Sindromul Prigojin a expus faliile și declanșarea luptei acerbe pentru putere din Rusia post-Putin

Episodul Evghenii Prigojin, partener de afaceri și de crime al lui Putin, a expus flagrant slăbiciunile și greșelile statului rus, care a renunțat prea repede la monopolul violenței legitime prin înființarea companiilor militare private și utilizarea instrumentelor militare hibride formate din mercenari, în terțe teatre de operații.

FOTO Profimedia

Mai mult, războiul de agresiune pe scară largă din Ucraina, lansat public ca o presupusă operațiune militară specială ce trebuia să dureze doar câteva zile, a prins Rusia lui Putin într-un conflict fără polarizare și fără obținerea susținerii publice consimțite pentru un asemenea război de durată, de unde nemulțumirea majoră a celor recrutați și aduși pe front în “mobilizarea parțială” sau racolare ca “voluntari”. În fapt, Putin a adus războiul la ușa fiecărui rus. Și cum rezultatele au întârziat să se vadă iar narațiunea propusă rușilor era, de fapt un pom de Crăciun - cu naziști, discriminarea rușilor din Ucraina, lovituri de stat la Kiev și interese ruse față de națiunea ucraineană care “nu există” – rușii nu au fost niciodată convinși ce caută ei în Ucraina.

Sfidarea lui Prigojin: de la erou loial lui Putin la trădător și criminal împotriva intereselor Rusiei

Peste toate, propagandiștii lui Putin au creat sau au lăsat să se dezvolte mitul luptătorilor Wagner, conduși de un lider care pusese la punct războiul informațional rus în cadrul “fabricii de troli” numită oficial Institutul de Studiere a Internetului, cu ingerințe directe în alegerile americane din 2016. Monumentul imagologic ridicat liderului Wagner s-a răzbunat, Prigojin fiind mult prea relevant pentru a putea fi înlăturat. Tot astfel cum operațiunile sale din Siria, Libia și vreo 17 state din Africa, acolo unde păzește lideri de stat sau resurse de primă valoare, pe care le și spoliază ocazional îmbăgățindu-se, l-au făcut indispensabil Kremlinului.

Rezultatul a fost postura unui personaj greu de ucis și eliminat, cu care a fost nevoie ca însuși Putin să negocieze, după ce l-a tolerat luni de zile în războiul său cu Forțele Armate Ruse conduse de ministrul Serghei Shoigu și șeful statului major, Valerii Gherasimov. Consecințele acestor înțelegeri vinovate și a acestor mezalianțe l-am putut vedea în 23-24 iunie: trupele lui Prigojin, amenințate de un decret al lui Putin să intre cu contract în subordinea Armatei Ruse, s-au revoltat, ascultând de finanțatorul lor, și el amenințat cu arestarea și preluarea nu numai a afacerii, dar și a averii și a libertății, dacă nu a vieții. De aceea s-a îndreptat mai întâi contra rivalilor săi, apoi atunci când Putin a ales să susțină Armata rusă oficială, s-a răsculat și împotriva lui Putin însuși, până într-acolo încât a fost declarat de acesta trădător(fără să i se pronunțe formal numele).

În loc să se încartiruiască cu cei 25.000 de soldați la Rostov pe Don, după ce a preluat comandamentul strategic pentru Ucraina prin care se făcea și aprovizionarea logistică a trupelor, și să aibă cu ce negocia, Prigojin a mers mai departe, și a declanșat pretinsul “mars pentru justiție” către Moscova, ajungând la 200 km de capitală și forțând expunerea slăbiciunilor unei Rusii cu picioare de lut și incapabilă să-și apere populația în fața unei asemenea amenințări, ba intrând și în confruntări directe cu Armata rusă cel puțin privind un număr de elicoptere trimise să-l oprească și a unui număr de militari care creaseră blocade în drumul Voronej-Moscova.

Slăbiciunea lui Putin expusă pe toate ecranele Rusiei și ale lumii

În acest context, Putin a clipit. A dovedit frică, slăbiciune, incapacitate de gestionare a unei crize reale, dimpreună cu întregul său sitem de putere. Nu a clipit direct, ci prin intermediari comozi, găsiți practic peste noapte, al căror exponent public a fost liderul Belarusului, Aleksandr Lukashenko. Putin a negociat și oferit libertatea, exonerarea de fapte și recuperarea averii și a controlului asupra militarilor fideli lui Prigojin contra stopării marșului și a vărsării de sânge, respectiv a escaladării unei crize și mai adânci, mai profunde și cu consecințe mai importante.

Dar modul abrupt de încheiere a crizei a ridicat și mai multe semne de întrebare, mai ales când populația a salutat și aplaudat gruparea Wagner și pe Prigojin iar acesta pare să fi scăpat intact din sfidarea și umilirea lui Putin. Pentru un lider occidental, negocierea și compromisul putea fi variante aplaudate de populație pentru evitarea vărsării de sânge. Pentru Putin, e o slăbiciune vădită expusă public, în văzul tuturor rușilor.

