Shooting& shooting: un secol de critica cinematografică alături de Hugo Münsterberg
0
Pentru oamenii timpului nostru a trăi istoria înseamnă a o vedea şi invers. Spectacolul nu se mai reduce la o parte restrânsă, ciclică a civilizaţiei, ci a devenit o activitate continuă, astfel că noi suntem propriul nostru spectacol.
Pe măsură ce tehnologia evoluează, simţurile noastre sunt asaltate în iureş de milioane şi imagini aşa încât am ajuns să trăim într-o veritabilă cameră a oglinzilor. Memoria pare nici să nu-şi mai aibă rostul, din moment ce întregile noastre vieţi sunt cadenţate de selfie-uri, iar ştirile dau impresia unui prezent continuu care leagă cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Este uimitoare arhiva cinematografică ce ne-a rămas de pe urma ultimului secol. Odată ce sfera publică a intrat în ipostaza sărbătorii centenarului Primului Război Mondial, documentarele ne perindă în faţa ochilor funeraliile Reginei Victoria, tranşele din Flandra, regii României trecând prin mulţime, nebunii ani 1920 în America şamd, mai apoi filmul noir-mut cum cedează treptat locul cinema-ului colorat şi vocal, antet al epocii digitale.[1]
La rândul lor, naziştii au filmat kilometri de bandă cu faptele lor din al Doilea Război Mondial, convinşi că vor învinge şi vor avea astfel un memento pentru viitor.
Substantivul englezesc: shooting are o dublă semnificaţie: atât a „trage”, a împuşca, iniţia o lovitură, cât şi pe acela de fotografie/ a face o poză. Iată un punct de pornire pentru reflecţia despre o epocă în care omul l-a urmărit pe semenul său prin cătare sau obiectiv.
În toată această divagaţie îşi face loc figura lui Hugo Münsterberg, psiholog german (1863-1916) şi autorul uneia dintre primele critici de film: Photoplay (1916). Pe 16 decembrie anul acesta s-au aniversat 100 de la moartea sa.
Azi mai puţin cunoscut decât colegii săi de generaţie: William James, Sigmund Freud, Max Weber, Emile Durkheim, Thorstein Veblen, Münsterberg şi-a trăit celebritatea aducând contribuţii în mai multe domenii. Lucrările sale de pionerat în psihosociologia industrială, tematica filmului sau scrierile despre arta chineză, japoneză, socialism ori educaţie sexuală ne developează un spirit polivalent.[2]
Viitorul gânditor a văzut lumina zilei la 1 iunie 1863 în oraşul Danzig, Polonia, pe atunci parte a Imperiului german. Tatăl său, Moritz (1825-1880) era comerciant în timp ce mama sa, Anna, manifesta curiozităţi artistice şi muzicale. Cei patru copii ai lui Moritz, rezultaţi din două mariaje: Otto, Emil, Hugo şi Ernst vor creşte într-o atmosferă cultivată. Personalitatea lui Münsterberg va fi câştigată de aplecarea sa către partea estetică a vieţii. Fiica sa, Margaret Münsterberg, îşi descrie tatăl ca pe un om afabil, deopotrivă pasional şi iubitor al poeziei.[3] Ambii părinţii ai lui Hugo vor muri devreme, înainte ca el să împlinească douăzeci de ani.
Primele studii se consumă în Danzigul natal. În 1883 tânărul intră la facultatea din Leipzig unde va fi sedus de cursurile lui Wilhelm Wundt (1832-1920), unul din pionierii psihologiei moderne. Sub oblăduirea acestuia, Münsterberg va termina programul doctoral în 1885. Inspirat de mentorul său, Hugo se hotărăşte să cunoască tainele medicinei, motiv pentru care termină facultatea din Heidelberg în 1887. La scurt timp ajunge Privatdozent, adică lector la universitatea din Freiburg, una dintre cele mai ilustre referinţe academice din Germania. În 1891 participă la Congresul internaţional al psihologiei, expresie al procesului de globalizare care îşi făcea simţită prezenţa. Aici îl va cunoaşte pe William James (1842-1910), alt pionier de seamă al semioticii şi psihologiei. Prietenia dintre cei doi va dăinui peste ani, fiind motorul carierei de peste ocean a germanului. După mai multe tatonări, Münsterberg îşi face bagajele şi pleacă la Harvard. Nu va păşi pe un traseu lin, însă rezultatele muncii sale îi vor aduce faimă pe parcursul următorilor douăzeci de ani.
