Subocuparea, o fațetă a muncii precare. Câteva coordonate statistice

Într-o perioadă complicată economic și social, în care printre altele se vorbește despre migrația persoanelor active economic, tinerii care nu muncesc și nici nu învață, importul de forță de muncă, există și un fenomen despre care se discută insuficient în spațiul public – fenomenul subocupării persoanelor active din punct de vedere economic. În general, când analizăm piața muncii utilizăm concepte precum ocuparea, șomajul, munca atipică, subocuparea, costul forței de muncă și altele.

Potrivit Organizației Internaționale a Muncii (OIM), subocuparea este un fenomen inerent pieței muncii care se referă la acele persoane care lucrează cu program parțial, față de programul complet (norma întreagă de 8 ore zilnic, circa 40 ore pe săptămână), încadrați pe locuri de muncă cu productivitate și/ subcalificare reduse, fiind o alternativă la șomaj. Sunt situați excepționale, precum crizele economice, conflictele armate, schimbările tehnologice de mare amploare, recesiunile care determină oamenii calificați și uneori supracalificați să accepte locuri de muncă cu program parțial pentru a evita intrarea în șomaj, asociată adesea cu deprivarea materială sau sărăcia, care pot conduce la marginalizare sau excluziune socială.

Subocuparea poate fi tratată și ca o fațetă a muncii precare deoarece persoanele care lucrează cu program parțial obțin venituri sub formă de salarii sau asimilate acestora mult mai scăzute în comparație cu persoanele care lucrează cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, cu calificare corespunzătoare locului de muncă pe care îl ocupă. Scăderea veniturilor unei persoane ocupate raportat la ceea ce este considerat standard decent de viață conduce la restructurarea cheltuielilor pentru educarea copiilor, participarea la activități culturale, sociale, petrecerea timpului liber. În alți termeni, subocuparea reprezintă situația în care o persoană este plasată între ocuparea deplină (persoanele care lucrează cu program complet) și șomaj (pe perioadă determinată sau nedeterminată.

Din punct de vedere sociologic, subocuparea poate fi operaționalizată în două dimensiuni: subocuparea vizibilă și subocuparea invizibilă. Prima dimensiune descrie situația când lucrătorii nu pot obține locul de muncă dorit, potrivit pregătirii profesionale și salarizării, fiind nevoiți să lucreze cu program redus (parțial) pentru a se menține în câmpul muncii și a obține venituri pentru asigurarea unui minim decent de viață. Pentru completarea veniturilor, un lucrător cu program parțial poate căuta încă o slujbă cu program parțial. Aceaste situații de subocupare sunt considerate „vizibile” deoarece sunt ușor de identificat, observat și măsurat, derulându-se într-un cadru legal (impozitate și taxate conform legislației în vigoare). Subocuparea invizibilă se referă la acele locuri de muncă cu normă întreagă, în care angajații nu utilizează cunoștințele, competențele și abilitățile potrivit formării profesionale. Această dimensiune a subocupării este mai greu de observat și măsurat de statistica oficială, fiind mai degrabă temă de cercetare pentru sociologi printr-un mix de metode calitative și cantitative (observație, interviuri, focus grupuri, chestionare).

Fenomenul subocupării poate fi identificat în mai multe situații pe piața muncii:

1)      persoanele subocupate care doresc să muncească cu normă întreagă, dar nu dispun de calificarea necesară pentru a candida/ocupa locurile de muncă cu program complet;

2)      persoanele subocupate care doresc să muncească cu normă întreagă, dar nu sunt disponibile imediat pentru o astfel de activitate din diverse motive (probleme familiale, dificultăți în acomodarea vieții profesionale cu viața privată etc.), acceptând slujbe sub nivelul califării profesionale formale;

3)      angajatori care oferă locuri de muncă cu program parțial, dar solicită din partea angajatului să muncească în program complet cu aceeași remunerație oferită unui salariat cu program normal/ complet. În acest caz avem de-a face cu subocuparea voluntară și/sau impusă în scopul eludării taxelor și impozitelor („munca la negru”, „munca la gri”).

