România şi Polonia. Pe urmele unui parteneriat strategic

0
0

Există în aceste vremuri un tot mai amplu curent de opinie ce militează pentru strângerea relaţiilor României cu Polonia. Ne leagă geografia, apartenenţa la NATO, la Uniunea Europeană dar mai ales interesele naţionale comune în faţa conflictului ruso-ucrainian.

În contextul acestor opţiuni de politică externă românească cred că suntem datori să înţelegem puţin mai bine această relaţie şi mai ales cine este Polonia. Plec de la premisa că această bruscă nevoie conştientizată de întărire a relaţiilor româno-poloneze vine pe filiera evenimentelor din Ucraina şi în contextul relaţiilor noastre internaţionale aproape similare cu cei doi mari actori militari şi geopolitici globali: Rusia şi SUA. Voi face astfel o scurtă incursiune în istoria relaţiilor româno-poloneze pentru ca apoi să studiez în paralel evoluţia relaţiilor relevante cu Rusia şi SUA. Restul articolului va fi dedicat unor analize intercalate economice sau de politică internă şi europeană, cu unele mici tuşe culturale.

Primele contacte importante dintre polonezi şi români au fost acum aproximativ 600 de ani, când Regele Cazimir cel Mare extinsese graniţele regatului său până la cele ale Moldovei. De atunci au exista repetate influenţe ale regatului polonez în regiunea Moldovei în încercarea de a concura regatul ungar pentru supremaţie în regiune. Relaţiile au evoluat în timp de la tratate semnate de la egal la egal, la alianţe conjucturale, conflicte militare şi uneori tratate prin care Moldova recunoştea suzeranitatea regelui polonez. Primele relaţii diplomatice în sensul actual al cuvântului au fost stabilite la 9 februarie 1919, iniţial doar la nivel de legaţie. La 31 mai 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasadă. La 28 octombrie 1940, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate apoi fără întrerupere din 1945. În 1930 numărul etnicilor polonezi în România era de aproximativ 15.000. Conform recensământului din 2002 numărul acestora a căzut la aproximativ 3.000, majoritatea în judeţul Suceava.

Polonia este o ţară cu 25% mai mare decât România. La o populaţie de 38 milioane de locuitori are cu cu 20 de parlamentari mai puţin decât România dintre care 24% sunt femei (în România sunt 13). Moneda naţională poloneză, zlotul, are acum o valoare aproape identică cu leul românesc.

Într-o perioadă de vârf a expansiunii sale, Regatul Poloniei avea o alianţă specială cu Ducatul Lituaniei şi astfel o postură militară care îl punea pe picior de egalitate cu imperiul Rus. Această expansiune a culminat cu ocuparea pentru doi ani de zile a Moscovei în 1612. Istoria ultimelor două secole este însă una mai mult de supravieţuire pentru Polonia, ea rezumându-se  la o luptă continuă pentru independenţă de sub imperiile rus, prusac şi austro-ungar, toate acestea culminând cu împărţirea teritoriilor sale între Germania şi Rusia în septembrie 1939 şi masacrul rusesc de la Katyn din '40. O atitudine rusofobă împărtăşită de România şi Polonia este cea datorată deceniilor de comunism totalitar impus de Uniunea Sovietică sateliţilor săi după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial.

Polonia a stabilit primele relaţii oficiale cu SUA în 1919 (România în 1880). În această perioadă a existat un fenomen de emigraţie masiv dinspre Polonia spre Statele Unite. În 1945 Statele Unite recunoşteau oarecum surprinzător noul guvern polonez comunist instalat de Uniunea Sovietică, renunţând la recunoaşterea acordată clandestinului guvern polonez în exil încă din 1939. Relaţiile polonezo-americane au cunoscut un avânt considerabil doar odată cu căderea comunismului. Astfel, în 1990, cea de a treia republică poloneză demara sub conducerea lui Leszek Balcerowicz un program politic unic în regiune prin curajul şi consistenţa reformelor către o economie de piaţă, reforme puternic încurajate de Statele Unite. La fel ca şi România, Polonia a fost alături de Statele Unite în războiul global contra terorismului, sprijining inclusiv militar intervenţiile in Afganistan şi Irak. Şi Polonia şi România au fost acuzate că au găzduit foşti locatari ai închisorii americane Guantanamo (şi foate probabil aceştia au şi fost torturaţi în aceste facilităţi). În urma unor presiuni internaţionale Polonia a recunoscut această implicare. România nu. Nici România şi nici Polonia nu au drept de intrare în Statele Unite fără viză, acesta fiind un motiv perpetuu de nemulţumire şi critici la adresa Americii, în special dinspre Polonia. Polonia are de departe cea mai mare comunitate de etnici în Statele Unite comparativ cu toate celelalte state est europene, aproximativ zece milioane, fiind în acelaşi timp şi cea mai influentă. Principalul grup de lobby al comunităţii poloneze se cheamă The Polish American Congress (PAC), având o istorie de 60 de ani.

