Şantaj sau cacealma, depinde

0
0

Se găseau destui deştepţi care credeau că ziariştii sunt nişte cerşetori de lux – care, spre ghinionul lor, nici n-aveau «peşte», deci lucrau pe cont propriu.  

Există trei categorii în breasla mea: presă liberă, presă şantajată şi presă cumpărată. Depinde de tine şi de şefii tăi în care barcă te urci. Eu fac presă de 20 de ani, am fost şi-n ziare libere, şi-n ziare şantajate, şi-n ziare cumpărate. Oricine avea un preţ, vorba lui Corleone. Sigur, mai în glumă, mai în serios, cel mai bine e să lucrezi în presa cumpărată. N-am avut bafta asta prea des, din păcate am lucrat ani de zile în presa şantajată şi foarte mult timp în presa liberă, ceea ce mi-a adus satisfacţii exclusiv morale, vă daţi seama.

Dar să nu intrăm în detalii penale, ci mai degrabă în cele picante, usturate. Se găseau destui deştepţi care credeau că ziariştii sunt nişte cerşetori de lux - care, spre ghinionul lor, nici n-aveau „peşte", deci lucrau pe cont propriu. Greşit! Am lucrat alături de mulţi ziarişti care, deşi n-aveau cu ce-şi plăti întreţinerea câteodată, nu abdicau de la tâmpitele lor de principii.

Prin anii '90, a venit un tip la mine, un proxenet ascuns după titulatura de impresar, fireşte, să mă ia într-un juriu la un concurs de Miss-nu-ştiu-ce, să-mi dea o sumă pentru care mi-au tremurat rotulele zece secunde, ca s-o aleg pe nu-ştiu-care, adică târfuliţa superbă care se culca sistematic cu (aţi ghicit) finanţatorul. Sunt o idioată, am zis „nu". Cea care a acceptat în locul meu, o jurnalistă ochioasă de la un ziar ceva mai colorat, a încasat şi cash-ul, şi onorurile.

Nu sunt comisăreasa Cattani, nu mă duc la Parchet ca să demasc caracatiţa, din multiple motive, inexplicabile într-un articol normal, cum sper că este acesta. Printre ele, se află şi faptul că n-am dovezi acceptabile de către instanţă.

La un moment dat, acum cinşpe ani, un idiot din stratul prostituţiei pentru şmecheri a încercat să mă şantajeze, a spus că ştie că iubitul meu e însurat şi are poze cu noi, iar dacă eu scriu ceva nasol de amanta lu' şefu', se duce la nevasta iubitului meu şi-i spune detalii care ar împinge-o undeva între crimă şi sinucidere, depinde. Credeţi-mă, de atunci n-am mai râs aşa mişto. În primul rând, era normal să-l şantajeze pe el, nu pe mine. În al doilea rând, nevastă-sa ştia deja, mă reclamase la Ion Cristoiu (şeful meu de atunci), care-i râsese-n nas, deşi râdea foarte rar, de felul lui. Deci toată lumea râdea, nu ştiu cum naiba. Căsnicia lor era un dezastru, ştia toată redacţia şi toată România, oricum erau în divorţ, nu stricasem nimic. Doar şantajorul credea că deţine o avere abstractă. Am înfruntat, de-a lungul, de-a latul şi de-a adâncul carierei mele în presă, tot felul de codobaturi care lucrau în sistem de cacealma penibilă. Ne furnizau subiecte false, ne intoxicau, doar că uite, femei naive şi romantice cum eram noi (eu şi Alice Năstase Buciuta, colega mea, prietena mea), am intuit de la bun - adică de la prost - început cum stau lucrurile. N-am căzut în plasă, vă vine să credeţi aşa ceva?

Sigur, după ceva timp, am observat noi că ăia care au căzut în plasă au nişte căsuţe superbe pe lângă Bucureşti, au în conturi bani cât să nu mai fie nevoie să ia şpagă de la nimeni, niciodată, şi au un moral mai chipeş, fără vergeturi.

Nu trag concluzii, le las să se scurgă singure. Concluziile le voi trage la pensie, când, în funcţie de fişa mea medicală, am să decid dacă am fost o fraieră sau o eroină.

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango"şi colaborează la ziarul „Adevărul" din 2011.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite