Sfârşitul lumii ca diagnostic naţional

Sute de oameni disperaţi blocaţi în maşini pe şosele întroienite, sate cufundate în nămeţi, şcoli închise, bolnavi duşi pe braţe la spital, bătrâni degeraţi în case, comunicate de presă ca de pe front... Un tablou apocaliptic, la propriu. Mai ales că şi noi, jurnaliştii, „avem grijă“ să mai îngroşăm nuanţele.

Dincolo de exagerările presei, trebuie să constatăm că prima ninsoare puternică din această iarnă chiar a paralizat nordul ţării, la fel cum orice ploaie mai abundentă devine la noi inundaţie catastrofală, iar o vară ceva mai uscată se transformă neapărat în secetă dezastruoasă.

Natura e nemiloasă, e adevărat, şi nu ai cum să opreşti stropii de ploaie sau fulgii de nea şi nici nu poţi umple cerul cu nori generoşi la comandă. Dar omul are puterea, iar autorităţile obligaţia să preîntâmpine anumite situaţii şi să nu admită complicaţii.

Însă la noi e ca la nimeni. Nu ştiu cum se întâmplă că orice intemperie vine pe neaşteptate şi ne ia pe nepregătite. Şi, deşi avem parte de cel puţin câte una pe sezon, nu prindem la minte, iar următoarea „catastrofă“ ne găseşte iar cum ne-a lăsat precedenta. Parcă am trăi la nesfârşit un fel de sfârşit al lumii. Sindromul apocalipsei devine un diagnostic al ţării. 

Prin câte experienţe triste trebuie să mai trecem ca să găsim bani pentru întărirea digurilor, reabilitarea sistemelor de irigare, procurarea unor echipamente moderne de deszăpezire, dotarea Serviciilor Excepţionale cu tot de ce au nevoie?

Premierul Vlad Filat a declarat zilele trecute că pentru utilaje de deszăpezire s-au cheltuit în ultimii doi ani câteva sute de milioane de lei, ministrul Transporturilor Anatol Şalaru a explicat că nu s-a intervenit  imediat pe drumurile întroienite deoarece viscolea şi stratul de zăpadă s-ar fi aşezat la loc, ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi s-a plâns că nu are helicopter pentru a ajunge la toţi suferinzii din satele izolate, primarul Capitalei Dorin Chirtoacă a spus că serviciile municipale nu reuşesc să curăţe şi trotuarele...

Parcă au dreptate toţi şi tot ce zic are logică. Dar omul care aşteaptă de mai bine de 24 de ore să fie salvat din nămeţi, femeia care iaca-iaca naşte pe sanie sau chişinăuienii care ajung cu fracturi la Urgenţă nu vor explicaţii de la oficiali, ci acţiuni. Pentru asta i-am ales să ne conducă, pentru asta sunt plătiţi din bugetul public, adică din banii noştri.

Şi nu e o soluţie pe termen lung să pună toată lumea mâna pe lopeţi, aşa cum ne-a îndemnat primarul, care a făcut luni oleacă de spectacol în faţa Primăriei şi a zis „să-i urmăm exemplul“. Şi nici nu putem sta doar închişi în case dacă e vreme rea, aşa cum ne sfătuieşte ministrul Transporturilor. Mai are omul câte-o deplasare de serviciu, trebuie să ajungă la un mort, la odihnă, la soacră...

Îmi amintesc imaginile de-a dreptul apocaliptice de la cutremurul din martie 2011 din Japonia, dar şi pozele făcute pe aceleaşi locuri, exact peste un an – totul arăta de parcă nici n-a fost dezastru. Cum ne-am descurca noi în condiţiile unei calamităţi adevărate dacă nu suntem în stare nici măcar să ne scuturăm de nişte nămeţi, fie ei şi de doi-trei metri pe alocuri?