Regele, comuniştii şi coroana! Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I

La şapte decenii distanţă, destinul îşi arată ironia: ne aflăm în locul în care Mihai I a fost forţat să abdice, descendenţii Regelui sunt aici, reprezentanţii Statelor Unite, aliaţii Suveranului, sunt şi ei de faţă. Lipsesc însă complotiştii comunişti, pe care istoria i-a învins.

Dacă România trebuie să se vindece de ceva, întâi trebuie să se vindece de minciună şi ură. Corupţie şi sărăcie există şi în alte ţări, poate mai multă decât la noi. După ce te întorci din Africa, te bucuri că trăieşti în România. În locul acestora trebuie să triumfe adevărul şi justiţia. Şi o justiţie dreaptă este ea însăşi una bună. Dacă liderii ar fi conduşi ei înşişi de principii intime lor precum adevărul şi dreptatea, ţara ar avea alt destin şi ar ieşi din mrejele depravării şi declinului. Cât timp nu vom fi învăţaţi şi nu vom învăţa lecţia istoriei, decadenţa nu are leac.

În urmă cu 70 de ani, România era condusă de un rege tânăr, moral, bun şi drept, genetic şi instruit pentru a fi rege, aşa cum l-am simţit până în ultima zi, rege, care a fost forţat să abdice în decembrie 1947 şi să părăsească ţara în doar 4 zile. Dar istoria nu a fost uitată, nici neadevărurile care s-au răspândit şi încă sunt răspândite, cu intenţie, cu ură sau uneori din necunoaştere. La fix 70 de ani de la 16 martie 1948 când Regele Mihai aflat la New York a denunţat abdicarea în faţa a sute de jurnalişti, în seara zilei de 16 martie 2018, la Palatul Elisabeta, s-a lansat un volum unic care trasa adevărul istoric prin studiile a 16 specialişti români şi străini, o colecţie coordonată de fraţii Alexandru şi Andrei Muraru, publicată la Polirom. Titlul este exact cel al acestui articol.

Deşi proiectul volumului se conturase când Regele Mihai era încă în viaţă, lansarea volumului, ca primă carte regală de la moartea Regelui, în prezenţa Familiei Regale a însemnat un trium istoric. În primul rând, a fost lansat în acelaşi palat în care se semnase abdicarea. Astăzi, de faţă erau urmaşii Regelui: Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, care a deschis seara, Principele Radu şi Principesa Maria, extrem de emoţionaţi.

Comemorăm astăzi un moment tragic din istoria noastră contemporană. Tatăl meu a fost forţat să semneze abdicarea în această casă, într-un salon de la etaj, exact deasupra noastră.

Tragediile din viaţa omului au mereu în ele un miez de speranţă. Întâlnirea noastră de astăzi este o sursă de speranţă.

Deloc întâmplător, a fost prezent Ambasadorul Americii la Bucureşti, E.S. dl Hans Klemm care a avut un discurs memorialistic, citind din jurnalul lui diplomat american la Bucureşti din acei ani. Printre invitaţi a fost Ambasadorul Spaniei. A urmat lectura şi povestirea personală a actorului Victor Rebengiuc, care, şi-a amintit că avea 14 ani, când ca elev al liceului militar a ascultat la radio cu tristeţe despre abdicarea Regelui. De fapt acest tablou peste ani a fost bine surprins de editorul volumului, Alexandru, în discurs:

La şapte decenii distanţă, destinul îşi arătă ironia: ne aflăm în locul în care Mihai I a fost forţat să abdice, descendenţii Regelui sunt aici, reprezentanţii Statelor Unite, aliaţii Suveranului, sunt şi ei de faţă. Lipsesc însă complotiştii comunişti, pe care istoria i-a învins.

Cu toate că era prilejul unei lansări de carte, deci un motiv de încântare, atmosfera era extrem de decentă, sobră sau poate chiar tristă. După fiecare discurs nimeni nu a aplaudat. Nici la final. Remarcabil că acest volum nu este opera unui singur istoric, care ar putea fi acuzat de simpatii monarhiste, deci lipsit de obiectivitate, ci este vorba de 16 specialişti, oameni de ştiinţă, cercetători, adevărat majoritatea istorici dar şi filologi sau politologi precum profesorul Ioan Stanomir. Tot editorul a explicat şi rolul acestor studii puse laolaltă:

Restabilirea adevărului istoric presupune nu doar inventarierea teoriilor privind abdicarea, dar mai ales investigarea, dintr-o perspectivă mai largă, de către specialişti, la şapte decenii distanţă, a evenimentului care a schimbat destinul României contemporane.

