Revoluţia prostului simţ

Fiindcă toată lumea comentează (îndreptăţit şi neîndreptăţit) toate aspectele privind tragedia de la Colectiv, constat doar un lucru şi văd doar o soluţie.

În primul rând, reacţiile afective sunt de înţeles şi justificate în cazuri dramatice soldate cu victime omeneşti. La fel de înţeles sunt şi reacţiile de manipulare din partea celor vinovaţi, a celor pentru care victimele merită să fie acuzate, a celor care vor să profite (delicat) politic, a celor frustraţi şi/sau inculţi şi intoleranţi (fascişti sau comunişti), a celor care laudă îngeri sau acuză demoni. Cu toţii au locul şi dreptul să vorbească într-o societate liberă. Dar toţi o fac greşit. Şi orice ar face sau spune, o fac greşit.

Greşesc cei care acum îşi strigă îndreptăţit durerea şi furia faţă de legumele impotente din cadrul oricăror autorităţi sau instituţii publice. Trebuiau să nu lase instinctul murdar al micii corupţii şi al micii înţelegeri să le calce în picioare drepturile la viaţă, sănătate şi trai decent. Trebuiau să fie furioşi la gândul că cineva ar putea muri ars de viu într-o crâşmă la un concert. ÎNAINTE de a muri! Nu pot spune că „e bine ca măcar acum să…”. Este indecent. Trebuia să ne mişcăm furia şi revolta înainte, de la primele semne că ceva nu e în regulă!

Greşesc cei care acum descoperă satanişti şi că Dumnezeu îi bate pe cei indecenţi. Greşesc direcţia şi sensul în care arată cu degetul. Dumnezeu nu are nici o legătură cu cei care îl invocă şi nici viceversa!

Greşesc preoţii care în loc să se roage pentru sufletele unor copii arşi de vii, să aline familiile morţilor şi să aprindă CREŞTINEŞTE o lumânare pe caldarâmul Iadului pe pământ, declară prin absenţă că îi doare undeva. Purtătorul de cuvânt invocă lipsa unei cereri oficiale. Le cer oficial, ca simplu om aruncat de ei departe de o biserică de care acum nu mai pot avea nevoie, să nu mai îndrăznească vreodată să îl invoce pe Dumnezeu până nu se căiesc aşa cum le cer cărţile. Dumnezeu nu mai are legătură cu ei şi nici viceversa!

Greşesc politicienii care nu ştiu să tacă. Sau când să vorbească. Sau când să îşi dea demisia.

Greşesc micii şi marii funcţionari publici plătiţi prea puţin ca să nu fie corupţi şi prea incompetenţi ca să îşi facă meseria legal, chiar dacă nu iau şpagă.

Greşeşte presa care îşi ia rolul în serios abia atunci când doar o tragedie mai face rating egal cu cel al articolelor de scandal.

Greşim noi fiindcă îi lăsăm pe ei să greşească!

Soluţia este simplă (v. terapiile paradoxale): faceţi exact pe dos de cât vă vine pe moment! Strigă-ţi furia când eşti bucuros că îţi ai prietenii în viaţă! Caută-l pe Dumnezeu şi nu pe satana în nişte copii pe care nu îi înţelegi; du-te la biserică şi ascultă despre iubirea de aproape dacă nu poţi accepta o carte! Roagă-te şi adu alinare celor în nevoie mai ales când nu îţi dau bani; plăteşte impozite şi taxe Statului care te întreţine tocmai din banii oamenilor care îţi umplu şi Cutia Milei; nu e nevoie de milostenie, doar de decenţă! Taci, dă-ţi demisia, apoi vorbeşte. Fă-ţi meseria sau pleacă, nu omorî oameni! Scrie documentat şi cu bun simţ nu doar când îţi mor prietenii şi colegii.

Iar noi…