Socialiştii francezi vor să imite Syriza şi Podemos

E a treia oară când stânga franceză organizează alegeri primare. Scopul, ca şi-n ocaziile precedente, e desemnarea unui candidat redutabil la prezidenţiale. După 2002, când divizarea acestei familii politice a făcut ca turul al doilea să se desfăşoare între dreapta şi extrema dreaptă, preliminariile au hrănit speranţa că drumul spre Elysée nu e blocat.

În 2006, au fost trei politicieni înscrişi în cursă, iar Ségolène Royal se impunea din prima rundă. Cinci ani mai târziu, numărul aspiranţilor s-a dublat, François Hollande având nevoie de un tur secund ca să obţină învestitura. În alegeri, Royal a pierdut în faţa lui Sarkozy, Hollande a câştigat în faţa aceluiaşi adversar.

Duminica trecută, s-au înscris în competiţie şapte „candidaţi la candidatură” – cum le spun francezii. Preşedintele în funcţie a abandonat ideea de a se prezenta şi nici măcar n-a votat pentru cineva, fiind plecat în Chile. Au fost, în schimb, prezenţi doi dintre cei care-şi încercaseră şansa şi-n 2011: e vorba despre Manuel Valls şi Arnaud Montebourg.

De atunci încoace, Valls a fost premier, iar Montebourg – ministru. Au mai participat la primarele de acum alţi doi ex-miniştri socialişti – Benoit Hamon şi Vincent Peillon, doi ecologişti – Jean-Luc Bennahmias şi François de Rugy, ca şi preşedinta Partidului Radical de Stânga, Sylvia Pinel. Campania a fost anostă, iar interesul publicului – mai degrabă modest.

Într-adevăr, deşi putea vota orice cetăţean – la fel ca la alegerile primare organizate de dreapta, în noiembrie – numărul participanţilor a fost semnificativ mai mic. În urmă cu două luni, veneau la urne peste patru milioane de participanţi, în vreme ce pe 22 ianuarie ei abia au depăşit un milion. Pe primele două locuri s-au clasat Hamon (36%) şi Valls (31%).

Al doilea fost într-o situaţie incomodă: ca fost premier în vremea lui Hollande, nu se putea dezice de acesta, dar nici n-avea cum să susţină 100% acţiunea unui preşedinte cu o cotă de popularitate dezastruoasă. A părut, de aceea, ridicol atunci când a propus anularea unui articol din Constituţie, pe care-l folosise pentru a-şi angaja răspunderea în Parlament.

Câştigătorul primului tur e foarte stângist. El ar vrea ca săptămâna de lucru să aibă doar 32 de ore şi a propus ca oricine să primească, indiferent dacă munceşte sau nu, un venit minim de 600 de euro pe lună. Tot el a cerut legalizarea consumului de marijuana. Singura propunere de politică externă pe care a făcut-o este recunoaşterea Palestinei ca stat.

Hamon visează ca Partidul Socialist (PS) să semene cu formaţiuni precum Syriza şi Podemos. Va avea, în finală, sprijinul lui Arnaud Montebourg, clasat pe locul al treilea, cu circa 18%. Matematic, ar fi de ajuns. Să vedem dacă, la fel ca-n cazul alegerilor primare ale dreptei, va învinge cel pe care sondajele nu-l creditau cu prima şansă.

Ar mai fi o problemă. Una foarte serioasă. Relevată tot de sondaje. În acest moment, sociologii zic că orice socialist s-ar clasa după M. Le Pen, Fr. Fillon, E. Macron şi J.-L. Mélenchon. Ultimii doi au fost şi ei membri la socialişti, dar au refuzat să participe la primare. PS nu a avut niciodată o situaţie mai grea în timpul celei de-a V-a Republici.