tinerii români să plece în străinătate la studii ori să se stabilească în alte ţări nu sunt într-atât de dependente de punerea în valoare a propriilor noastre aptitudini, încât argumentul "acolo e mai simplu, acolo e totul aranjat aşa cum trebuie" chiar să reziste?

Făcând ordine în PC-ul personal, am dat peste un document care conţinea următorul text, al cărui autor nu-l cunosc:

"Mă doare să văd că trăiesc într-o ţară binecuvântată de Dumnezeu şi batjocorită de oameni fără niciun Dumnezeu.

Într-adevăr, nu multe ţări se pot „lăuda” cu ce avem noi. Nu trebuie să ştii foarte multă geografie ca să îţi dai seama că nu e de ici, de colo, să ai la tine în bătătură şi mare, şi munte, şi câmpuri roditoare, şi zăcăminte de aur, argint, cupru, petrol (ca să le menţionez doar pe cele pe care conducătorii noştri s-au grăbit, în ultima vreme, să le ofere spre exploatare, aproape pe nimic, companiilor canadiene). Ajunge să deschizi orice carte de istorie ca să afli că Ţara Românească era aşa bogată în păduri încât, acum 100 şi ceva de ani, cineva încă ar mai fi putut să meargă de la munte până la mare fără să iasă din codru. Tot pe atunci, un istoric afirma că „atâtea bogăţii are ţara asta, că 10 ocârmuiri dacă ar prăda-o, tot ar mai rămâne ceva de furat”.

Dacă avem atâtea resurse şi un potenţial turistic, energetic, agricultural şi social (pentru că şi tinerii noştri valoroşi care pleacă din ţară pentru un trai mai bun tot o resursă sunt) atât de mare, cum se face că văd în jurul meu atâţia oameni amărâţi, necăjiţi, nedreptăţiţi, neajutoraţi? Cum se face că mulţi dintre ei duc o viaţă la limita subzistenţei, ca şi cum toate acele resurse de care am vorbit nu ar fi ale noastre? Cum e posibil să ne fi înzestrat Dumnezeu cu atâtea încât să ne ajungă atât nouă, cât şi altora, dar să nu mai avem nimic? Avem oare voie să înstrăinăm întreaga moştenire a copiilor noştri?

Cum să nu mă doară fiecare din aceste întrebări?"

S-a vorbit mult timp despre S.U.A. ca "ţară a tuturor posibilităţilor" sau despre alte ţări vestice în acest sens. Totuşi, chiar şi dacă ne raportăm la un fundament atât de şubred precum campania de inspiraţie turistică "Land of Choice", nu ajungem oare la concluzia că avem un tărâm al tuturor posibilităţilor aici, care aşteaptă să-i fie exploatat întregul potenţial?

Şi, în acest context, cum creăm puntea dintre aparentele oportunităţi ale mirajului străin şi ascunsele oportunităţi ale palpabilului autohton, fără să riscăm o întoarcere nedorită în istorie, în perioada disputelor privind "formele fără fond"?