Stângăcia începutului

Dincolo de tergiversări şi negocieri, iar apoi, titluri de ştiri, reportaje şi fotografii tendenţioase din unele mass-media, eu m-am bucurat când am văzut că avem mai multe doamne în noul Guvern şi apoi, îmbunătăţirile din Parlament cu şefe noi la câteva comisii parlamentare.

 Nu vreau să ţin prelegeri cu date alarmante din rapoarte şi nici să vă spun rezultatele multor cercetări efectuate în domeniu. Le găsiţi pe toate, pe site-uri, de la noi şi din alte parţi. Despre altceva scriu azi.

Nu m-am ascuns niciodată după false identităţi - ştie toată lumea că sunt feministă consecventă. Nici nu am zis vreodată că o categorie de gen sau alta e superioară sau inferioară celeilalte. Confruntată însă de mică cu (sau martoră la) nedreptaţi şi inegalităţi de tot soiul, la maturitatatea-mi precoce am înţeles că doar luptând pentru cauza egalităţii le voi putea anula.

Alături de alţi colegi din societatea civilă, pledez activ pentru crezul meu, iar schimbările din societate - bune şi mai puţin bune - îmi menţin fidelitatea şi ardoarea. Şi nu e vorba defel de o luptă împotriva bărbaţilor sau, mai grav, de înlocuirea unei hegemonii cu o alta. Am avut şansa unei întâlniri providenţiale la începutul activităţii mele cu dna Mihaela Miroiu, cunoscuta militantă pentru drepturile femeilor, profesoară universitară la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi autoare a multor studii de gen de referinţă. Graţie ei, mi-am potolit revolta  adolescentină, fără să pierd însă nimic din spiritul revoluţionar. „Protecţia (bărbătească) şi grija (femeiască) sunt relaţii necesare într-o societate, dar nu sunt suficiente pentru democraţie, pentru autonomie personală, competiţie şi autoafirmare“, aşa m-a convins mentora mea.

Modelele culturale, stereotipurile de gen, ierarhiile sociale şi relaţiile de gen din societatea noastră devaforizează femeile în spaţiul public şi pe bărbaţi – în cel privat. Iar ideologiile modelează realitaţi, inclusiv realităţi de gen. Dezechilibrante, de cele mai dese ori. Iată de ce participarea politică a femeilor mă interesează în mod special.
În opinia mea, doar printr-o concentrare masivă a minţilor şi caracterelor de femeie în forurile decizionale poate fi reconsiderată sfera politicului. „Schimbarea la faţă“ a politicii va zdruncina din rădăcini un status quo îndoielnic, sterilitatea căruia o tot vedem de-a lungul istoriei – trădări, războaie şi înşelaciune. Umanizată şi îmbogăţită intelectual astfel, politica va deveni mai „pentru oameni“. Şi da, pentru asta avem nevoie de cifre: cu cât mai multe femei în politică, cu atât mai bine.

Teoria zice că orice minoritate, fiind pană la 30% reprezentată într-un grup, e ca şi absentă. Nulificată de superioritatea numerică a majoritătii, o minoritate nu mai ajunge să-şi facă auzită vocea. În cazul femeilor e şi mai trist: marginalizate, negate şi desconsiderate de secole, de către propriii lor taţi sau soţi, de biserică şi societate, multe dintre ele mai duc povara acestei schisme şi azi, plătind tributuri prin pasivitate, conformare sau supuşenie. Doar paritatea e rezolvarea.

Renunţarea la patriarhatul politic va determina o abolire, în timp, a patriarhatului din societate, în favoarea unui parteneriat de gen. Iar perioada de tranziţie, chiar dacă e una prelungită la noi, este extrem de benefică în acest sens; în tranziţie orice e posibil, chiar şi ceea ce unora le-ar părea a fi mai curând o invazie. Pentru mine nu e decât democraţie. Iar drumul către maturitate politică nu poate continua decât prin renuntarea la lupta pentru putere în interiorul unei majorităţi rigide.

Dincolo de conjucturi - istorice, la început, şi politice, acum - femeile s-au trezit demult, iar autonomizarea lor internă e un fapt împlinit. Însă externalizarea şi exersarea plenară a acestei independenţe, cu punerea în valoare a competenţelor şi a profesionalismului, reclamă şi un alt proces paralel din partea bărbaţilor: deschiderea minţilor către emancipare şi a inimilor - către parteneriatul de gen.

Schisma dintre bărbaţi şi femei are loc doar între oamenii cu mentalităţi desuete, îngheţaţi în alte ere (mai sunt şi dintre aceştia mulţi la noi). Într-o societate emancipată - cu personalităţi evoluate, cu minţile eliberate şi libere, cu independenţa asumată şi trăită - nu mai e cazul să se discute scindarea acestor două lumi, ci valorizarea şi celebrarea diferenţelor. Calitatea unui om este determinată de o conştiinţă de sine sănătoasă, de principii morale şi valori perene, de existenţă virtuoasă, de înţelepciune şi bunătate, de echilibru şi putere sufletească. 

Cunosc şi admir activitatea profesională a doamnelor recent desemnate în noul Guvern, am fost încântată şi de prestaţia celor din fostul Guvern - la cârma celor mai dificile ministere - şi am convingerea că următorul Guvern va avea şi mai multe femei în componenţa sa. Şi nu doar pentru că aşa spun Directivele UE sau Recomandările Consiliului Europei ori pentru că aşa ne sunt ţintele pentru Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, ci pentru că pană şi liderii partidelor politice au înţeles care le sunt şansele pierdute şi ratările, dar şi principiile modernităţii.