Prigojin nu a avut forța de a antrena componente importante din Armată sau din zona siloviki, activi sau în retragere. Nici populația nu a reușit să o activeze în protestul său și să o antreneze în mișcarea de frondă la adresa lui Putin decât târziu, după renunțarea la marșul către Moscova. Acest lucru a făcut ca tentativa sa declarată de lovitură de stat, de puci, consecutivă rebeliunii militare, să aibă puțini sorți de izbândă.

Nici în direcția războiului civil nu s-a putut îndrepta mișcarea sa pentru că lumea, cetățenii ruși, nu l-au urmat în aventura sa de a-l contesta pe Putin. În lipsa unei formule de multiplicare a forțelor, a nemulțumiților, ieșirea în stradă la Moscova și în alte orașe a celor care, dacă nu-l urmau pe Prigojin, măcar ar fi profitat e acest moment, rebeliunea sa armată s-a stins odată cu încetarea marșului spre Moscova, reîntoarcerea mercenarilor din drum și intrarea lor în cazărmi. Totuși într-o formulă nesperat de bine pentru Prigojin, singurul contestatar al lui Putin care a scăpat cu viață și cu averea probabil, relativ intactă, după ce a expus slăbiciunea majoră a președintelui rus.

Atac imagologic devastator: contra-propaganda la narațiunile oficiale ale lui Putin

Mai mult, prestigiul lui Putin s-a prăbușit, deopotrivă cu expunerea publică a slăbiciunilor sistemului politic, de apărare și securitate rus, ale cărui falii s-au văzut cu această ocazie. În primul rând, e vorba despre imagine, care contează enorm în Rusia lui Putin, Rusia oamenilor puternici și fără milă, care nu negociază cu cei care-i sfidează, ci îi elimină rapid și în modul cel mai public și mai sângeros cu putință.

Mai mult, profilarea lui Prigojin în toată perioada anterioară chiar războiului de agresiune din Ucraina și tolerarea creșterii imaginii sale publice și a grupului Wagner a făcut ca, în premieră, ideile contrare întregii propagande a lui Putin să fie expuse public rușilor, prin canalele de Telegram și instrumentarul mediatic al liderului rebeliunii militare. Iar chestiunile majore au răbufnit în spațiul public: ce caută Rusia în Ucraina, era necesar sau nu războiul, ororile făcute de armata rusă într-un stat în care nu există nici un nazist – altul decât extremiștii ruși radicalizați și militarizați, și așa mai departe.

În al doilea rând, se pune problema cât de adânc și de dezvoltat este icebergul al cărui vârf este Prigojin. Cât de mare este falia din sistemul politic și elita rusă. Cât de multă lume este solidară cu pozițiile lui Prigojin și cu contestarea sistemului lui Putin, al elitelor din jurul său și al cauzei războiului din Ucraina. Câți din jurul lui Putin, ba chiar din cercul său apropiat, de intimi, de la Kremlin, au susținut mișcarea lui Prigojin. Câți își doresc schimbarea de regim sau măcar a lui Putin, care nu mai livrează, a antrenat țara într-un război costisitor și în probleme economice majore, în izolare și conflict perpetuu. În minciună și fals care deja răbufnește prin fiecare ungher de libertate a sistemului.

Pentru că Prigojin rămâne doar un simbol, nicidecum un erou sau un actor principal în această dramoletă pe care, dacă cineva a planificat-o, l-a vizat direct pe Putin, slăbirea sa, punerea sub semnul întrebării a lidershipului său și a opțiunilor și alegerilor sale.

Bătălia din interiorul sistemului lui Putin

Să nu ne mințim. Nu este aici vorba-și nu a fost niciodată – despre bine și rău. Ci despre doi foști tovarăși de crime și furturi care s-au certat, se luptă pentru putere și pentru bani, dar și pentru supraviețuire. Și unul a fost mai șmecher și l-a șantajat pe celălalt în modul potrivit, prin resorturi care contează pentru Putin, resorturi rezultate ale unor înțelegeri și pertractări anterioare profitabile ambilor pe care Prigojin e singurul care le cunoaște. Un criminal de război, Prigojin, cu soldații săi mercenari privați din Wagner, autori al celor mai monstruoase, oribile și sângeroare crime, și un criminal împotriva umanității, Putin, pentru care Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pentru deportarea copiilor ucraineni și darea lor spre adopție forțată familiilor ruse pentru a li se spăla creierele.