Polonia este din 1996 membru al Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) -  forum internaţional al a statelor democratice cu economie de piaţă liberă. România este un posibil candidat la aderare.

România a aderat la NATO cinci ani mai târziu decât Polonia, respectiv în 2004. Şi Polonia şi România au parteneriate strategice în acest moment cu Statele Unite, găzduiesc soldaţi şi armament american. Cel mai delicat subiect este cel legat de sistemul de apărare anti-rachetă, sistem care implică un număr de state europene membre NATO pe al cărui teritoriu sunt şi vor fi în continuare construite instalaţii militare, între acestea inclusiv Polonia şi România. Opoziţia Rusiei are în spate două argumente: aceast sistem de apărare vizează inclusiv Rusia şi astfel limitează capacitatea ei militară, aceasta însemnând un dezechilibru regional de securitate inacceptabil. Al doilea argument vine din neîncrederea Rusiei că acest sistem are scop pur defensiv. În viitorul apropiat atât România cât şi Polonia vor găzdui comandamente regionale permanent NATO, cel din Polonia va fi cooronat în special de germani, cel din România de italieni.

Şi România şi Polonia mai au încă sisteme de învăţământ perfectibile, cu profesorii care împărtăşesc metode tradiţionale de predare şi astfel apar în presă prin intermediul înregistrărilor audio şi video în timp ce ameninţă sau chiar bruschează copiii.

În alipirea peninsulei Crimeea de către Rusia şi în conflictul Ucrainian, atât Polonia cât şi România se situează pe poziţii foarte similare, mai mult opţiunile politice ale acestora sincronizându-se constant în interorul instituţiilor europene când vine vorba de sancţiuni contra Rusiei sau luări de poziţie ferme. Referitor la conflictul din Ucraina, Polonia este mult mai activă din punct de vedere al politicilor sale externe dar şi ca atitudine a propriilor cetăţeni. Organizaţii non-guvernamentale poloneze strâng în aceste zile bani pentru a ajuta cetăţenii ucrainiei de origine poloneză care decid sau vor decide să părăsească zonele de conflict.

Polonia a intrat pe piaţa bancară din România în 2013, prin preluarea de către grupul polonez Getin Holding  a băncii: Romanian International Bank (RIB). Recent, compania poloneză AmRest Holdings a preluat integral lanţurile de cafenele Starbucks din România şi Bulgaria.

Cu un decalaj de câţiva ani datorat aderării în etape diferite la Uniunea Europeană, şi România şi Polonia s-au lovit rapid de un fenomen social cu impact major şi pe termen lung: emigraţia. Motivaţiile sunt relativ comparabile: nivelul de sărăcie intern comparativ cu Occidentul european. Efectele au fost asemănătoare: pierderea unui segment important din forţa de muncă internă şi drama copiilor semi-orfani lăsaţi în urmă.

Chevron a încercat să exploreze şi exploateze gaze de şist atât în Polonia cât şi în România. A renunţat în ultima perioadă la ambele intenţii considerând că investiţia nu este rentabilă comparativ cu alte oportunităţi ale companiei. Cel mai mare distribuitor de gaze naturale din Polonia, PGNiG, plănuieşte pentru anul 2015 intrarea pe piata românească.

În ciuda unei relaţii polono-americane socotite deosebit de puternice, declaraţiile (neoficiale şi divulgate pe surse) fostului ministru de externe polonez Radoslaw Sikorski au aruncat o umbră de îndoială asupra acestui parteneriat. Acesta consiera într-o discuţie privată, purtată în vara lui 2014, că alianţa cu Statele Unite este dăunătoare Poloniei pentru că ea crează un fals sentiment de securitate. Acelaşi Radoslaw Sikorski apărea cu şase luni mai devreme într-o filmare (neoficială) realizată cu ocazia negocierilor pentru încetarea vărsărilor de sânge din Kiev, solicitând imperativ preşedintelui Ucrainian Viktor Ianukovici să îşi dea demisia, ceea ce acesta a şi făcut a doua zi.  În discursul său de încheiere a mandatului de ministru de externe acesta îl cita fostul premier britanic Winston Churchill: „You have enemies? Good. That means you've stood up for something, sometime in your life.”

