Scrisoare deschisă: nu mai vreau scrisori deschise!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asist dezolat la un schimb de epistole ce-mi alimentează din plin pesimismul cu care m-a înzestrat bunul Dumnezeu (a se citi mama natură de către liber-cugetători, care au tendinţa de a fi mai catolici decât Papa). Încă două-trei „scrisorele de amor” şi toţi cei care vă îngrămădiţi să candidaţi la preşedinţie împotriva acestui mare, imens om de stat numit Viorel Ponta veţi ajunge la zero în ceea ce priveşte şansele de victorie.

Peste tot auzim doar „dreapta” în sus, „dreapta” în jos. Într-o ţară în care aproape jumătate din gospodării au wc-ul în curte, să fim de acord că toată şarada are iz caragialesc. Dar de dragul discuţiei să încuviinţăm. Să considerăm că există un electorat de „dreapta”.

Însă modul în care politicienii ce se revendică de la această familie politică încearcă să câştige încrederea alegătorilor  denotă că nu au habar cine reprezintă cu adevărat bazinul lor electoral. Sigur, la „stânga” e mai simplu. Îndeosebi după o jumătate de secol de dictatură stalinistă şi ceauşistă, urmată de un sfert de secol de democraţie originală, marca Ion Iliescu. Râd şi curcile când vorbim de „social-democraţie”. Nu intru în detalii, alegătorii „de dreapta” înţeleg foarte bine ce vreau să spun.

Pentru că ei au trecut prin şcoli (din fericire, înainte de „reformele educaţiei”). Muncesc din greu, au ambiţii. Şi personale, dar şi legate de comunitate. Îşi doresc o viaţă decentă, pentru ei, pentru copiii lor, o ţară în care să poată respira un aer curat, nu îmbăcsit de mită, hoţie, impostură intelectuală şi morală, incompetenţă şi iresponsabilitate.

Aceşti oameni vor să vadă proiecte viabile,concrete. Ce veţi face în privinţa corupţiei, pentru sprijinirea justiţiei, pentru separea reală a puterilor în stat, cum veţi gestiona gravele crize regionale? Când veţi desfiinţa bătaia de joc numită imunitate parlamentară, cum veţi reduce numărul aberant al aleşilor? Ce proiect economic aveţi pentru ţară? Care vă sunt priorităţile în educaţie, poate cea mai importantă componentă a viitorului nostru, apropiat sau mai îndepărtat?

Dacă, în loc să vorbiţi despre lucrurile care îi interesează cu adevărat pe români, pe acei români cărora le cereţi votul, o să faceţi în continuare schimb de epistole, cu atacuri personale, dezvăluind mici orgolii meschine, în timp ce în culise vă împărtiţi funcţii, pregătiţi-vă să fiţi consideraţi responsabili pentru alegerea în funcţia supremă în stat a unui om care a dus impostura intelectuală la rang de artă.

[View the story "Replicile între Mihai-Răzvan Ungureanu, Elena Udrea şi Traian Băsescu" on Storify]

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite