Scenariile intervenţiei americane în Siria

Generalul Martin Dempsey, şeful de stat major al armatei SUA a transmis senatorului Carl Levin, preşedintele comisiei senatoriale pentru forţele armate o scrisoare în care detaliază cele cinci scenarii posibile pentru o intervenţie militară în Siria.

 “Este vorba despre o decizie politică pe care naţiunea noastră a dat-o în grija liderilor civili…Dar odată ce am intrat în acţiune, trebuie să fim pregătiţi pentru ceea ce urmează. Va fi dificil de evitat un angajament mai important”.

Primul dintre scenariile evocate de generalul Dempsey implică varianta cea mai simplă, adică furnizarea de informaţii militare şi asigurarea unui antrenament corespunzător pentru trupele insurgente. 

Al doilea scenariu implică posibilitatea de a lansa operaţiuni de bombardament aerian (cu bombe cinetice de mare putere şi rachete de tip cruise din noua generaţie) care să neutralizeze apărarea anti-aeriană şi să lovească decisiv forţele navale, aeriene şi bazele de rachete.

O asemenea operaţiune implică folosirea a sute de avioane, nave de luptă, submarine (în principal din Flota a 6-a Mediterana dar nu numai, căci ar putea intra în acţiune bombardiere strategice folosind bazele aeriene din ţări europene sau eventual şi din Turcia) şi ar putea costa  „în funcţie de durata sa, miliarde de dolari”.

O a treia operaţiune posibilă (evocată în trecut şi de oficiali francezi şi britanici), ar consta în constituirea unei „zone de interdicţie aeriană” şi care ar garanta securitatea bazelor insurgenţilor sirieni în faţa aviaţiei de luptă a regimului Assad.

A patra opţiune constă în stabilirea unor zone-tampon de securitate la graniţele cu Iordania şi Turcia, securizând aceste frontiere, ceea ce prespune trimiterea masivă de trupe terestre, iar costul este estimat de generalul Dempsey la un milliard de dolari lunar…

În fine, cea de-a cincea opţiune este cea a lansării unor operaţiuni combinate de mare amploare, cu participarea a „mii de membri ai forţelor speciale şi a altor forţe terestre…pentru a lua cu asalt şi securiza siturile de importanţă capitală” , adică cele în care se presupune că este depozitat arsenalul de arme chimice.

Analiştii subliniază că, din toate acestea, ar reieşi mesajul că SUA doresc să acţioneze unilateral şi fără să se atingă totuşi un nivel de trupe în teren ca în cazul Irakului, spre exemplu. Pe de altă parte însă, pe diverse canale, încep să sosească detalii despre o posibilă implicare a NATO în conflict, sau, într-o altă variantă, a unor ţări membre NATO care să se solidarizeze cu acţiunea militară americană. 

Mi-au parvenit şi alte estimări, de data aceasta provenind din zona Orientului Mijlociu, în care se vorbeşte despre posibila implicare a armatei israeliene, cea care ar putea asigura intervenţia terestră, lăsând americanilor doar grija loviturilor aeriene. Există oarece logică în aceste previziuni, atâta timp cât Preşedintele Obama rămâne fidel promisiunii pe care o făcuse în urmă cu mai mult timp, aceea că „bocancii soldaţilor americani nu vor călca niciodată pe pământ sirian”…

În toate cazurile însă, etapele intervenţiei par să fie aceleaşi : bombardament intens al centrelor de comandă ale armatei siriene, în scopul de a tăia comunicarea statului major cu brigăzile care luptă acum în zona Deraa şi să deschidă astfel drumul spre Damasc pentru forţele insurgente. Forţele Armatei Siriene Libere, antrenate în ultima perioadă în tabere din Iordania, ar constitui vârful de lance în asaltul asupra Damascului, zonă controlată acum de cinci contingente de blindate şi alte forţe armate foarte bine înarmate ale armatei siriene (cu centre de comandament în periferia Deraa-Damasc).

În paralel, se va încerca din primul moment o altă operaţiune extrem de sensibilă, cea împtriva regimentelor siriene de blindate grele care se află în zona de vest a văii Bekka, la bazele lanţului muntos şi a celor care păzezc accesul înspre rutele directe către Damasc.

O intervenţie care are ca scop şi izolarea trupelor Hezbollah de bazele sale din sudul Libanului, încercuirea batalionului sirian poziţionat acum pe poziţii fortificate la Zabadani şi anihilarea forţelor palestiniene care luptă alături de armata lui Assad.

Simple war games sau semnalele foarte clare că sunetm în faza finală a pregătirilor pentru marele conflict (dealtfel inevitabil) din Orientul Mijlociu ? Există voci optimiste care spun că toate acestea nu ar fi decât modalităţi de presiune asupra regimului Assad în mod direct şi, prin ricoşeu, asupra aliaţilor săi ruşi şi iranieni. Cred însă că se deschid larg porţile unui conflict de amploare, care poate să genereze o instabilitate regională, luând în calcul zonele de conflict deschis din Irak, situaţiile super-tensionate din Afganistan şi Maghreb.

Este evident că forţele armate siriene nu vor rezista unei ofensive americane. Ce va urma însă ? Un al doilea Irak ? Un al doilea Afganistan ? Va începe imediat răzbiul civil între comunităţile religioase care vor avea posibilitatea să-şi plătească poliţele de sânge acumulate într-o istorie complicată şi tragică ? Ce se va întîmpla dacă toate aceste piese disparate ale unui mozaic al frustrării se vor uni şi vor genera un spaţiu de conflict cu mult mai amplu ?

Întrebări inutile în această fază în care preocuparea este doar de a şti cine, cum şi când va da drumul câinilor războiului.