Reuniunea G20 de la Bengaluru, India: un alt eșec previzibil. Înfruntarea între blocurile de putere continuă și se extinde

Continuă și se extinde ruptura între sistemele de putere și ambiții globale, din ce în ce mai vizibilă după voturile din Adunarea Generală a ONU și din Consiliul de Securitate, cea mai clară dovadă că derapajele de până acum tind să se transforme într-o mișcare profundă care poate determina noi alianțe economice, politice și militare.  

FOTO Shutterstock

Cea mai nouă demonstrație în acest sens – totodată eșec al tuturor eforturilor intense ale diplomației americane de a influența un altfel de rezultat – a fost imposibilitatea ca miniștrii de finanțe din G20 (organizația care grupează reprezentanții celor mai mari economii din lume) să poată ajunge la un numitor comun. Comunicatul comun de presă nu s-a mai dat, disensiunile fiind evidente pe marile subiecte aflate pe agendă: conflictul din Ucraina sau o decizie în favoarea creării unui mecanism pentru restructurarea datoriei suverane a națiunilor sărace.  

Miniștrii de finanțe din G20 nu au putut trece peste prăpastia între voința SUA și țărilor aliate de a avea o condamnare fermă la adresa agresiunii rusești împotriva Ucrainei, așa cum cerea Jane Yellen, reprezentanta SUA :”Eu și cred că întregul G7 este cu certitudine unit în jurul acestei poziții și este la ceea ce m-aș aștepta și cred că este necesar și se cuvine și în acest moment”. De partea cealaltă, Rusia, China și India au refuzat ca platforma G20 să fie folosită pentru discuții politice. Și cu asta totul s-a încheiat. 

Foarte păcat deoarece asta închide sau cel puțin suspendă marea și strict necesara discuție asupra unei teme urgente, rezolvarea datoriei externe a țărilor sărace sau foarte sărace și aproape de declararea intrării în insolvență.  În principiu – dar interesele politice și entuziasmul pentru reintrarea în cursa totală pentru înarmare și dezvoltarea de noi sisteme în zona nucleară, acum că. nu mai există limitări deoarece tratatele în domeniu au fost suspendate – era normal ca acest mecanism de management internațional datoriilor externe să fi fost prioritar. Dar,  la o reuniunea pe care FMI o organizase tot sâmbătă cu cei de la Banca Mondială, China, India, Arabia Saudită și reprezentanții țărilor din G7, Kristalina Georgieva, directorul executiv al FMI, a semnalat că au existat poziții divergente dar, din cauze evidente, nu s-a putut decide nimic. 

Actorul principal în rezolvarea situației este China, țara care este acum cel mai mare creditor bilateral al planetei și care, prin vocea ministrului său de finanțe Liu Kun, spre disperarea multora, a propus în cadrul reuniunii G20, într-un mesaj video transmis vineri, că poziția țării sale este ca Banca Mondială și alte bănci multilaterale de dezvoltare ar trebui să participe la formularea unei soluții concrete la care să participe și marile bănci centrale naționale care să propună reduceri la creditele ce trebuie rambursate de țările sărace. 

Vorbim despre economie? Da, în principiu, și atunci discuția este plicticoasă. Nu e deloc așa deoarece, pe fond, discuția este despre schimbarea rapidă a zonelor de influență și creșterea spectaculoasă a puterii reale de impunere a Chinei, cu trimitere la spațiile geografice cele mai importante în viitoarea arhitectură globală de resurse și nu numai: Africa în primul rând, apoi America Centrală și de Sud. Alături, evident, de țările asiatice care se desprind de influența SUA. 

Iată trei exemple pentru a înțelege foarte ușor dimensiunile complexe ale problemei: Zambia datorează Chinei aproape 6 miliarde $ din datoria sa externă de 17 miliarde $ de la finele anului 2021, iar Ghana datorează Chinei 1,7 miliarde $ sau Sri Lanka care datorează Chinei 7,4 miliarde $, o cincime din datoria sa externă. Iată statisticile: 

Problema devine deosebit de delicată în acest moment deoarece propunerea Chinei ca bănci multilaterale de dezvoltare și bănci naționale din țările dezvoltate (G7) să decidă tăierea unor capitole din datoria țărilor sărace este o provocare extrem de greu de susținut de țările respective, pe de o parte afectate de crizele suprapuse de până acum care le-au dereglat serios sistemele economice proprii, apropiind unele țări de intrarea în recesiune, dar și de ajutorul uriaș trimis în Ucraina. 

O problemă? Nu, spun oamenii politici , vedeți și discursul constant al Președintelui Klaus Iohannis, repetare corectă, la virgulă, a priorităților enunțate cu zile sau săptămâni în urmă de americani, de UE și NATO. Dar, teoretic, ar putea totuși să apară o problemă deoarece sondaje de opinii arată că există, totuși, variații importante, mai ales când este vorba despre subiectul atât de sensibil și costisitor de transfer de armament. Aveți aici un raport al Fudației Bertelsman care, într-adevăr, analizează – vedeți acolo graficele elocvente – o scădere ușoare – sub 50%  a nivelului de sprijin la nivelul opiniei publice din principalele țări europene. În SUA, procesul este identic, iată comentariul celor de Associated Press: 37% dintre americani sunt în favoarea finanțării Ucrainei, 38% se opun, iar 23% nu au niciun fel de părere. 42% dintre americani sunt în favoarea trimiterii de armament, 22% se opun și 22% nu au niciun fel de opinie. Alt semnal important: 38% dintre respondenții la sondaj se declară împotriva trimiterii de fonduri guvernamentale direct către Ucraina, 37% susțin asta, iar 23% nu au o părere formată. Iată și o altă sursă cu același tip de concluzie, un studiu foarte complet și cu multe date statistice în sprijinul afirmațiilor foarte spectaculoase pe care le face. 

Discuția globală s-a deplasat astfel la un nivel care nu ne mai interesează deoarece nici nu ne-a sunat cineva să ne întrebe vreodată ceva. Așa că jucăm la inspirație. Dea Domnul să fie cea bună. Altfel, ghinion!