Șmecheria Tiraspolului, perfidia Chișinăului și prostia Bucureștiului

0
0

Analiză realizată de Cazimir Țino

Vice-ministrul de la Chișinău, Andrei Spînu, însărcinat cu problemele energetice.
Vice-ministrul de la Chișinău, Andrei Spînu, însărcinat cu problemele energetice.

Actorii

1) o republică, Republica Moldova, aproape fără rezerve de hidrocarburi, cu principala centrală electrică aflată sub ocupație, cu posibilitatea de import curent doar traversând țări străine (Ucraina) și regiuni separatiste (Transnistria); fără stocuri de gaze pe teritoriul propriu, ci într-o țară aflată sub bombardamentul continuu al rușilor (Ucraina).

2) o regiune separatistă, Transnistria, aflată sub ”ocrotirea” trupelor rusești de ocupație și trăind din acțiuni de criminalitate economică, în cea mai mare parte. Principala termocentrală a Moldovei se află sub control rusesc, în orașul Nistrovsc din raionul Slobozia, în această regiune.

3) o țară membră a U.E., România, care ajută când și cum poate republica Moldova, pe care o consideră cu jumătate de gură țară-soră (ceea ce nu se mai spune de către Chișinăul oficial).

Faptele

Din 1992 până în 2021 s-a tot vorbit, dar nu s-a făcut mai nimic, despre construcția unei linii de înaltă tensiune (de 400 kw) de la Isaccea (România) la Chișinău, trecând prin Vulcănești (Basarabia), unde ar trebui să fie construită și o stație back-to-back. În noiembrie 2021 Chișinăul semnează un contract de construcție a acestei linii cu o companie indiană cu trecut dubios și cu multe derogări de la cerințele Caietului de sarcini, KEC International – deși la licitație participase și un competitor român. Acesta din urmă înaintase o ofertă cu – se pare – doar 30.000 Euro mai scumpă decât oferta indiană. Vorbim totuși de o investiție de cca. 260.000.000 Euro! Dar firma românească a fost descalificată pentru că, vezi-Doamne, nu prezentase la bancă nu știu ce garanție financiară. Dar onor guvernul de la Chișinău, care, altminteri, bate toată ziua drumul Bucureștiului pentru a cere ajutor, nu a fost în stare să atragă prietenește atenția firmei cu pricina că riscă descalificarea, pentru ca aceasta să poată remedia în timp util scăparea. Frați adevărați! Nu mai zic că, dacă totuși se va termina construcția aceasta (termenul de execuție este de 3 ani și 4 luni), în caz de avarii, să vedem cum o să fugă investigatorii moldoveni la Delhi să-i tragă la răspundere pe indieni și, mai ales, cum vor pune în execuție o firmă din sudul Asiei (în loc de alta colea, peste gârla asta nenorocită de Prut).

De la 1 noiembrie termocentrala de la Cuciurgan nu mai livrează curent electric Chișinăului. Necesarul acestuia este preluat de România, care exportă în Moldova cca. 90% din necesarul basarabean. Dar linia prin care se transportă este Isaccea – Vulcănești – Cuciurgan – Chișinău, trecând și prin Bugeacul ucrainian. Așa încât, cu fiecare bombardament terorist rusesc asupra infrastructurii energetice ucrainiene, este pusă în pericol de deconectare și această linie electrică, chiar dacă curentul vine din România. Este exact ceea ce s-a întâmplat, de pildă, pe 23 noiembrie.

Începând cu 3 decembrie, gazul natural începe să intre în Moldova și prin gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău. Dar, ciudat, peste câteva ore numai, Chișinăul decide să cedeze Transnistriei tot volumul de gaze pe care Moldova îl primește de la ruși (de la Gazprom)! Asta înseamnă cam 5,7 milioane metri cubi zilnic. Și asta, cel puțin pentru luna decembrie. Mai precis, Chișinăul donează Transnistriei gazul cumpărat din Rusia cu 785 $ mia de metri cubi, dar impune propriilor cetățeni prețul gazelor cumpărate și depozitate în vară, de cca. 1000 $ mia de metri cubi (preț mediu). Mai pe românește: cetățenii republicii Moldova subvenționează, vor-nu vor, consumul de gaze al separatiștilor. Care separatiști transnistrieni nu au plătit niciodată, și nici nu vor plăti, pentru gazul ars. Încercând să dreagă busuiocul, Chișinăul bâlbâie o jalnică justificare, anume aceea că, grație acestui ”compromis” cu Tiraspolul, Cuciurganul va relua ”exportul” de curent electric către Chișinău, la prețul de 73 $ pe MW (când, până la 1 noiembrie același MW costa 62 $!). Și astfel guvernul ne face tuturor imensa favoare, în mărinimia sa, de a ne reduce tariful de la 5,91 lei cât este acum, la cca. 4 lei (acest ”circa” poate însemna și 4,99!). Fără să adauge că, până acum două zile, prețul era ORICUM de 4,77 lei pe kwh! Nu știu cum se numește asta la moldoveni. În România, asta se numește prosteală pe față! În plus, guvernanții ne dau asigurări că gazele stocate deja la vecini, pentru Moldova, ar trebui să ne ajungă pentru ianuarie și februarie. Și după aia? Răspunsul este ”beton”: vor găsi ei o soluție între timp!