Rămâne o problemă deschisă: ce conține, în fapt, acordul cu Wagner. Ce rămâne sub controlul lui Prigojin din firma sa și din trupele sale? Ce ia cu el în Belarus din averea sa? Ce rol va mai juca în viitor? Nu în ultimul rând, e de văzut dacă înțelegerea, așa cum a fost statuată ea, va fi și respectată de cei doi foști tovarăși certați, sau dacă nu cumva unul dintre ei va ieși din litera acordului și va încerca să-l elimine pe celălalt – fizic, executându-l prin intermediari, sau distrugându-i viața și furându-i averea, trimițându-l în închisoare, în cazul lui Prigojin, sau alungându-l din pozițiile de putere de la Kremlin, în cazul lui Putin.

În orice caz, întreaga șaradă a părut mai degrabă un film cu scenariu scris anterior, jucat relativ prost și neclar în consecințe. La fel și cu decizia lui Prigojin de a pleca spre Moscova și apoi de a opri marșul. La fel cu decizia lui Putin de a opri confruntarea negociind cu Prigojin și acordând iertarea de fapte penale acestuia și luptătorilor săi. Tot așa cum apariția lui Lukashenko pare nefirească în acest joc, dându-i liderului belarus un avantaj nesperat în fața lui Putin.

Dar relevant este că Occidentul nu a mușcat în nici un punct din nada acestei puneri în scenă, ci a rămas să urmărească, să monitorizeze și să fie preocupată de evoluțiile din Rusia și de siguranța propriilor resortisanți. Prudența, expectativa și evitarea implicării au fost literă de lege chiar și fără a exista un dialog și consultare prealabilă pe această temă.

Începutul sfârșitului: cât va mai dura agonia lui Putin și a putinismului în Rusia

Cea mai interesantă întrebare este ce urmează pentru Putin. Secretarul american de stat, Anthony Blinken susținea că jocul nu s-a încheiat. Și e normal, în fapt faliile și luptele pentru putere din rândul elitei ruse, pentru succesiunea post-Putin, s-au lansat deja. Pentru Vladimir Putin a început sfârșitul, că este vorba despre modelul războiului nedorit, neexplicat și nepregătit de unde se întorc militarii să ceară socoteală decidentului care i-a trimis fără motiv și fără resurse potrivite la război – două revoluții în 1917, o prăbușire în consecință după retragerea sovietică din 1989 din Afganistan – fie că este vorba despre un punct de inflexiune ca-n august 1991, la puciul de la Moscova, când Gorbaciov a supraviețuit politic dar doar pentru a rămâne ca decor în funcția de președinte al Uniunii Sovietice care pârâia din toate încheieturile, iar postura sa a rămas una pur formală, fără substanță și putere politică.

Putin și-a încheiat viața politică relevantă în Rusia. Masculul Alfa a sângerat, iar elita din jurul său i-a captat frica și slăbiciunile și a decis deja să-l elimine, să-l înlocuiască. Cât va dura bătălia pentru succesiune? ce rol va mai păstra Putin și cât timp? Sunt chestiuni de stabilit. Cert este că Rusia lui Putin se prăbușește prin implozia puterii ca-n orice regim autoritar, mai nou totalitar, ale cărui slăbiciuni sunt puternice dar ascunse sub faldurile propagandei până când un declanșator minor determină sfârșitul. Putin va deveni fie un Gorbaciov fără putere, fie un Hrusciov după 1964, izolat și controlat, dar în viață, doar că absent de pe scena politică de vârf, fie va urma lungul șir al liderilor Rusiei care și-au pierdut viața, executați sau eliminați în orice fel, la primul eșec major vizibil.

Mai grav, și Rusia poate să plătească prețul faliilor și războiului fratricid de la vârful puterii, războiul pentru succesiune și eșecul războiului declanșat în Ucraina. Scenarii multiple au fost vehiculate pentru Rusia post-Putin. Și de la regimuri mai rele și care se joacă mai abitir cu bomba nucleară la destrămarea Federației Ruse, toate variantele au fost luate în considerație. Dar implozia ar putea să mai dureze, iar războiul din Ucraina nu s-a încheiat și ar putea și el să-și păstreze cursul pe termen lung. Pentru că nici un succesor al lui Putin din cercul său putinist nu va putea să-și asume retragerea trupelor din Ucraina și încheierea conflictului, antrenând și mai multe pierderi și costuri și mai puternice la sfârșitul războiului, eventual după o înfrângere.

Iar agonia regimului putinist ar putea și ea să mai dureze, deși un succesor al lui Putin nu va putea nici salva regimul, nici să mențină aparențele perpetuării sistemului putinist, mai mult de câțiva ani. Gorbaciov a preluat statul sovietic rus și doctrina Andropov ca învățăcel al fostului șef al KGB-ului și lider sovietic vremelnic, dar nu a știut să gestioneze Perestroika și Gllastnosti, astfel încât Uniunea Sovietică s-a prăbușit prin implozia regimului și explozia statului. O soartă similară ar putea să fie rezervată și Rusiei post-Putin sau a post-putinismului.