Pentru statistica oficială (Eurostat; Institutul Național de Statistică), persoanele subocupate sunt persoane care lucrează cu program parţial, dar care doresc şi sunt disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent. Din punct de vedere statistic, durata obişnuită a săptămânii de lucru se consideră durata săptămânii tipice de lucru, nu cea prevăzută în contractul colectiv de muncă sau alte tipuri de acord de muncă. În această durată sunt cuprinse şi orele suplimentare, dacă acestea sunt efectuate sistematic.

În anul 2021 populaţia activă a României era de 8214,7 mii persoane, din care 7755,5 mii persoane ocupate şi 459,2 mii şomeri). Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,9%. Acest indicator a avut valori mai mari la bărbaţi (71,1%, faţă de 52,5% la femei) şi ȋn mediul urban (67,2%, faţă de 55,5% în mediul rural). Erau ocupaţi 21,2% dintre tineri (15-24 ani) şi 43,8% dintre persoanele vârstnice (55-64 ani). Rata de ocupare pentru persoanele de 15-64 ani a fost mai ridicată în cazul celor cu studii superioare (88,4%) decât în cazul celor cu studii medii (64,3%) şi al celor cu nivel scăzut de educaţie (34,7%). Raportul de dependenţă economică, exprimat prin numărul persoanelor neocupate (inactive sau în şomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate, a fost în anul 2021 de 1459,6‰, înregistrând o scădere faţă de anul precedent (1511,4‰).

Pentru a descrie subocuparea, avem la dispoziție doi indicatori statistici: numărul de persoane care muncesc cu program parțial și rata subocupării (incidența subocupării) care măsoară ponderea persoanelor aflate în situație de subocupare în totalul persoanelor ocupate (cu normă întreagă și parțială). Ancheta forței de muncă în gospodării (AMIGO) desfășurată de INS în anul 2021 arată că 117,4 mii persoane erau ocupate cu program parţial doreau şi erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate. Această categorie de persoane a reprezentat 1,4% din populaţia activă, 1,5% din populaţia ocupată şi 39,7% din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parţial. Din totalul persoanelor subocupate, 81,2% erau persoane rezidente în mediul rural, 77,9% erau bărbaţi, iar 52,0% aveau vârsta cuprinsă în intervalul 35-54 ani. Peste jumătate (51,9%) dintre persoanele subocupate aveau studii de nivel scăzut, iar alte 45,9% aveau nivel mediu de educaţie.

Potrivit INS, incidenţa subocupării (ponderea persoanelor subocupate în totalul populaţiei ocupate din aceeaşi categorie) a avut valori mai mari în activități ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic; activități ale gospodăriilor private de producere de bunuri și servicii destinate consumului propriu (17,3%), în agricultură, silvicultură şi pescuit (7,9%), în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activități de decontaminare (2,6%) și în construcții (2,3%).

Guvernul a decis impozitarea contractelor de muncă cu normă parțială (part-time) cu scopul declarat de a descura situațiile în care persoanele care lucrează în microîntreprinderi au contract cu normă parțială în propria firmă. Astfel, acest persoane vor trebui să facă următoarea alegere: fie să închidă contractul de muncă cu normă pațială și să treacă pe impozit pe profit, fie să încheie un contract de muncă cu normă întreagă pentru a beneficia în continuare de regimul „micro”.

Această reglementare (Ordonanța nr. 16 din 2022) a fost criticată de o serie de voci din mediul economic care consideră că pentru a obține mai mulți bani la buget, Guvernul a decis supraimpozitarea contractelor cu normă parțială. În această situație, este de așteptat ca unele microîntreprinderi să închidă contractele de muncă cu normă parțială și/sau să le transforme în contracte cu normă întreagă, ceea ce înseamnă costuri mai mari cu forța de muncă care, evident, impactează și prețurile la bunurile și serviciile oferite. Rămâne ca peste un an, să facem o analiză cost-beneficiu a acestei politici publice și să vedem care a fost impactul economic, financiar, social, în contextul evoluțiilor de pe piața de muncă.