Scenariul autodemolării româneşti şi războiul psihologic

„Obiectivul PSYOPS este să introducă starea de discordie şi neîncredere în toate, în orice şi în oricine“

Creatorii de campanii, strategii PSYOP au realizat de mai multe ori analize amănunţite privind spaţiul românesc şi au indicat, cred eu foarte just, o vulnerabilitate naţională extrem de importantă:

atunci când unul sau mai multe grupuri largi, semnificative social, anunţă că urmează să se reunească în jurul unui proiect (oricare ar fi acela, politic, economic, social) imediat, aproape concomitent chiar, se declanşează o campanie de contestaţie exact la fel de amplă ca fenomenul de cealaltă parte a baricadei. Niciodată mai mult. Niciodată mai puţin. 

Asta face, spuneau studiile respective, să fie foarte uşor de lansat un debut de război informaţional alimentând ambele tabere simultan cu mjloacele necesare de a-şi dezvolta acţiunile până la un anume nivel, ţinând ocupată scena de atenţie publică, blocând-o cu mesaje şi contra-mesaje, polarizând-o pe ţinte minore false dar extrem de uşor şi rapid preluate de televiziunile de ştiri, în fapt spaţii de dezbatere care trăiesc exclusiv prin livrarea şi consumul de senzaţional. 

În consecinţă, controlorul şi manipulatorul real al pieţei de informaţie va genera şi susţine simultan asemenea campanii pro/contra, pe orice subiect (de preferinţă cât mai uşor de înţeles şi, ca atare, de preluat pe reţelele sociale), respectând însă cerinţa reală de senzaţional / crimă / sânge / viol / răzbunare amoroasă / incendii / sinucideri etc.

Important de ştiut deoarece, evident, astfel se poate satura şi chiar supra-satura, în timp foarte scurt, piaţa informaţiilor, ocultând sau chiar făcând să treacă în zona derizoriului celelalte subiecte mai puţin convenabile în raport cu agenda comanditarului. În plus, acest tip de dispariţie momentană a unei seriii de subiecte (importante în sine dar, mai mult decât orice, vitale pentru agenda comanditarului) mai are un efect extrem de interesant: pe termen lung, la nivelul conştiinţei colective, desfiinţează tema în sine şi agenda din care ea face parte.

Din cauza tendinţei de polarizare extremă prezentă în opinia publică românească, acest tip de acţiuni care fac parte din războiul informaţional au prins foarte bine şi sunt folosite în continuare cu rezultate maximale.Iar efectele perverse sunt deja aici şi, dacă observaţi, tind să se accentueze în ultima perioadă.

A dispărut aproape complet agenda NATO-UE, este aproape incorect sau ridicol să aduci argumente în folosul acestor două alianţe pentru care, poate vă mai amintiţi, eram fruntaşi în entuziasm şi speranţă. În locul acestei agende a apărut, pe de o parte, un scepticism aproape absolut, fără argumente, dar extrem de convins şi pătimaş...sau cel puţin asta e imaginea care iese, majoritar, de pe reţelele sociale de comunicare, acolo unde se lucrează intens la elaborarea unor mesaje de destabilizare continue şi puternice. Pentru ca, în faza a doua, să poată fi sintetizate şi prezentate în diverse locuri drept semnul că românii sunt, dacă nu cu o percepţie negativă, cel puţin una oscilantă. Iar în acele locuri se află analişti care sintetizează sute şi sute de asemenea materiale pe zi, introducându-le în ceea ce devine un document de evaluare pe zonă sau continental. Justificând demersuri viitoare politice şi instituţionale.

Cine se ia după o mână de nebuni, frustraţi sau exaltaţi, care stau să-şi posteze neliniştile existenţiale? Proastă întrebare deoarece este inutilă. În acest moment, în acest context politic al lumii, monitorizarea reţelelor sociale este poate cea mai intensă operaţiune pentru care guvernele pe de-o parte, instituţii şi companii dintre cele mai diverse pe de altă parte, alocă sume urişe pentru a descoperi cum se conturează preferinţele de acceptare/respingere ale publicului considerat cel mai implicat emoţional şi cu habitudinile cele mai bine formate în sensul unei dependenţe funcţionale de lungă durată. 