România a avut alt destin după 1947. Zeci de ani irosiţi şi irecuperabili. Personal, după prima lectură, mi-au atras atenţia două studii. Primul este al unei filoloage, doamna Marina-Cristiana Rotaru, un expert în domeniu, cu o teză de doctorat susţinută în Franţa despre discursul regal al Monarhiilor Constituţionale Britanice şi Româneşti. Ea a făcut ceva inedit, a analizat din punct de vedere lingvistic actul abdicării, pe care l-a comparat cu alte documente ale monarhilor europeni în ceea ce priveşte redactarea, limbajul şi stilul. Concluziile autoarei sunt clare:

• Se constată un alt tip de limbaj, nespecific Regelui Mihai. De fapt, limbajul de lemn al redactării este caracteristic discursului comunist şi cuvintele folosite din text au similitudini în cuvântările lui Gheorghiu Dej. Demonstrat.  
• Dacă în actele de abdicare ale ducilor de Luxemburg sau suveranilor Belgiei se folosea pluralis maiestatis ”Noi”, aici, apare singularul ”eu”, atenţie!, scris cu literă mică, indiciu clar că, comuniştii au fost autorii actului de abdicare pentru că urmăreau inclusiv şi prin acest detaliu diminuarea identităţii publice a Regelui Mihai.  
• Singura semnătură, cea a Regelui, dovedeşte că actul este ilegal. Iată explicaţia: Constituţia din 1923 prevedea ca actele Regelui să fie contrasemnate de miniştrii Regelui, astfel făcându-se şi ei răspunzători de act. Or aici nici primul ministru Groza şi nici ministru Gheorghiu Dej nu au semnat.  
• Constituţia din 1923 nu avea prevederi pentru abdicare, un alt argument că, comuniştii nu aveau o bază legală pentru a-i cere regelui să abdice.  
• În final, maniera atipică a verbului scris A B D I C, distanţa între rânduri, trăsăturile grafice, folosite cu scopul de impresiona vizual şi de a induce ideea că autorul este ataşat de opinia înscrisă, plus faptul că sunt ignorate nu doar normele de redactare ale unui document regal cât şi convenţiile constituţionale pe care trebuia să le respecte un suveran, toate acestea demonstrează că actul nu a fost scris de Regele Mihai, dar mai ales că este ilegal.  
• Şi încă ceva esenţial. Conform arhivei regale, mesajele publice ale suveranilor precedă momentul abdicării. Valabil şi astăzi când de exemplu Regina Beatrix a Olandei şi-a anunţat intenţia de a abdica la 28 ianuarie 2013, a repetat mesajul la 29 aprilie şi actul a fost semnat la 30 aprilie. Deci o perioadă de câteva luni între mesajul public şi semnarea actului. Alt caz este cel al Regelui Albert al II-lea al Belgiei care şi-a anunţat abdicarea cu două săptămâni înainte. Însă, Regelui Mihai, nu i s-a permis să se adreseze românilor înaintea abdicării sau chiar ulterior, a fost obligat să semneze în două ore, dovadă că actul a fost impus prin ameninţare şi şantaj, într-o manieră urgentă şi fără alternativă. Or, o decizie asumată şi responsabilă, în acord cu legile statului, voinţa personală şi cea a poporului se face în timp şi prin consultarea cu politicienii şi poporul. Timpul este un garant al unei decizii voite şi nesilite. Abdicarea din 30 decembrie 1947 este urmată de părăsirea ţării la 4 ianuarie 1948.

În carte veţi putea citi în detaliu ce s-a întâmplat înainte de abdicare şi după abdicare, la plecarea din gara Sinaia, pas cu pas, fiecare operaţiune, din fiecare zi având multiple surse la îndemână, mărturiile martorilor, jurnale, declaraţiile ulterioare inclusiv ale liderilor comunişti dar mai ales documente ale serviciilor secrete, documente oficiale aflate în arhivele americane, britanice, franceze şi sovietice ale unor ambasadori, politicieni sau procesele verbale ale unor funcţionari ai statului român. Cartea deşi are 400 de pagini nu o poţi lăsa din mână până când nu ajungi la ultima pagină. Şi la final ai iarăşi tendinţa de a reciti unele capitole. Este savuroasă şi plină de informaţii cu sens.

FOTO Daniel Angelescu, romaniaregala.ro

Monarhia a fost abolită în Bulgaria, Albania şi Iugoslavia. România, prin Regele Mihai încă se opunea. Vizita lui Tito la Bucureşti între 17-19 decembrie 1947 urgenta schimbările impuse de comunişti, fapt confirmat de ambasadorii străini aflaţi la Bucureşti. La nici 3 luni de la abdicare Regele Mihai era primit la Buckingham Palace de Regina Angliei, se întâlneşte cu Churchill şi declară în privat şi public presei internaţionale repudierea şi ilegalitatea abdicării. Câteva zile mai târziu face acelaşi lucru în America unde se întâlneşte cu însuşi Preşedintele Truman la Casa Albă, documente ce au fost consultate de autori din fondul SIE. Dar Occidentul nu mişcă un deget. Cine s-ar fi opus Rusiei pentru România? Cel mai tânăr autor, tot istoric, studentul Tudor Vişan-Miu, detaliază cine l-a însoţit pe Rege în trenul regal. Să nu avem vreo îndoială. Şi despre inventarul bunurilor luate în trenul regal stau dovadă alte documente, inclusiv procesele verbale ale comuniştilor. Poate că este obligaţia oricărui român să citească şi să cunoască istoria adevărată.

Textul profesorului Dennis Deletant de la Washington cel care a fost declarat de Ceauşeşcu în 1988 persoana non grata merită citit. Şi încă un text al unui autor străin. Articolul rusoaicei Tatiana Pokivailova, cercetătoare la Moscova se încheie la pagina 96 cu un extras din discuţia de la 3 februarie 1948 dintre Groza şi Stalin, cu prilejul unei întâlniri, la care a participat şi Ana Pauker, Gheorghiu Dej, V. Luca, Rădăceanu şi ambasadorul român în URSS, V. Răcoasa:

Stalin a întrebat dacă în România există problema şomajului.

P. Groza răspunde că în România practic nu există şomaj.

Stalin a întrebat dacă regele a plecat definitiv sau se va întoarce în ţară.

Groza a spus că regele poate să se întoarcă în ţară, dar numai ca un cetăţean de rând.

La nici 3 luni după această discuţie, şi anume la 22 mai 1948, guvernul îi retrage cetăţenia Regelui Mihai, aceasta fiindu-i recunoscută abia în 21 februarie 1997. Şi atunci mă întreb. Cum de a îndrăznit să-l mintă Groza pe însuşi Stalin? Şi cum putea Regele să se întoarcă în ţară?

FOTO Daniel Angelescu, romaniaregala.ro

Documentele din arhivele străine regăsite în volum confirmă punerea la cale a loviturii de stat, Palatul Elisabeta a fost încercuit de detaşamente armate, gărzile Regelui au fost arestate, telefoanele au fost tăiate, iar cei doi comunişti şi-au luat măsuri de apărare, arme de foc, după cum ei înşişi au declarat 16 ani mai târziu: Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: Noi am luat măsuri, am înconjurat Palatul cu trei-patru rânduri de oameni înarmaţi, am tăiat toate legăturile Palatului cu exteriorul şi atunci am intrat înăuntru. Fiecare dintre noi aveam câte un pistolet. I-am dat şi lui Petru un pistolet mic şi-mi spunea: măi Ghiţă, nu prea ştiu eu să umblu cu el. Dar n-am avut nevoie de ele.

Când a plecat din ţară Regele avea 26 de ani! Fusese Regele României pentru a doua oară vreme de 7 ani. Gândiţi-vă puţin la acest aspect. În 1940 la încoronare, avea 19 ani. Numiţi lideri români sau măcar lideri mondiali contemporani de o asemenea anvergură, care la 19 de ani în plin război mondial au avut o asemenea responsabilitate!

Un pic de respect ne-ar face mai români!