Războiul Z  - „Mama-Natură e un criminal în serie, care vrea să fie prins“

Fierul meu de călcat e zombie! De când am văzut filmul “Ziua Z – Apocalipsa”, călcatul rufelor a devenit extrem de distractiv. Gâlgâitul aburului seamănă teribil cu sunetele pe care le scot zombie din filmul lui Brad Pitt.

Şi, da, e adevărat, Brad Pitt poate salva omenirea de la orice, inclusiv de o invazie zombie. Este matur şi echilibrat, dar cu o permanentă tensiune interioară, care îl ajută să reacţioneze rapid când e cazul. Înainte de premiera filmului, citisem diverse opinii ale cronicarilor, unele critice, altele laudative. Pentru mine, e important să văd filmul, nu am pre-judecăţi. Zombie lui Brad Pitt nu m-au dezămăgit. În primul rând, pentru că nu seamănă cu alte filme din aceeaşi categorie. De obicei, acţiunea se petrece într-un spaţiu mic (casa, peştera), unde oamenii sunt atacaţi şi se străduiesc să supravieţuiască. În “Night of the Living Dead”, câţiva oameni luptă cu zombie într-o fermă, iar în “Dawn of the Dead”, regizat de Zack Snyder în 2004, lupta se duce într-un mall. Aici, în “Ziua Z”, lucrurile se petrec la scara planetară, iar eroul nostru ajunge din America în Coreea, Israel şi Anglia.

Zombie au mişcări lente, până când un zgomot sau mirosul unui om trezeşte bestia. În “Ziua Z”, zombie se mişcă atât de repede, că nici nu ştii ce te-a lovit. Alternanţa dintre scenele “liniştite” şi cele de urmărire sau luptă, foarte bine regizate de Marc Forster, îţi induce o stare de tensiune, pe care o simţi în stomac. Nu avem foarte multe secvenţe de “carne sfâşiată”, dar ele contează.

De altfel, eroul lui Brad Pitt, fost investigator ONU, nu este genul bătăuşului musculos, supradotat cu arme, ci un tip matur, care e forţat de împrejurări să se implice, aşa că luptă când nu poate evita confruntarea, dar atunci o face cu determinare. Gerry Lane (Brad Pitt) e condiţionat de oficialităţi să accepte misiunea de căutare a leacului pentru infecţia zombie. Dacă acceptă, familia lui va fi protejată. Nevasta (Mireille Enos), cele două fiice şi puştiul adoptat pe drum vor sta pe un vapor ancorat în largul oceanului, unde este centrul de comandă american. Dotat cu un telefon, Gerry pleacă în căutarea “pacientului zero”, cel care ar putea fi soluţia pentru găsirea unui antidot.

Din romanul lui Max Brooks, “Războiul Z”, care a apărut şi la noi în acelaşi timp cu filmul, două momente mi se par foarte bine speculate în film. Unul este legat de transformarea, în 12 secunde, a unui om în zombie, găselniţă dezvoltată în câteva secvenţe excelente. Celalălt e “Regula celui de-al zecelea om”, din Israel. Când Gerry ajunge acolo, oamenii sunt protejaţi de ziduri enorme şi s-a instaurat carantina. Explicaţia pentru măsura excepţională e cel de-al zecelea om. Istoria poporului evreu, ni se spune, a condus la alegerea unui comitet alcătuit din zece oameni, care iau decizii pentru popor. Dacă nouă dintre ei au aceeaşi opinie faţă de un eveniment, oricât de improbabil ar fi, cel de-al zecelea trebuie să aibă o părere opusă şi el va hotărâ ce atitudine să se ia. Dacă o invazie zombie nu se poate întâmpla, atunci ea chiar se va întâmpla.

Filmul, ca şi romanul, au un ton serios, ca şi cum războiul zombie ar fi un fapt istoric. Umorul e implicit. Finalul, nereuşit iniţial, după opinia comisiei de vizionare de la Paramount, a fost rescris şi refilmat, ridicând foarte mult cheltuielile de producţie. Aşa cum e în film, secvenţa se desfăşoară într-un laborator OMS din Ţara Galilor, unde Gerry ajunge cu un avion din Belarus, fără să aibă răspunsul la problemă. Abia aici, conform sfatului înţelepţilor, care spun că, de obicei, ceea ce cauţi e chiar lângă tine, Gerry şi cercetătorii englezi au o iluminare şi îşi dau seama cum se poate rezolva infecţia. Avem soluţia, sugerată de la început, de un tânăr om de ştiinţă. Mama-Natură este “un ucigaş în serie, care vrea să fie prins” şi lasă indicii la locul crimei. Recunoaştem umorul lui Max Brooks!

Pe ici, pe colo, printre momentele tensionate sau cele emoţionale, mai avem şi ceva umor explicit, mai negru, ca să se potrivească. La o scenă din final, sala de cinema a răsunat de râsete şi aplauze, ca şi cum lumea ar fi răsuflat uşurată după tensiunea anterioară.

M-am bucurat când am văzut rezultatele la box office - 65 de milioane de dolari într-un week-end. N-aş fi vrut ca proiectul lui Brad Pitt să aibă aceeaşi soartă cu “Waterworld” al lui Kevin Costner, din 1995, care a costat 175 de milioane dolari şi a avut încasări de 100 de milioane, fiind considerat un mare eşec pentru Universal. Ambele proiecte au avut multe probleme de producţie, care au crescut bugetele iniţiale. Se pare, însă, că Brad Pitt e mai norocos decât Costner, dar nu cred că va supralicita cu o continuare.