Revine vremea responsabilităţii

0
0

Iluzie, dulce iluzie a păcii permanente. În ea s-au alinat spiritele încercate de cumplita conflagraţie mondială. În ea şi în cuvântul dat. În ea a crezut Europa că-şi poate recreiona destinul istoric. Totul până când implacabila realitate ne trezeşte din reverie, ne aduce din nou cu picioarele pe pământ.

Pentru a nu ştiu câta oară se confirmă că întocmai relaţiile existenţiale, întocmai relaţiile dintre oameni, relaţiile între state şi popoare sunt supuse aceloraşi legi eterne, imuabile, ale luptei între bine şi rău. Poate istoria va judeca la rece şi cu mai multă măsură evenimentele pe care le trăim acum copleşiţi de tensiuni şi emoţii. Poate istoria va avea la îndemână şi rezultatele frământărilor în faţa cărora noi, acum, dăm semne de confuzie, derută şi nesiguranţă.

S-a înşelat amarnic cine a crezut că tancurile şi întregul arsenal de război sovietic au ripostat doar lui Hitler. Nu! Le-au căzut pradă deopotrivă popoarele  «dezrobite» pe traseu, sub pretextul impunerii raiului comunist, în realitate eternei tendinţe hegemonice ruseşti. Pretextul a dispărut ca un fenomen trecător, nu însă şi istorica tendinţă hegemonică rusească. Aceasta este realitatea cu care ne confruntăm în zilele noastre noi, răsăritenii, situaţi geopolitic în raza lor de reflexie.

Să judecăm de început de pe poziţia avocatului diavolului: are o justificare sau o explicaţie tendinţa hegemonică rusească? Are! Rar, dacă nu deloc, un popor mare, stăpânind uriaşe întinderi şi bogăţii ale pământului, să nu fie pătruns de sentimentul grandorii, al preţiozităţii, justificativ a le etala în relaţiile internaţionale; şi deloc singular istoriceşte, să acorde mai mult credit forţei brute decât spiritului elevat. Exemplul şi consecinţele celor două mari conflagraţii mondiale n-au fost în măsură să răstoarne o optică ce ţine până la urmă de fire, cu deosebire pe o anumită treaptă de evoluţie.

Şi, totuşi! În zilele noastre omenirea este ameninţată de pericole care transgresează graniţele, în faţa cărora popoarele, reprezentanţii lor, ar avea îndatorirea solidarităţii, fundată nu pe forţă, ci pe puterea înţelegerii, a valorilor, a cuvântului dat. În 1994, Ucraina a renunţat la arsenalul său nuclear sub cuvântul, inclusiv şi poate mai apăsat al Rusiei, că-i vor fi garantate graniţele şi independenţa. Rusia ştia atunci - nu şi-a adus aminte doar acum - că în Crimeea sunt peste jumătate etnici ruşi. Ştia deopotrivă că Crimeea n-a fost invadată de Ucraina. Cinismul este fără margini. Invazia sa asupra Crimeei - s-ar putea să fie doar începutul unei campanii de anvergură – se explică prin intenţia de a-şi camufla hegemonia sub mantia unei structuri eurasiatice, concomitent cu menţinerea unei democraţii despotice. Nu, nu e o contradicţie. Toate privirile se îndreaptă spre Putin. Aplauzele ce le culege fac proba indubitabilă că el este în asentimentul covârşitoarei majorităţi a populaţiei sau cel puţin a păturii ei puternice. Între ei e democraţie. Democraţia puterii. Democraţia naţionalismului rus. Are mai puţină importanţă ce-i pentru alţii. Tendinţa de repliere a vecinilor din zona lor de reflexie pe libertate, independenţă şi democraţie reală le pune în pericol întreaga strategie. Ucraina şi zona Mării Negre sunt piese fără de care aceasta nu se poate înfăptui.

Aud acuze la adresa vestului, la adresa NATO şi UE că se comportă ca cei din 1938. Chestiune ultra delicată. Atunci nu exista arma nucleară. Crezând la un moment dat că este pavăza păcii, acum realizăm că este prin excelenţă arma şantajului. Cine e mai îndrăzneţ, cine e mai “curajos”, cine riscă, cine e mai paranoic, acela are şanse să se impună. Unde se va ajunge nu se poate şti. Nicio nădejde cu sancţiuni economice la adresa unui stat bogat ca Rusia. La rândul lor măsurile politico-diplomatice nu mai au nicio valoare. Totul este un maldăr de hârtii. Un adevărat şoc ce survine după atâţia ani de speranţă.

Ce facem noi? Sigur, dincolo de scutul alianţelor, nu dispunem de mijloace de influenţare a situaţiei deşi avem o relaţie specială de proximă vecinătate cu Rusia cum şi de afinitate cu fraţii noştri moldoveni. S-ar putea tocmai aici să fie următoarea lovitură. Acum s-ar putea să iasă cu mai multă pregnanţă la iveală gravele neajunsuri ale greşitei gestiuni politice postdecembriste. Ne-am vândut – ne vindem în continuare ţara – ne vindem (înstrăinăm) valorile, rămânem pe mai departe la cheremul produselor străine, iar moral ne sufocăm. Este, probabil, cel mai alarmant semnal. Nu că, spre exemplu, un pumn de penibili simbriaşi ai Antenei 3 împrăştie cu noroi în tot ce avem mai bun, mai valoros, (în paranteză vorbind, sunt umili executanţii ai scenariilor care se pritocesc în laboratoarele securistice ale stăpânului), ci pentru că ele, aceste scenarii, sunt profesional ticluite încât deturnează minţi şi conştiinţe. Pe zi ce trece se vădeşte importanţa decisivă pe care o are manipularea informaţiei în captarea şi denaturarea voinţelor la nivel de masă.

Va fi momentul Crimeea semnalul de trezire, semnalul de responsabilizare a tuturor, „de la vlădică la opincă” în jurul valorilor reale, de nivel social-naţional sau individual-uman, în faţa unor potenţiale pericole vizând din nou libertatea, demnitatea şi onoarea României?

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite