„Şi tu, Brutus?” vs. „Şi tu, USL?”

Din când în când, cu o pasiune mai rar întâlnită, în România se reia dezbaterea obsedantului subiect „Ce mai vindem din această ţară?”. Să mă prezint: sunt un român de mijloc, cum se spune, adică veniturile şi acareturile mele sunt relativ modeste.

Cred că sunt milioane de oameni ca mine, noi fiind cei mai mulţi în această ţară, lăsându-i deoparte pe cei bogaţi, la care ameţesc când mă uit în sus, dar şi pe cei săraci, numărul acestora din urmă fiind în continuă creştere.

Eu, poate nu o să credeţi, când mă gândesc la gazele de şist, la aurul milenar din Munţii Apuseni, la petrolul din Marea Neagră, precum şi la alte binecuvântări dumnezeeşti ale acestei ţări, mă simt mai bogat. Aproape că uit de faptul că nu găsesc uneori un loc de muncă.

Mai mult, am un moral oarecum ridicat. Chiar încep să cred că şi criza pe care o parcurgem este un fel de cursă cu obstacole. Dar, obstacolele nu sunt de netrecut, ci dimpotrivă. Aceasta e starea mea sufletească, mă credeţi?

În plus, încep să-i privesc pe domnii de la Bruxelles cam de la egal la egal, aşa cum se uită la ei polonezii, şi alţii, bravo lor! E adevărat, unii dintre aceşti domni mai cârcotesc, că nu prea am fi guvernabili, de exemplu, de parcă la ei merge totul ca pe roate.

Iar dacă nu suntem guvernabili, afirmaţie exagerată, o fi şi din cauza noastră, dar şi ei au partea lor de vină în istoria relativ recentă.

Alţi domni de prin Europa ne invită ...afară din UE. De parcă acest UE ar fi propria lor moşie. Deh, atitudine de foşti colonialişti, scuzaţi expresia!

Acelaşi moral pomenit mai sus scade, însă, când observ că în toată România se fac dezbateri, de ani de zile, axate pe un singur subiect: cum să vindem mai repede străinilor tot ce avem mai scump. Încep să mă simt mai sărac, chiar dacă aurul transilvănean nu e în buzunarul meu personal. Dar, într-un anumit fel, acesta e în buzunarul tuturor românilor.

Unii spun : „Sunt mândru că sunt român!” Şi eu gândesc aşa, dar în spatele acestor cuvinte, ca să nu fie false, goale, mai trebuie să fie câte ceva, inclusiv bogăţiile de mai sus. Poţi să afirmi „Sunt mândru...” cu pantalonii rupţi în fund? Sunt convins că nu.

Graba cu care guvernanţii de ieri au vrut să vândă repede mai tot, pe o ceaţă de nu se vedea om cu om nici la cinci metri, m-a speriat. Noroc cu opoziţia de atunci care şi-a făcut datoria.

Ajunsă la putere, respectabila opoziţie a schimbat macazul: şi ea vrea să vândă acum totul. Că vor fi locuri de muncă, că va fi mai bine, că economia va fi salvată, bla-bla-uri de care ne-am săturat. Întrebarea „Şi tu, Brutus?” ar putea fi modificată: „Şi tu, USL?”

Un posibil dialog: „Da, dar comisioanele cele grase?” „Care comisione?” „Cele pe care le primiţi voi când încheiaţi contractele cu străinii în condiţii dezavantajoase pentru noi ceilalţi”. „Nimic pentru noi, totul pentru ţară, aceasta e deviza noastră!”

Aşadar, alte bla-bla-uri. Talentul de „actor” al politicianului român nu poate fi întrecut. Florin Piersic, Radu Beligan, Dan Puric şi alţii încă ar mai avea de învăţat în materie actoricească de la politicienii români. Numai că, unii sunt maeştri în artă, iar ceilalţi în ...arta prefăcătoriei şi a minciunii păguboase pentru toţi alegătorii lor.  

Ascult cu atenţie părerile unei doamne tinere, politician, care gândeşte ca mine şi aduce argumente că gazele de şist nu ar trebui exploatate, mai ales în condiţii umilitoare pentru România, singura ţară din lume care are o mare tradiţie în a încheia contracte aducătoare de pierderi uriaşe.

În topul pierderilor se află cei aproape 1,5 miliarde Euro pentru 50 de Km. de autostradă, pentru care niciun demnitar român nu este tras la răspundere. Când vezi ce se întâmplă, rămâi trăznit, cum se spune, iar străinii rămân stupefiaţi.

O altă doamnă politician, membru al unui partid aflat la putere, este vădit îngrijorată de afirmaţiile suratei sale vorbitoare, deoarece are sarcina să convingă pe toată lumea că ar fi o prostie să nu exploatăm ascunsele gaze printre măruntaiele pământului.

Când ai o sarcină de la partid să susţii că laptele nu e nici pe departe alb, nu e de joacă. E musai să-l lămureşti pe interlocutor că e chiar negru. Dacă nu reuşeşti, şeful tău va fi nemulţumit şi va da altcuiva un postuleţ de conducere mai mare în ierarhia partidului, aducător de venituri şi mai şi...

Dacă tot mai mulţi vor susţine că nu trebuie „să ne vindem ţara”, iar proiectul actualei puteri va eşua, şeful de care făcurăm vorbire nu va mai fi apreciat de partenerii de afaceri străini, implicaţi politic, de prin SUA, Europa etc., şi nici susţinut să se menţină la putere, pentru a-şi umple reciproc buzunarele. Aşa înţeleg eu cu mintea mea de „român de mijloc”, ce vreţi?

Văzând că pierde teren în pledoaria sa comandată de partid, doamna politician, prosper om de afaceri împreună cu potentatul ei soţ, vine cu o precizare care are menirea să-i linişteacă pe spectatori: „Deocamdată, este vorba nu de exploatarea gazelor de şist, ci de cercetare, prospectare...”.

Pe mine nu mă linişteşte. E o altă încercare de a seduce şi abandona opinia publică în atingerea scopului propus. În imaginaţia mea, opinia publică e însăşi România, o femeie tânără şi frumoasă, îmbrăcată într-o fustă mini, rugată iar să ridice articolul vestimentar ceva mai sus, că nu i se va întâmpla nimic rău...