La nivel personal, contemporanii săi ne creionează o impresie în tonuri contrastante. Cea mai detaliată biografie a sa, publicată postum, aparţine fiicei sale, pomenită mai sus, şi ne descrie un om afabil, înconjurat de prieteni şi colaboratori. În schimb, alte surse ne vorbesc despre un individ egoist, intolerabil. Mărturie a celei de-a doua păreri pare să fie şi depărtarea sa de William James. Dacă James era deschis către experienţa religioasă şi fenomenele mistice, colegul său german devenise la maturitate un adversar a tot ce înseamnă ghicit, divinaţie, astrologie şamd, după cum atestă paginile din „Psihologie şi sănătate socială”.[4]
Photoplay, ultima sa carte, deschizătoare de drumuri ca şi altele din creaţiile sale, respectă profesiunea de credinţă a autorului: aceea de a scrie o ştiinţă socială pentru omul aflat în situaţii concrete. De asemenea, ea continuă, deşi din alt punct de vedere, efortul monografiilor „Americanii” - The Americans (1909) şi „Războiul şi America” (1914) prin care Münsterberg încearcă să apropie lumea atlantică de opinia publică germană dincolo de stereotipii. În paginile celei din urmă, publicată curând după izbucnirea conflictului în Europa găsim o pledoarie pro-domo, publicul american fiind rugat să vadă în Germania o victimă a vecinilor săi, nicidecum un agresor. Autorul profită de ocazie pentru a reaminti legăturile multiple dintre popoarele anglo-germanice şi face apel la spiritul just al cititorului american.[5]
Conform gânditorului german, jocul foto modifică toate procesele noastre mentale datorită: „clipurilor (cutbacks) frecvente, aşa încât imagini ale avenimentelor trecute se întrepătrund cu cele din prezent […] Jocul foto poate prezenta orice fel de scene intercalate pe care mintea le poate concepe.” Anticipând studiile despre manipulare ce vor apărea mai târziu, se afirmă că cinematografia are darul de a suspenda timpul, spaţiul şi lanţul cauzalităţii.[6]
Concluziile de aici ar trebui legate cu cele dintr-o altă lucrare de-a sa: „Viaţa eternă” (the eternal life, 1905) în care se vorbeşte despre cum avansul cunoaşterii presupune înlocuirea impresiei iniţiale a simţurilor cu un tablou tot mai detaliat al cauzelor:
„This universe is no longer the original experience; the things of the world had to be changed over and over again till the human intellect could form a connected system out of the chaos.” [Universul nu se mai rezumă la experienţa originală; aspectele lumii au trebuit să fie schimbate iar şi iar până ce mintea umană a putut înlocui haosul cu un sistem concret.] [7]
Este ca şi cum ai privi iniţial o tapiserie pentru ca mai apoi s-o întorci pe verso pentru a identifica ţesătura. Un viitor studiu dedicat operei lui Münsterberg ar putea s-o pună în dialog cu alţi filosofi ai ştiinţei, precum Karl Popper ori Fr. Hayek.
Sigur, pentru cititorul începutului de secol XXI, consideraţiile din Photoplay pot părea parţial pedante, parţial banale. Aceasta pentru că multe dintre ele sunt luate de-a gata, odată ce te-ai născut în interiorul erei digitale; nu trebuie însă uitat că vorbim despre una dintre primele, dacă nu chiar prima încercare de analiză cinematografică. De la invenţia fraţilor Lumière în 1897 nici nu trecuseră bine 20 de ani. Iconoscopul lui Zvorîkin şi televizorul scoţianului Baird nu-şi vor fi făcut apariţia decât în anii 1920!
Dar există şi câteva avantaje neaşteptate. Concepută de un psihosociolog, Photoplay pune accent pe limitele percepţiei umane, pe ceea ce azi în televiziune se numeşte montaj. Observaţia sa e un memento binevenit care ne ajută să ţinem minte cât de uşor se pot manipula azi conţinuturile media pentru a fi vândute drept fapte incontestabile şi adevăruri de granit.
Din păcate, cele două războaie mondiale au rupt multe dintre pasarelele dintre lumea academică germanică şi cea vorbitoare de limbă engleză. Dacă la cumpăna secolelor XIX-XX mari gânditori germani călătoreau pe tărâmul lui George Washington pentru a întemeia catedre, iar cercetătorii americanii căutau validare în carieră mergând în stagii de pregătire la Freiburg, Tübingen, Berlin ori Heidelberg, efervescenţa reciprocă avea să se diminueze după 1945. Mai mult decât atât, o serie de gânditori ante şi interbelici asociaţi cu Germania sau cu darwinismul social - perspectivă considerată responsabilă de izbucnirea fascismului - au fost trecuţi în uitare, afirmă Geoffrey Hodgson, istoric al economiei.[8]
Printre ei se numără şi numele lui Hugo Münsterberg.
Silviu Petre este cercetător pasionat de relaţiile internaţionale şi traducător.
[1] Pentru un studiu despre folosirea artei fotografice în dezvoltarea industriei precum şi a studiilor medicale a se vedea: Elspeth H. Brown, The Corporate Eye: Photography and the Rationalization of American Commercial Culture, 1884–1929, The Johns Hopkins University Press, Baltimore and London, 2005
[2] Kazi, T. B. (2012). "A Brief History of Industrial Psychology." Inquiries Journal/Student Pulse, 4(01). Retrieved from http://www.inquiriesjournal.com/a?id=608
[3] Margaret Münsterberg, Hugo Münsterberg. His life and work, D.Appleton and Company, New York and London, 1922
[4] Hugo Münsterberg, Psychology and social sanity, The Floating Press, 1914. Vezi şi Andreas Sommer, Psychical research and the origins of American psychology
Hugo Münsterberg, William James and Eusapia Palladino, History of Human Science, 2012 Apr; 25(2): 23–44
[5] Hugo Münsterberg, The war and America, D.Appleton and Company, New York, 1914, pp.17-19 şi passim
[6] Hugo Münsterberg: The means of photoplay în Karen J. Sheperson (ed), Film theory: critical concepts in media and cultural studies, Vol I, Routledge, London/ New York, 2004, pp.42-46
[7] Hugo Münsterberg, The eternal life, Boston and New York, Houghton, Mifflin and Company, 1905, p.11
[8] Geoffrey M. Hodgson, The Evolution of Institutional Economics. Agency, structure and Darwinism in American Institutionalism, Routledge, London and New york, 2004. Geoffrey M. Hodgson and Thorbjorn Knudsen, Darwin’s Conjecture. The Search for General Principles of Social and Economic Evolution, The University of Chicago Press, Chicago and London, 2010
Se încarcă comentariile...
