Românii poartă povara unei culpe istorice

Unul dintre paradoxurile lumii Occcidentale, şi de fapt al lumii în general, este că majoritatea liderilor, şi aici mă gândesc la orice domeniu, dar mai ales în politică, devin lideri peste noapte. Deci sar, din principiu, peste câteva etape obligatorii pentru a fi un bun lider. Manager. Purtător de mesaj.

Un bun lider este pentru mine cel care dă dovadă de tact, de diplomaţie, cel care ştie să mustreze eficient, fără a insulta, dar şi cel care ştie să aprecieze o muncă bine făcută, care are capacitatea de a anticipa dar şi de a fi vizionar. Destul de simplu, în esenţă.
Remarc, acum, la mijloc de scandal britanico-britanic contra românilor şi bulgarilor, de fapt, niciun scandal ci pur şi simplu discurs populist pur sânge, că, la ani lumină de la crearea Uniunii şi la un mic secol, în viaţa unei furnici, de când România a ieşit de după Cortina de Fier, că pentru restul Europei (nu al lumii), românii sunt în continuare ţapi ispăşitori. Dacă ceva merge rău în UE, românii sunt absolut vinovaţi. Din oficiu, şi fără posibilitatea de a avea un apărător.
Este cazul pentru migraţia şi nomadismul romilor, pentru cerşetorii de pe străzile marilor capitale, pentru alocaţiile sociale care nu mai ajung pentru toţi, pentru lipsa locurilor de muncă din Marea Britanie, şi acum pentru povestea cu carnea de cal. Degetul s-a îndreptat mustrător spre Bucureşti, şi chiar şi acum, când urmăresc canalele de ştiri din Franţa, nu văd una care să afirme că poate nu sunt românii iarăşi de vină. Ce comod, nu-i aşa? Mai ales când şi noi ne-am obişnuit să purtăm povara unei culpe istorice. Cea de a fi român.
Într-un recent sondaj publicat de Presseurop.eu, la întrebarea "Trebuie oare menţinută interdicţia de a munci în anumite ţări UE pentru români şi bulgari?", 48 % dintre cei care au răspuns, au spus Da. Această optică, această viziune, "un indicator valabil pentru xenofobia din timpurile noastre", cum scria un comentator, este tristă. Dezolantă. Este dovada recoltei semănate de nişte lideri europeni incomptenţi, iresponsabili, şi care ar trebui cu toţii trimişi la cursuri de management, de leadership.
Tot pe acest site, am citit scrisoarea unei bulgăroaice către liderul englez Farage, Nigel Farage, cel aflat la baza "tsunamiului" de imigranţi români şi bulgari care vor invada cu siguranţă insula britanică...Am citit şi reacţia d-lui Farage în persoană. Jenant, extrem de jenant pentru cititori, români sau europeni, atât pentru că afli cum gândeşte acest lider, într-o Europă a secolului 21, cât şi pentru faptul că oameni ca el ajung la putere: "Sunt sigur că bulgarii îşi iubesc ţara. Cum s-ar simţi poporul dumneavoastră dacă la aderarea, să zicem, a Turciei la UE, în viitorul apropiat, un milion de imigranţi turci ar veni să trăiască în Bulgaria? Oare oamenii din Bulgaria fi cu adevărat încântaţi de acest lucru? Aţi fi cu adevărat încântaţi atunci când, fără consimţământul vostru, un milion de imigranţi ar profita de sistemul vostru de asistenţă socială şi medicală, pe cheltuiala contribuabilului bulgar? Eu nu cred".
Acesta nu este un fel aceptabil de raţionament într-o UE cu o adevărată viziune umană, multiculturală. La ce bun o deschidere europeană dacă membrii sunt sortaţi asemeni specimenelor, am putea spune păstrând proporţiile, care mergeau spre lagărele naziste? Amintiţi-vă: unii erau triaţi pentru a merge la camera de gazare, alţii mergeau la muncile auxiliare, alţii aşa mai departe. Românii şi bulgarii nu înseamnă doar europeni care consumă alocaţiile sociale ale englezilor. Dimpotrivă, românii şi bulgarii înseamnă o mână de lucru calificată şi inteligentă, o adevărată valoare adăugată. Le-aş sugera acestor lideri nu o vizită în Bulgaria, ci peste ocean, în America, Canada, care ştiu să aprecieze ceea ce primesc.