Drept care, pe aceste reţele, se poartă acum o bătălie feroce pentru impunerea unei imagini de forţă care să credibilizeze imaginea publică a fiecăruia dintre protagoniştii evenimentelor dramatice din Ucraina. Cele mai mult postări, cele mai dure, cele mai convinse, cele mai argumentate (cât pot, cum pot, dar mult şi alternând istoria, cu economia şi înjurăturile neaoşe de cârciumă de cartier) sunt de partea Federaţiei Ruse. Foarte interesant fenomen care este monitorizat cu atenţie de serviciile de informaţii, cu atât mai multă preocupare cu cât, la nivelul spaţiului euroatlantic, există avertismente multiple şi concordante asupra activării reţelelor sociale în susţinerea mişcărilor teroriste. Îngrijorarea este într-atât de reală încât unele state au înfiinţat deja celule speciale de monitorizare iar unele armate europene au format deja unităţi profesiniste de luptă împotriva acestui fenomen (în SUA şi Canada ele există de mai mult timp).

Personal, am însă o mare, foarte mare îndoială că cel puţin seria de acum de intervenanţi din spaţiul virtual sunt nişte profesionişti sau au fost instruiţi pentru a se suţine în reţea. Nu, cred mai degrabă că sunt folosiţi fără voia lor într-o campanie inteligent şi profesionist jucată, luându-se în considerare tocmai spiritul naţional de „Gică-contra”. Nu e nevoie să cheltuieşti bani pe profesionişti şi pentru legendarea lor dacă realitatea românească oferă un asemenea bazin generos.

Ne auto-demolăm. Nu ştiu de ce însă cu atâta plăcere şi cu atâta regularitate, ba chiar cu atâta profesionalism. Ne jucăm cu totul şi cu toate, neînţelegând că reuşita unei ţări se bazează pe predictibilitatea pe care o oferă. De la mediul legislativ la cel de afaceri, la orientările politice şi angajamentele de durată, de la credibilitatea liderilor ei până la ce a sistemului bancar.

Sigur că suntem în război, se operează pe nivele multiple dar, chiar dacă nu va conveni niciodată să admitem asta până la capăt, oferim câteodată, voit sau nu, excelenţi actori în scenariul autodemolării noastre naţionale. Mai departe, strategii, specialiştii în construcţia şi folosirea imaginii în campanii ofensive, ştiu ce să facă. Nu uitaţi principiul lor de bază: creează imaginea despre un lucru, răspândeşte-o cât mai rapid şi vei vedea, foarte rapid, că va lua locul realităţii. Realitatea nu interesează pe nimeni. Imaginea asupra realităţii...asta deja este armă de luptă în războiul din care facem parte.

Dar, în definitiv, de ce să ne pese? Lumea, absolut evident, merge mai departe şi fără noi şi, dacă avem ceva esenţial de spus, ne exprimăm comentând viguros pe internet (la adăpostul unui nickname, fireşte, căci, nu-i aşa, nu se ştie niciodată cine vine la putere!).

Exact asta este şi logica strategilor de mişcări militare ofensive pe net, pe asta de bazează, pe acest tip de reacţie ce le acordă spaţiul şi timpul necesar pentru jocul lor, acela cu adevărat important.

Veţi vedea că, în perioada imediat următoare, acest război informaţional se va amplifica şi, odată cu asta, primejdia este să se activeze liniile de atac din spaţiul virtual, vectori pe care se va purta un asalt concentrat asupra instituţiilor reprezentative ale statului. Obiectivul PSYOPS este să introducă starea de discordie, teamă şi neîncredere în toate, în orice şi în oricine. Combinate cu temperamentul nostru naţional, se poate naşte un cocktail interesant...priviţi numai la modul în care s-a reacţionat şi contra-reacţionat, inflamat şi supra-inflamat, la mica şopârliţă cu încorporarea tinerilor. Vă rog să mă credeţi, glumă de copii mici, de preşcolari, în raport de ce poate lansa un strateg profesionist.

Scopul războiului psihologic: nu mai credeţi în nimic.

Aici noi am câştigat deja: nu mai credem în nimic.

Întrebarea este: ne ajută la ceva?