Revirement al stângii în Europa sau accelerarea fragmentării spectrului politic?

Alegerile din Germania au avut loc pe data de 26 septembrie, iar rezultatele corespund foarte bine cu sondajele de opinie efectuate în timpul campaniei electorale. Niciun scor al unui partid care va face parte din Bundestag nu a fost o surpriză. Nu ştim la ora actuală cine va face parte din următorul guvern dar coaliţia SPD - Verzi - FDP (liberali) pare cea mai probabilă.

Aceste alegeri confirmă tendinţa de fragmentare a spectrului politic în Europa, o tendinţă care va continua. CDU era ultimul mare partid creştin - democrat cu rezultate electorale foarte bune. Întrebarea care se pune după acest scrutin este dacă voturile tradiţionale acordate CDU s-au dus în direcţia altor partide sau alegătorii CDU nu au venit la vot? Prezenţa foarte mare la vot (76%) arată că a doua ipoteză nu se confirmă. Aceste voturi s-au dus preponderent către SPD, deoarece CDU a translatat foarte puternic spre centru şi chiar spre stânga în era Merkel.

În Germania se fac multe sondaje ce oferă date care în România lipsesc. Astfel, ştim că alegătorii CDU au dezaprobat în ultima vreme în mod masiv toate politicile publice promovate în ultima vreme (extern, economie, social, mediu), scăderea nefiind semnificativă doar în domeniul sănătăţii publice - efect al bunei gestionări a pandemiei şi a unei prestaţii foarte bune a ministrului Sănătăţii, Jens Spahn. Alegătorii SPD nu au apreciat politicile promovate de partid în timpul guvernării cu CDU, dar tendinţa de descreştere nu este atât de accentuată ca în cazul CDU. Surprinde scăderea satisfacţiei faţă de politicile sociale promovate de SPD, ceea ce arată că SPD a fost votat pentru prestaţia foarte bună a lui Olaf Scholz. Acesta a transformat SPD într-un SPD 2.0, cu politici situate din ce în ce mai mult la centru. Scholz a preluat de fapt modelul Merkel care a făcut acelaşi lucru în cazul CDU cu ani în urmă.

Alte sondaje din Germania surprind rata de aprobare a candidaţilor, prin comparaţie de la un scrutin la altul. Laschet a fost puţin peste nivelul dezastrului Stoiber din 2002 dar sub nivelul Merkel din 2005 (cea mai slabă imagine a acesteia în faţa propriilor alegători; Merkel a crescut constant, de la un scrutin la altul, în preferinţele alegătorilor CDU). Aşadar, alegerile au fost pierdute de CDU dar nu au fost câştigate de SPD.

Interpretarea corectă a rezultatului alegerilor din Germania este importantă deoarece există tendinţa de a afirma după aceste alegeri că stânga revine la putere în Europa.

În Norvegia la alegerile din 13 septembrie Partidul Laburist a obţinut primul loc în preferinţele electoratului cu un scor de 26,3%, devansând conservatorii aflaţi la putere de 8 ani care nu au reuşit decât un scor de 20,4%. Nu se cunoaşte componenţa viitoarei coaliţii de guvernare dar laburiştii se află în discuţii avansate cu alte partide de stânga pentru formarea unei noi majorităţi.

Alegerile locale din Italia din 3 - 4 octombrie nu scot la lumină nicio tendinţă a spectrului politic. Mişcarea 5 stele a pierdut Roma, primăria fiind câştigată de un candidat susţinut de partide de centru - dreapta dar şi de partide aflate la extrema spectrului politic, iar în celalalte oraşe mari dreapta şi stânga şi-au împărţit victoriile, surpriza fiind câştigarea primăriei Milano de către candidatul Europa Verde.

Alegerile parlamentare din Germania şi cele locale din Italia au un punct comun: fragmentarea spectrului politic.

Situaţia din Olanda este foarte asemănătoare celei din Franţa unde Partidul Laburist (PvdA) s-a prăbuşit la alegerile parlamentare din 2017 când a obţinut doar 6% din voturi, iar în 2021 a obţinut şi mai puţin - 5,7%.

