Simpatia mai eficientă decât tancul! – De ce pierdem deja războiul

„Glumă” strategică ce criculă pe reţelele sociale

În plin război hibrid între Est şi Vest, România pare să nu înţeleagă ce i se întâmplă nu doar pe plan militar, dar mai ales pe plan psihologic. Estul foloseşte de mulţi ani cu cinism viteza de transmitere a informaţiei în scopuri propagandistice; Vestul încă se gândeşte cum să contracareze; România nici nu se mai gândeşte. Deloc.

De câteva săptămâni observ pe reţelele de socializare o creştere spectaculoasă a postărilor şi distribuirilor de materiale (video, în special!) cu tot felul de situaţii amuzante din Rusia. Tot felul de filmuleţe „simpatice” sunt brusc descoperite de tot românul pe reţelele de socializare. Având în vedere contextul militar şi tensiunile actuale, nu pare deloc să fie o coincidenţă!

Toate acestea par mai degrabă o activare a narativelor menite să declanşeze stereotipuri pozitive despre ruşi: „sunt beţivi, dar simpatici”, „ruşii sunt complet nebuni”, „ruşii fac lucruri trăznite”, nostalgie pentru tehnologie veche şi inovaţii din resturi de mecanisme şi maşinării, glume cu Putin uşor ameninţătoare („Până când putem să facem bancuri cu Putin? Comentariu: până trece Prutul”), glume cu slăbiciunea României şi a Armatei Române. Această „invazie” umoristică nu pare deloc o întâmplare ci, mai degrabă, una dintre multele tactici de război hibrid despre care românul de rând nu a auzit sau pur şi simplu nu-i pasă!

Tactica de a distruge moralul adversarului, mai ales a populaţiei civile, datează încă din antichitate. O populaţie care în timp de război nu sprijină proprii decidenţii (guvern, comandanţi militari, forţe de ordine interne) contribuie decisiv la victoria cotropitorilor. Totodată, erodează şi moralul militarilor care nu mai înţeleg pentru cine să mai să lupte cu adversarul, dacă propria populaţie pe care o apără ţine cu duşmanul. Sau, mai grav, îl simpatizează!

Războiul hibrid (adică, cu ceva ameninţare militară, dar în principal cu erodarea economiei şi a ţesăturii sociale) este în toi între Est şi Vest. Rusia şi China se folosesc din plin de controlul economiei ţărilor vizate (resurse şi distribuţie energetică, transporturi, telefonie). Este un lucru cunoscut, nu mai insistăm aici. Partea de „ţesătură socială” (adică, unitatea cetăţenilor, forţa lor psihologică) este sabotată extrem de eficient de reţelele sociale care, de dragul profitului financiar, permit difuzarea nediscriminatorie a oricărui material care captează atenţia a cât mai multor oameni. Indiferent de ce ar conţine acel material, fiindcă umbrela principială şi ideologică este „libertatea de exprimare”. Putem spune orice, suntem liberi, nu?

Estul a înţeles această vulnerabilitate şi a investit masiv în „ferme” de troli (entităţi false care distribuie informaţii manipulatoare, „fake news”) şi, mai ales, în cercetare psihologică: „Ce tipuri de informaţii sunt mai repede acceptate de cetăţenii inamici?”, „Ce anume le stimulează simpatia pentru noi, duşmanii?”, „Ce îi sperie şi îi demobilizează?”. Apoi, răspunsurile la aceste întrebări sunt livrate „victimelor” (adesea slab informate, care nu ştiu să discearnă manipulările din ce în ce mai subtile) sub forme uşor „digerabile”: filmuleţe umoristice, imagini cu peisaje superbe şi oameni fericiţi, imagini contrastante, texte motivaţionale, apelul la istorie, la credinţă, la mândrie şi aşa mai departe.

Vestul încă cercetează şi se gândeşte cum să împace conflictul între principiile perfect demne şi democratice de a respecta libertatea de liberă exprimare pe de o parte şi realităţile războiului informaţional, de cealaltă parte. Ca să opreşti fake news propagandistic ai nevoie să restricţionezi modul şi conţinutul comunicat cetăţenilor. Dilemă imposibilă, nu? Răspunsul este clasicul „educaţia”: a devenit strategic vital să ai cetăţeni educaţi informaţional care să recunoască atunci când inamicul încearcă să îi manipuleze şi să reziste la propagandă.

În acest tablou România se prezintă cu un acces aproape universal la internet (inclusiv în mediul rural sunt telefoane mobile cu internet), cu aproape 12 milioane de utilizatori de reţele sociale (cf. statista.com) dar cu o rată de analfabetism funcţional ce depăşeşte 50% (cf. G4media). Să ne mai mirăm că ţara noastră este victima perfectă a manipulărilor şi a experimentelor fake news venite din Est?

Simpatia este mai ieftin de câştigat decât finanţarea unui tanc sau a unei armate. Practic, câştigi un război fără să tragi prea multe gloanţe. Victimele se predau zâmbind.

Soluţia stă în mâna unora (puţini, din păcate!) care recunosc aceste manipulări, dar le ignoră fie din plictiseală, fie din comoditate („nu are sens să îţi răceşti gura degeaba”), fie din paralizia dată de dimensiunea gogomăniilor pe care le cred românii. Dacă fiecare dintre cei care se prind de aceste manipulări ar pune umărul la combaterea lor, atunci poate dezastrul nu ar fi atât de mare.