Ne apropie creştinismul şi ne desparte schisma: ortodoxism vs. catolicism. Scandalurile noastre religioase tind mai mult spre păcate materiale în timp ce ale lor spre păcate trupeşti, în contextul interdicţiei căsătoriei preoţilor catolici. Educaţia religioasă în şcolile publice a fost reinstituită după 1990, în prezent aceasta fiind opţională pe bază de cerere întocmită de părinţi, cerere în care aceştia pot opta pentru religie sau etică.

Cele mai importante politici europene în care România şi Polonia împărtăşesc aceeaşi viziune sunt: politica agrară, bugetară, politica privind libertatea forţei de muncă şi cea energetică. În acest moment între România şi Polonia există un parteneriat strategic, relaţiile fiind considerate din punct de vedere diplomatic ca fiind excelente.

Preşedintele Poloniei a anunţat recent că ia în considerare o intrare în Zona Euro din momentul în care aceasta va traversa definitiv actualele sale probleme şi în acest sens a propus organizarea unui referendum. În România am fost informaţi în 2014 de preşedintele Traian Băsescu  că avem ca ţintă aderarea la Zona Euro în 2019.

Conform rapoartelor Transparency International referitoare la percepţia privind corupţia între anii 2006 şi 2011, Polonia avea în 2006 un index de 3,1 iar în 2011 de 5,5, România avea în 2006 un index de 3,6 iar în 2011 de 3,7 (valoare absolută mai mică înseamnă corupţie mai mare).

România şi Polonia se află la poluri opuse din punct de vedere al capacităţii e absorbţie a fondurilor europene. Polonia este un permanent exemplu de bune practici în domeniu în timp ce România a fost constant în partea opusă a clasamentului. Polonia se află în zona europeană de liberă circulaţie Schengen din 2007. Este unul dintre cele patru state ale Uniunii Europene care are cel puţin un opt-out, adică o decizie de a nu participa la o anumită politică europeană comună, în acest caz Carta Drepturilor Fundamentale ale UE. Aceasta este parte a Tratatului de la Lisabona, opt-out-ul polonez însemnând că aceasta a decis să limiteze capacitatea curţilor de justiţie europene pe teritoriul Poloniei.

Din punct de vedere militar Polonia are armata la un nivel de echipare superior României, mai ales din punct de vedere al forţelor aeriene, având inclusiv perspective de modernizare mult superioare ca nivel de finanţare faţă de ţara noastră. Polonia a fost singura ţară din regiune care a crescut cheltuielile de apărare în timpul crizei financiare din 2008.

Patru întâlniri diplomatice la nivel înalt au existat până acum între Turcia, România şi Polonia. Cu toate acestea, mult trâmbiţata trilaterală Polonia-România-Turcia pare a devenii din ce în ce mai mult tandemul România-Polonia, pe măsură ce semnalele dinspre Turcia sunt mai puţin încurajatoare, cum ar fi de exemplu semnarea tratatului de distribuţie a gazelor natuarale ruseşti prin care Moscova promite că va înlocui rolul actual al Ucrainei în tranzitul european. Turcia dă semne că va juca propria ei carte într-o zonă în care tensiunile sunt mult mai complexe decât ceea ce se întâmplă în nordului Mării Negre şi ştie că în acest moment Statele Unite au nevoie mai mult decât oricând de aliatul otoman, chiar dacă acesta se află într-o postură de aliat nealiniat.

Salariul minim în Polonia este de aproximativ 400 eur, adică aproape dublu faţă de cel in România.

Statutul şi vizibilitatea Poloniei au fost într-o continuă ascensiune din 2007, când puterea a fost preluată de tendemul liberal Tusk-Sikorski (premier – ministru externe). Evoluţia economică dar şi politică internă şi internaţională pozitivă a fost însă posibilă pe fondul unui consens politic intern. Acest consens politic transpartinic a permis atât obţinerea unor recorduri în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene cât şi implicarea la cel mai înalt nivel în politica Uniunii Europene. Nu întâmplător Polonia deţine acum preşedinţia Consiliului European prin fostul său premier Donald Tusk.

