Să nu acceptăm violenţa!

Suntem în anul 2013 şi încă deschidem televizorul şi auzim cazuri extrem de grave de violenţă domestică. Ultima ştire văzută în urmă cu câteva zile: „un bărbat şi-a bătut soţia şi a lăsat-o să moară”.

Da, acea femeie a stat patru zile cu răni interne majore netratate care i-au adus moartea. Desigur, acest distins domn nu era la prima abatere, exista o istorie de acte violente împotriva soţiei sale, de plângeri retrase de la poliţie, din frică. Ce va păţi acel bărbat din punct de vedere legal nu va schimba ce s-a întâmplat, o femeia şi-a pierdut viaţa pentru nimic, iar copiii lor tot au rămas şi fără mamă şi fără tată în aceeaşi zi (dar cu un asemenea tată, parcă mai bine te lipseşti de el). Şi care e soluţia să nu se mai ajungă în situaţii de genul acesta?

Pedepsele cu închisoarea să fie mai aspre ca bestiile acestea care sunt capabile să facă atâta rău să se gândească de două ori înainte să ridice mâna asupra femeilor? Frica trebuie să ţină în frâu aceste comportamente sau trebuie să ne asigurăm ca ele să nu se formeze de la bun început, printr-un puternic proces de educare al populaţiei? Căci altfel cum reuşeşti să schimbi percepţia acestor oameni care cred că au dreptul şi e foarte în regulă să loveşti o altă fiinţă umană cu scopul de a-i face rău?

Anul trecut s-a promulgat o lege privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care îi permite partenerului agresat să depună o cerere pentru obţinerea unui ordin de protecţie faţă de agresor. Foarte bine, dar cum previne această lege violenţa? Căci dacă ajungi ca femeie să depui o astfel de cerere, violenţa există de ceva timp în familia ta, fără doar şi poate. Nenumărate femei tind să-şi ierte soţul sau partenerul după un act de violenţă, sperând ca acesta să nu se mai repete. Nu. 

Eu vreau să previn. Vreau ca fiecărui bărbat din lumea aceasta, dar mai ales din România, să nu i se mai pară NORMAL, să nu mai creadă că este îndreptăţit să-şi lovească familia, ba chiar să fie contrariat de idee, să o respingă şi să o blameze. Se poate oare aşa ceva? Putem să ajungem la acel nivel de educaţie, de respectare a drepturilor omului în care fiecăruia dintre noi să i se pară violenţa fizică un comportament de Evul Mediu şi să îl înlăturăm complet de vieţile, din televizoarele şi ziarele noastre?

Despre consecinţele fizice, psihice sau emoţionale a unei femei maltrate mă întristează să vorbim. Le ştim cu toţii la un anumit nivel. Eu vreau să le facem ceva acestor bestii să le scoatem violenţa din ei. Nu pot fi tolerant cu astfel de oameni. Nu vreau să fie iertaţi doar pentru că au consumat alcool, pentru că au avut o zi proastă sau pentru că oricum nu se întâmplă foarte des, poate doar o dată pe lună sau orice alte scuze pe care o femeie ruşinată de trauma prin care trece le inventează doar ca să nu se facă de râs (crede ea) în faţa lumii.

Tot ce putem face acum este să ne educăm copiii. Şi să încercăm să schimbăm acceptarea aceasta faţă de bărbaţii violenţi, căci, din păcate, populaţia din România este cu mult mai înţelegătoare faţă de violenţă în toate formele ei faţă de nivelul mediei din Uniunea Europeană. Iar femeile ce sunt victime ale acestor abuzuri au obligaţia faţă de familiilor lor, faţă de societate, dar mai ales chiar faţă de ele, să ia atitudine şi să nu lase aceste bestii să scape nepedepsite. Iar noi trebuie să le oferim tot sprijinul nostru.

Ca un prim pas spre o societate care nu acceptă violenţa, putem să folosim Facebook pentru a populariza acest mesaj: