Revoltă armată eșuată, „provocație“ sau bătălie pentru influență și bani?

Cu o viteză excepțională, echipa cu foarte vechi state de serviciu care susține de atât de mulți ani operațiunea „Proiectul Putin”, a scris, aplicat și, aproape simultan, a adus rezolvarea unui scenariu care a surprins absolut nepregătite (aș spune, din păcate, că asta nu e o noutate) serviciile de informații occidentale care, după cum știți, au reacționat identic, anunțând, cu diverse niveluri de prudență, că în Rusia începe debarcarea cu forța a puterii de la Kremlin. Și că, pe cale de consecință, Evghenii Prigojin, oaia neagră eternă a propagandei occidentale, devenea brusc eroul pe cal alb pornit să răstoarne Țarul Roșu care a dat ași dă în continuare atât de multe coșmaruri intense.

O eroare care, după cum vedeți, a durat puțin, chiar atât de puțin dacă e să ne luăm după nivelul speranțelor care vorbeau despre o autentică revoltă armată de foarte mari proporții, implicând, sugerau diverse surse, complicități la nivel foarte înalt la Kremlin și în rândul forțelor de securitate ruse și garantând cel puțin participarea unor comandanți militari de înalt nivel. N-a fost să fie deoarece, în opinia mea, nu avea cum să fie așa din moment ce miza esența disensiunilor de până acum privea nu o chestiune de principii, în niciun caz dorința de a duce până la capăt vreun „marș pentru dreptate” sau de a înlocui oligarhia coruptă de la Kremlin. Cred că, esențialmente, este vorba, foarte simplu, despre bani și putere de influență, așa cum se întâmplă în asemenea cazuri când se confruntă segmente de același tip ale sistemului, cu atât mai mult ale celui de control, comandă și represiune.

Evenimentele de acum s-au petrecut (sau trebuiau să se petreacă dacă ar fi avut vreo finalizare) nu într-un context normal de putere, național și global, ci într-unul cu totul excepțional. Puteau, ar fi putu la modul teoretic, să influențeze major câteva momente esențiale pentru reorganizarea arhitecturii globale economice și de securitate. Summit-ul NATO de la Vilnius, viitoarea dezbatere UE privind acordarea rapidă a statutului de membru Ucrainei, Summit-ul BRICS din august din Africa de Sud unde e programată extinderea formală a acestei „Alianțe a Sudului”, iată momente în care deciziile finale ar fi fost cu siguranță schimbate în funcție de o eventuală schimbare majoră a structurii de putere de la Kremlin.

Așa stând lucrurile, despre ce poate fi vorba cu adevărat, ce motive ar fi îndeajuns de puternice pentru a justifica revolta lui Prigojin și încercarea sa de a arăta că, pe modelul unei lovituri de stat militare dintr-un stat african, 20.000 de mercenari ar fi putut să atace cu succes Moscova și să creeze o presiune care să provoace schimbarea de putere politică? Că era furios, e absolut clar, dar de ce oare, fiindcă simpla explicație invocată, anume lipsa de aprovizionare corespunzătoare cu muniție, chiar este copilărească și totalmente neîndestulătoare? Ce a vrut el să transmită și, în același timp, ce a semnalat sistemul de securitate intern din Rusia ca ordine de amplasare a unităților de apărare?

Din punctul meu de vedere, esența jocului o constituie asigurarea controlului sistemului intern și extern care constituie rețeaua uriașă de companii comerciale puse acum sub compania-umbrelă denumită Grupul Wagner. A crescut extraordinar în ultimii ani, s-a dezvoltat incredibil de mult pe orizontală pe mai multe continente, a devenit una dintre sursele esențiale de venituri pentru Federația Rusă și, atenție, acum se discută despre viitoarele responsabilități ale grupurilor armate private ale companiei în ceea ce va fi prezența rusă asigurată de extensiile post Summit BRICS, în noile țări membre, super-bogate în resurse strategice.

În acest sens, iată diagrama la zi a Grpupului Wagner și marilor companii pe care le deține, arhitectură fantastic de interesantă descrisă cu multe amănunte într-un foarte recent articol semnat de Jessica Davis.

Cu o extensie geografică pe măsură, evident parte integrantă a unei influenței Federației Ruse, avanpremieră foarte clară a unor ambiții globale combinate cu cele chineze și deschizând porțile pentru un alt tip de alianțe, cele despre care veți auzi vorbind9-se ca parte a „noii geografii politice Sud-Sud”:

După părerea mea, imperiul Grupului Wagner, la asemenea dimensiuni, a ajuns la pun punct de creștere în care trebuia, legic, să se pună din nou marea întrebare uzuală în asemenea situații: cine este ultimul beneficiar, cine este principalul operator administrativ, cine este responsabil de recrutarea cadrelor, cine decise și apoi calculează în teren graficul repartizării beneficiilor: Putin prin delegații săi personali, FSB, armata, toți acești împreună cu aliații lor, structuri în oglindă la nivel național în jocurile prezente și viitoare? În principiu, conform cărților de specialitate, această diagramă de repartiție a responsabilităților se negociază odată cu structura liniei unice de comandă și control.

Cred că Prigojin – dacă au dreptate cărțile care analizează acest tip de hubris – a avut impresia, câteva secunde, că va putea menține pe o perioadă indefinită comandamentul operațiunii globale, uitând că urmează o perioadă cu mult mai intensă în provocări globale și că, alături de el, trebuiau să vină și controlori cu rol de „comisari politici” pe un model pe care FSB-ul de azi îl moștenește din lecțiile NKVD-ului de odinioară. Acum reinstaurează controlul echipei lui Putin asupra sistemelor, inclusiv asupra Grupului Wagner. Exact același scenariu care, poate vă  mai amintiți, a funcționat și în Turcia, cu un exemplu perfect dat de Erdogan privind vânătoarea dușmanilor interni.

De-abia de acum înainte urmează ceva foarte interesant: rediscutarea, chiar la nivel de politici publice, a rolului recunoscut și aprobat al armatelor private în structura de putere a unor state ale lumii. Și rezultatele deja se anunță surprinzătoare.