Următoarele alegeri parlamentare vor avea loc în Cehia, în perioada 8 - 9 octombrie. Social - democraţii cehi se află la limita pragului electoral de 5%, potrivit sondajelor de opinie.

Dacă în Germania social - democraţii au reuşit o performanţă electorală remarcabilă, nu acelaşi lucru se poate spune despre Partidul Socialist din Franţa care nu dă deloc semne de revenire după alegerile din 2017, când a obţinut doar 7,4% din voturi.

În Ungaria la data de 29 septembrie Klara Dobrev din partea partidului Coaliţia Democrată (de orientare social - liberală) a câştigat primul tur al alegerilor primare din care va rezulta candidatul unic al opoziţiei care va avea ca misiune să îl înfrunte pe Viktor Orban la următoarele alegeri parlamentare din 2022.

Dacă se va confirma alegerea lui Olaf Scholz în poziţia de Cancelar Federal, echilibrul politic din cadrul Consiliului European nu se va schimba semnificativ: PPE va avea 8 membri (la care se adaugă 1 membru fără drept de vot din partea instituţiilor UE), PSE va avea 7, Renew Europe va avea în continuare 7 membri (la care se adaugă 1 membru fără drept de vot din partea instituţiilor UE), vor fi în continuare un reprezentant al conservatorilor si 4 membri independenţi, ceea ce confirmă faptul că tendinţa de fragmentare a spectrului politic a afectat nu doar spectrul politic naţional, ci şi pe cel european (fenomen pe care l-am denumit “fragmentare încălecată - la nivel naţional şi simultan european).

Putem vorbi de un revirement al stângii în Europa sau doar de nevoia de schimbare a unor guverne de centru - dreapta aflate de foarte multă vreme în funcţie (în Norvegia de 8 ani, în Germania de 16 ani)?

Declinul stângii în Europa a început odată cu criza financiară din 2008 - 2009 când toate guvernele au fost nevoite să adopte măsuri de austeritate. Aceasta a creat premisele ca partidele de stânga să piardă voturi în favoarea celor anti-sistem, populiste, care au exploatat temerile electoratului tradiţional al stângii. A început fragmentarea spectrului politic, tendinţă care continuă şi astăzi. Afectate de această fragmentare au fost partidele tradiţionale - deopotrivă de centru - stânga şi de dreapta. Astfel, partidele de stânga din Germania sau Norvegia, chiar dacă s-au situat pe primul loc în preferinţele electoratului, vor trebui să negocieze coaliţii de guvernare cu mai mulţi parteneri. Toate partidele sunt în acest moment în criză - fie că vorbim despre cele de stânga, de centru - dreapta sau populiste.

Cu toate acestea, este nevoie de o explicaţie pentru scorurile bune ale stângii din Germania şi din Norvegia. Asemănarea între cele două campanii electorale este dată de numitorul comun al gestionării pandemiei. Aceasta nu se poate realiza decât prin implicarea masivă a statului în sectorul de sănătate publică. Stânga a realizat că această temă va avea rezonanţă la alegători şi a exploatat-o la maxim. Alegătorii favorizează în perioade incerte partidele care promit mai multă siguranţă şi întărirea bugetului acordat sectorului public.

Este foarte dificil de anticipat ce se va întâmpla după încheierea pandemiei. În toate ţările analizate, pandemia are o tendinţă descendentă şi probabil ca tema pandemiei va fi înlocuită cu cea a reconstrucţiei începând cu primăvara anului viitor. Cheltuirea fondurilor din programele naţionale de redresare şi rezilienţă va avantaja partidele de stânga care vor insista pe necesitatea implicării mai mari a statului în cheltuirea acestor fonduri. Premisele pentru un avans al stângii în Europa există dar fragmentarea spectrelor politice naţionale va face ca partidele de stânga să fie nevoite să participe la largi coaliţii. După experienţa marii coaliţii social-democrate-conservatoare din Germania, tentaţia coaliţiilor între partidele de stânga şi cele de centru - dreapta în Europa va fi mult mai puţin prezentă. Viitorul va aparţine aşadar guvernărilor în care aproape toate partidele sunt reprezentate (cazul Italiei) sau în care stânga împarte guvernarea cu ecologişti şi partide liberale sau social - liberale (cazul Germaniei sau al Austriei).