Polonia are o economie de aproximativ trei ori mai mare decât economia României, în timp ce capitalizarea bursei este de 10 ori mai mare comparativ cu capitalizarea bursei de la Bucureşti. Ludwik Sobolewski a preluat conducerea Bursei de Valori Bucureşti în luna august 2013, după ce anterior a condus bursa din Varşovia timp de şapte ani, în perioada 2006 – 2013, timp în care Polonia a ajuns în topul capitalizării bursiere din Europa Centrală şi de Est.

Polonia este parte a Grupului de la Vişegrad, aşa numitul V4, organizaţie de cooperare formată din Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, grup în a cărei componenţă era iniţial destinată şi intrarea României la începutul anilor '90. Se speculează că această intrare a fost ratată în contextul politic al venirii minerilor la Bucureşti. Pe plan european Polonia s-a remarcat prin propunerea făcută în 2008 împreună cu Suedia privind Parteneriatul Estic (acordul de asociere al Uniunii Europene cu  Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina şi Belarus). Miza democratizării spaţiului limitrof UE  precum şi implicit al stabilizării acestei regiuni a venit la pachet cu creşterea rolului politic al Poloniei în regiune şi în interiorul Uniunii. Polonia este alături de România un susţinător al politicilor de extindere ale Uniunii Europene.

În ianuarie 2015 este înfiinţat în Polonia partidul cu orientare declarată prorusă Zmiana (Schimbare) liderul acestuia Mateusz Piskorski declarând: „societatea poloneză nu este monolitică atunci când este vorba despre susţinerea politicii externe a Guvernului faţă de Ucraina". În ciuda unor intenţii declarate de atinge la următoarele alegeri un procent de 12%, cele mai recente analize politice dau puţine şanse acestui nou competitor de a se apropia de pragul electoral de 5%, pe fondul unui sentiment rusofob extins în societatea poloneză. În întâmpinarea acestei realităţi, acelaşi lider al Zmiana declara: „Rusia este ultima ţară care ar putea ataca Polonia". Oficialităţi guvernamentale poloneze au declarat că se analizează sursele de finanţare ale acestui partid, în timp ce pe culoarele universităţilor cu profil politic din Varşovia, rostirea numele Mateusz Piskorski stârneşte cel mult zâmbete şi prea puţină condescendenţă.

La sfârşitul anului 2012, în România erau înregistrate 641 de companii poloneze potrivit datelor Ministerului de Afaceri Externe (MAE). În acelaşi an România avea înscrise în Polonia trei firme. Printre cei mai prolifici investitori polonezi se numărau producătorul de băuturi răcoritoare Tymbark şi lanţul de magazine Profi, deţinut de fondul de investiţii Enterprise Investors, din Varşovia. Anul 2015 pare a fi însă de bun augur pentru România, în primele luni companiile româneşti eMAG şi Zumzi au intrat pe piaţa poloneză preluând companiile locale Agito, respectiv Gruper. În cazul eMAG-ului este mai mult un export de brand românesc, compania mamă Naspers din Africa de Sud fiind cea care le deţinea în portofoliul său pe amândouă.

„Dependenta Germaniei de gazul natural provenit din Rusia reprezinta o amenintare la suveranitatea Europei„ declara cu  mult curaj exact acum un an de zile premierul polonez Donals Tusk. Declaraţia era curajoasă mai ales în contextul în care Polonia este cel puţin la fel de dependentă de gazul rusesc, două treimi din necesarul său având aceleaşi surse ca şi cel german. Dar declaraţia premierului nu avea în spate doar curaj ci şi acţiuni efective, Polonia urmând a da în folosinţă în acest an instalaţii de transport şi interconetare a gazelor dinspre Vest ce vor diminua semnificativ această dependenţă de Rusia.

Din punct de vedere sportiv cea mai bună tenismenă româncă, Simona Halep, este în acest moment peste Agnieszka Radwańska. 

Marius Dincă este doctorand specializarea Relaţii Internaţionale în cadrul Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice a SNSPA şi bursier în cadrul proiectului "Burse doctorale şi postdoctorale pentru tineri cercetatori în domeniile Ştiinţe Politice, Ştiinţe Administrative, Ştiinţele Comunicării şi Sociologie" POSDRU/159/1.5/S/134650 finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanţat prin Fondul Social European. În prezent acesta se află într-o mobilitate doctorală la Academia Poloneză de Ştiinţe din Varşovia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite