Şi ce dacă sunt penal?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laura Codruţa Kovesi prezintă Bilanţul DNA pe 2014 FOTO Mediafax
Laura Codruţa Kovesi prezintă Bilanţul DNA pe 2014 FOTO Mediafax

Satisfacţia în faţa condamnărilor penale în întreaga clasă politică face loc încetul cu încetul oboselii şi îndoielii, chiar disperării. Pe ăştia i-am votat noi, ăştia ne-au condus, la ei am apelat, prin ministere, să rezolve nişte situaţii?

La ăştia care acum admit c-au furat, sau au ajutat pe alţii să fure, indiferent de partid şi de funcţie căci nici măcar DIICOT, sau Curtea Constituţională, n-au fost ocolite de-o Alina Dica, sau un Toni Greblă?

La ce bun să mai facem vreo plângere, să mergem la vot, să respectăm vreo instituţie când cel / cea care te primeşte într-un birou mâine poate apare că ´dă la poliţie cu subsemnatul´? Ce mai înseamnă ordinea publică din moment ce orice reprezentant al ei se poate dovedi mâine un penal? În ce Stat trăim, la ce bun Statul?

Avalanşa unor asemenea întrebări, fiecare în sine justificată, dar împreună letală, poate duce la dispreţ pentru autoritate, civil disobedience, sau chiar insubordonare. Dispreţul irită prin expresii colorate de ambele părţi, dar nu prea e luat în seamă: ce nu spune omul la necaz? Insubordonarea are un aspect militar, sau disciplinar, care se pedepseşte grav, chiar dacă stârneşte simpatie, uneori. Nesupunerea civilă pe scară mare a dus însă la schimbarea  unei ordini publice strâmbe, precum în India colonie britanică, datorită lui Gandhi, sau în Africa de Sud, or în Statele Unite în timpul protestelor rasiale; de aici şi reputaţia termenului în engleză. Câteva remarci, însă. Protestatarii au fost foate numeroşi, motivaţi moral şi juridic, nu au răspuns cu violenţă la violenţa autorităţilor, au fost bine organizaţi şi adesea ajutaţi de instituţii religioase. Toate acestea au arătat că nu sunt manevraţi politic şi că reprezintă o largă parte a opiniei publice. Cred că singura mişcare publică din România corespunzătoare, deşi nu integral, a fost Roşia montană. De unde şi succesul ei.     

Nu poate fi însă vorba de aşa ceva în situaţia actuală. Faptele penale nu ameninţă ordinea în Stat pentru că sunt hoţii individuale, dar îl discreditează la nivel înalt, deşi bine camuflate. Perceptibile doar când le anchetează organele specializate, ele duc la pedepse tot individuale. De aici prima ambiguitate a fenomenului: este un flagel social prin efecte, dar individual prin mod de funcţionare.  A doua: penalul are o funcţie publică şi acţionează la adăpostul ei legal, dar intervenţia lui este privată şi ´afacerea´, ilegală. Eventuala pedeapsă, dacă este descoperită, rămâne tot individuală. Ca rezultat, pedeapsa nu schimbă cu nimic sistemul de lucru, ci doar înlocuieşte persoanele: alţi ´profesionişti´ iau locul celor dovediţí vinovaţi, asta este tot.

Consecinţa în societate este însă teribilă: de unde ştiu eu, practic, când un funcţionar public nu-mi rezolvă problema, că el o face nu pentru că eu nu am dreptate, ci pentru că nu-l cointeresez material? Ce se întâmpla dacă aveam un astfel de dubiu despre Toni Greblă când era în funcţie şi nimeni nu-l bănuia de nimic? Simpla mea sugestie mi-ar fi adus tot mie o pedeapsă. Astfel ia naştere a treia, poate cea mai gravă, ambiguitate de sistem: oricine poate fi bănuit de complicitate pozitivă, sau negativă, funcţionarul ca şi cetăţeanul. Unde ajungem dacă devenim, din principiu, noi, suspicioşi ca cetăţeni, şi funcţionarii, suspecţi ca funcţionari?  Întreg sistemul se poate eroda, iar finalmente prăbuşi în infinite bârfe şi afaceri particulare. Un stat corupt, cum se spune despre Ucraina, cum sunt bănuite a fi diverse republici bananiere şi cum se şopteşte în multe locuri despre România.   

DNA contrazice astfel de şoapte printr-o ofensivă fără precedent. Prin chiar proporţiile ei, aceasta confirmă însă vechile suspiciuni. Le şi face uitate? Mă îndoiesc. Ambiguitatea de sistem, cum spuneam, este mai evidentă în Occident decât aici pentru că amănuntele, cunoscute nouă, acolo lipsesc.  

Ce poate să facă opinia publică? Să protesteze contra cui, contra a ce? Lăsaţi organele abilitate să-şi facă datoria, ni se va răspunde, şi pe bună dreptate. Se fac eventual greşeli? Poate, dar vor fi şi ele anchetate, la timpul lor.

Opinia publică pare a nu avea nicio şansă de manifestare. De vreo acţiune, nici vorbă. Înapoi la televizor. Le vom arăta noi la alegeri în 2016! Ce să arătăm, şi cui? Dacă PSD are de exemplu şase penali şi PNL-ul nou doar patru, ce sens are o preferinţă aritmetică? Chiar dacă ea va sprijini o colaborare între Iohannis şi o nouă majoritate politică. Şi ce facem până atunci? Ne punem ´la murat´  furia şi neputinţa?

Dar mai este ceva. Cei condamnaţi pot foarte bine exclama: şi ce dacă? Nu este vorba doar că-şi salvează oricum o mare parte din averea frauduloasă, ci de mai mult. Orice proces trece prin cinci faze: acţiunea ilegală, ancheta, pedeapsa, eliminarea din viaţa publică pe timp limitat, revenirea mai târziu, chiar dacă nu în acelaşi loc. În majoritatea cazurilor ne aflăm în faza a doua, în unele cazuri într-a treia (să zicem, Becali), rar, într-a patra, sau a cincea: eliberat, Adrian Năstase nu mai face politică, dar publică. Şi dacă vreo carte devine un best-seller? Stăm la coadă pentru autograf?

Mai toţi impricinaţii vor reveni probabil în viaţa publică dacă le rezistă sănătatea (Monica Ridzi), sau moralul (Elena Udrea). Ce se întâmplă însă cu restul clasei politice şi financiare? Cu colaboratorii actualilor şefi? Le vine şi lor rândul? Neregulile şefilor le-au fost cunoscute, sau chiar ei le-au cauzat, prin informaţii false ori tendenţioase. Acum le denunţă, plini de râvnă. De ce nu mai înainte? Cei care rămân în funcţii sunt curaţi, sau doar nu au fost încă prinşi? Continuă ancheta în rândul lor, sau dintre aceştia se vor recruta noii şefi, nu mai buni, fatalmente, decât cei vechi? Iată o nouă ambiguitate, o nouă primejdie de sistem, curios, de nimeni semnalată.

Unde şi când se va opri curăţenia generală? Vizionăm în continuare pe Silviu Mânăstire pînă în ajunul alegerilor? Când şi cine ne va spune ´Gata, fiţi liniştiţi, toţi cei rămaşi în funcţie sunt OK´. Seara, vă rămâne doar câte un biet film NCIS, şi ăla cam tras de păr pentru cine a urmărit serialul Voiculescu. Asta aţi vrut? O lume curată? Na, plictisiţi-vă cât vreţi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite