Reapariţia strategică a lui Vladimir Putin. Europa se adună la Bruxelles

Spuneam, în urmă cu câteva săptămâni, că suntem în plin război psihologic, parte a unui conflict complex, nu atât de asimetric cum pare, mai degrabă cu inovaţii majore în tehnicile ofensive. Se întind plase mai mult sau mai puţin primitive, menite să adune plevuşca din mass-media, cea din raza tabloidelor, creând astfel o foarte necesară perdea de fum pentru pregătirea mişcărilor cu adevărat importante.

Timp de mai multe zile, maşina de propagandă rusească a transmis în neştire, prin intermediul reţelelor consacrate, mai ales ucrainiene şi activând vectori prieteni din alte spaţii învecinate, mesajul că Putin este fie grav bolnav, fie a dispărut, fugit din Moscova, fie că a încercat s-o facă şi avionul prezidenţial a fost obligat să se reîntoarcă la Moscova, fie că a căzut victimă unui complot al generalilor...

Perdea de fum clasică şi extrem de eficace (uitaţi-vă doar la isteria în care intraseră diverşii comentatori de pe blogurile publicaţiilor din România - unele chiar difuzând asemenea ştiri pe fluxurile principale) care acoperă pregătirile pentru o ridicare de nivel în ceea ce priveşte posibile operaţiuni militare de amploare şi intrarea în alertă a două dintre marile flote şi districte militare ale Federaţiei Ruse. De ce?

Răspunsul, aşa cum încercam să sugerez de câteva zile, stă în documentul de lucru propus şefilor de state şi guverne care se vor reuni începând de mâine la Bruxelles. Cu două mize majore, cruciale, de rezolvarea cărora depinde viitorul de pace al părţii nostre de lume: menţinerea, anularea sau menţinerea şi amplificarea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse şi, ca a doua temă, viitorul Parteneriatului Estic şi dorinţa liderilor europeni de a continua acel tip de viziune care a iritat într-atât Rusia încât s-a ajuns la dramaticul moment Vilnius cu tot ceea ce s-a întâmplat după aceea.

Problema sancţiunilor nu e nici simplă şi nici nu se reduce, evident, doar la domeniul economic, dar nici nu afectează doar relaţia bilaterală între UE şi Federaţia Rusă, urmările reverberându-se la nivelul întregii pieţe mondiale.

Pierderile se anunţă mari de o parte şi de alta, evident mai mult de partea rusă, de unde şi presiunea din ce în ce mai intensă a mediului economic (dar şi a complexului militaro-industrial) asupra decidenţilor politici de a găsi o soluţie.

Pierderile nu sunt însă numai cele contabilizate în asemenea grafice. Poate cele mai importante - iar liderii politici de ambele părţi ale baricadei sunt perfect conştienţi de asta - se produc în domeniul prestigiului, credibilităţii şi puterii reale de influenţă, fiecare săptămână şi lună care trece devenind un adaus sau o pierdere din ce în ce mai importantă în acest sens.

S-au produs deja hărţile prezenţelor militare standard în regiune, iată una dintre ele:

Evident depăşită acum, nu cu foarte mult în ordin de mărime, dar totuşi depăşită din cauza transporturilor în urgenţă de echipamente militare către ţările din posibila linie întâi, printre care şi România.

Discuţia intensă a momentului, aşa cum se va duce ea de mâine la Bruxelles, deloc uşoară şi cu consecinţe imediate, este dacă presiunea asupra Rusiei trebuie să rămână constantă pentru a garanta eficienţa prevederilor Acordului de la Minsk sau, dimpotrivă, dacă o prelungire a sancţiunilor dincolo de luna iulie nu ar face decât să înrăutăţească climatul existent.

Poziţia României este clară în acest sens, Preşedintele Iohannis a repetat-o ieri la Kiev, plasându-ne deci în grupul ţărilor considerate drept „nucleul dur”, evident alături de Polonia, cea cu care am reconfirmat un parteneriat special în această zonă a tuturor primejdiilor care este estul european. Să aşteptăm să vedem ce vor zice şi ceilalţi, interesantă fiind, printre altele, poziţia Franţei (cu alegeri duminică în care extremiştii de drepta din Frontul Naţional, marii prieteni occidentali ai lui Putin, sunt cotaţi cu 30%) sau a Italiei, căci asupra direcţiei de vot a Greciei, Ciprului, Ungariei sau chiar Finlandei există deja indicii destul de clare.

Ce se va întâmpla însă mai departe cu marele proiect politic de odinioară al Europei, Parteneriatul Estic, despre care mulţi au crezut că a fost definitiv îngropat odată cu episodul Vilnius? Dar şi cu anunţata îngheţare a oricărui proiect de extindere a UE în următorii cinci ani.

Cu toate acestea, actuala Comisie Europeană pare să mai dorească să ţină deschisă uşa speranţei şi, mai ales, să menţină o contrapondere ofertei ruse. Acum, la Bruxelles, trebuie să se decidă care va fi mandatul politic care se va da pentru Summitul de la Riga al Parteneriartului Estic care se va ţine însă, spre deosebire de cel precedent de la Vinius, în condiţiile în care forţele armate ale Rusiei şi NATO se află în stare de alertă ridicată.

Moment mai mult decât delicat de a semna noi acorduri sau lansa noi propuneri către ţările din zona Parteneriatului, căci Rusia, e limpede, le va considera drept un afront direct şi va reacţiona ca atare. Sigur, este un argument credibil, dar, argumentează alţi analişti, a proceda altfel înseamnă a consfinţi un eşec de proporţii (şi poate ireversibil) al forţelor pro-europene din ţările respective.

Şefii de state şi guverne prezenţi la Bruxelles au datele necesare pentru a cântări corect situaţia, avantajele şi riscurile. Să vedem ce vor decide...

Problema acestui Summit este că, din nou, oare pentru a câta oară, Europa este nevoită să reacţioneze la mişcările strategice gândite şi puse în aplicare cu precizie de metronom de echipa rusească.

UE nu a intrat până acum niciodată în ofensivă, s-a limitat doar să constate şi să ia măsurile pe care le-a crezut cele mai convenabile.

Dar, dacă dorea să reacţioneze intrând în ofensivă şi obţinând dominarea măcar pe o parte a eşichierului? Personal, cred că şi-ar fi dorit dar, deocamdată, nu are cu ce. Politic, a fost nulă în joc vocea cu care Europa ar fi trebuit să vorbească şi să negocieze, cea a doamna Mogherini, Înaltului reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate, vicepreşedinte al Comsiei Europene.

Apoi de-abia acum începe discuţia asupra proiectului vast şi terbil de complicat al Uniunii Energetice Europene, eventuala garanţie a creşterii gradului de independenţă faţă de importurile din Rusia.

De-abia acum, şi doar la nivel strict teoretic, Preşedintele Comisiei Europene a ieşit să vorbească, doar să vorbească, despre ideea unei armate europene, proiect care tot stă prin sertare dar pentru care, evident, există un Stat Major European plin de generali şi ofiţeri superiori...

Cum am vrea să reacţioneze Europa împărţită între acest tip de dorinţe majore şi unificatoare şi regula votului în unanimitate, cu 28 de actori reprezentând, în primul rând şi îniante de orice, valorile naţionale şi dorind să fie revotaţi în funcţiile respective pentru cât de multe mandate se poate constituţional?

Din păcate, aceasta este problema-cheie. Din nefericire, aici nu există răspunsuri complete şi clare ci, doar foarte multe declaraţii de bună-intenţie. De partea cealaltă, problema sistemului democratic se rezolvă simplu, deoarece întreaga putere de decizie este concentrată pe o singură linie de comandă şi control, iar Vladimir Putin este în vârful piramidei. Acesta este dezechilibrul care reprezintă cea mai mare primejdie într-un moment ca acest, de mari tensiuni şi plin de necunoscute.

Va reuşi oare Europa să se trezească la timp? Poate, vom vedea în zilele care urmează.