Concluziile

Cui slujesc toate aceste manevre? Păi, să vedem cine sunt beneficiarii reali. Tiraspolul marchează trei lovituri dintr-o dată:

1. Primește întraga cantitate necesară de gaze naturale, la preț subvenționat, și pe care oricum nu-l vor plăti. Deci, gratis!

2. Vinde curentul electric produs de termocentrala Cuciurgan, și face astfel rost de bani pentru propria-i finanțare.

3. Îndeplinește sarcina trasată de Moscova încă de prin octombrie, și este lăsată astfel în pace (pentru un timp), liberă să se axeze pe schemele ei de corupție, trafic, contrabandă, etc. Așadar, Tiraspol (a se citi Moscova) – Chișinău 1 – 0! Cine mai câștigă?

Cei interesați, pe persoană fizică. De la dreapta și stânga Nistrului, deopotrivă! Desigur, ar fi treaba justiției să se autosesizeze. Așa s-ar întâmpla în procuratura americană, nu? Să vedem...

Cine pierde?

Interesul național al țării. Voi explica la final. Și cetățenii moldoveni, păcăliți a nu știu câta oară. Oricum, le-aș da acestora un Mare Premiu pentru răbdare, înțelegere și cumințenie. Cine e victimă colaterală? România! Care devine, indirect, susținătoarea financiară a unei zone separatiste, sub ocupație rusă și profund anti-românească! Prin simplul fapt că salvează energetic Republica Moldova, iar în acest fel Chișinăul își poate derula liniștit afacerile sale cu Tiraspolul ca de obicei. Interesant, Bucureștiul va tăcea în toată bălăceala asta fetidă? Să vedem și asta...

Miza principală însă, îmi pare a fi nu doar abandonarea, ci sabotarea din interior a planului de sufocare economică a Transnistriei. Cum-necum, era un moment rarissim, propice rezolvării odată pentru totdeauna a mizeriei astea cu separatismul. Fără gaz, fără finanțare, fără combustibil, cu o Ucraină nervoasă și războinică în spate, Transnistria s-ar fi prăbușit (cel puțin economic). Mai trebuia ca și Moldova să-și dorească cu adevărat să-și recupereze teritoriul și cetățenii. Și termocentrala, la pachet! Ei bine, Chișinăul face ce știe el mai bine de 30 de ani: din prostie, din frică sau din interese meschine (sau poate din toate trei împreună) își oferă gazele ieftine separatiștilor, îi finanțează cumpărând curent electric și, colac peste pupăză, mai acceptă și o mare scutire totală Tiraspolului pentru importul de carburanți prin Moldova. Fără accize, fără impozite plătite, fără plata licențelor, deci absolut gratis! Prevalându-se de unele norme juridice adoptate de guvernele comuniste ale lui Vladimir Voronin. Astfel încât toată economia Transnistriei, atâta câtă este, se derulează cu acordul expres al Chișinăului. (Granița cu Ucraina, pe sectorul transnistrian, este blocată!)

În loc să profite pentru reintegrarea țării și să desființeze ”gaura neagră” economică a Europei, Chișinăul îi dă apă la moară, pe banii moldovenilor care își plătesc facturile! Este adevărat că în Transnistria majoritatea populației este de cetățenie moldovenească. Aproximativ o treime sunt chiar etnici români. Dar ăsta ar trebui să fie temeiul numărul unu pentru a fi aduși din nou sub jurisdicția Chișinăului. Însă Chișinăul tace. Tace și face ce-a făcut în tot timpul ăsta de 30 de ani. De ce? Și până când?

Cazimir Țino este cetățean român și canadian, licențiat în Drept, antreprenor și investitor în Republica Moldova, fost manager al unor companii private străine. Actualmente este rezident în R. Moldova.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite