Războiul din Ucraina Porunca a 11-a: ”Crede și nu cerceta!”

A fost, odată ca niciodată, adevărul...

Sunt multe asemănări între munca arheologilor și cea a media.

În ambele cazuri, nu ai la îndemână decât un fragment, o urmă întâmplătoare a întregului pe care îl studiezi.

Pentru arheologi este, însă, mai simplu, ei au privilegiul de a încerca să refacă adevărul fără interferențe din afară, iar adevărul, odată descoperit, nu mai are decât rar consecințe, altele decât cele științifice.

Pentru media este mult mai dificil, adevărul este în jurul nostru, între noi, îl privim din unghiuri diferite, în lumini diferite, ne este furnizat cu porția astfel încât să ne bucurăm brusc, să ne răsculăm la fel de brusc, întotdeauna este cineva care știe mai mult decât toți și pentru care noi, ceilalți, suntem oițele de mutat dintr-un țarc în altul.

De aceea, mult mai bine și mai sănătos este să credem ceea ce ni se spune și să nu căutăm să aflăm mai multe.

Dacă nu facem astfel, riscăm să ne punem întrebări, să nu avem răspunsuri la ele sau, dimpotrivă, să fim îndrumați în direcții neașteptate și nedorite.

De aceea, la război, dacă ai șansa să nu faci parte dintre cei care au ceva de împărțit - și o fac cu pușca și cu tunul -, păstrarea distanței este, probabil, cea mai potrivită postură.

Și prezentarea întrebărilor și răspunsurilor pe care și le pun și le oferă ceilalți.

Adevărul e undeva, pe acolo, la vedere dar bine ascuns, conform poruncii a 11-a, adresată celor care sunt credincioși în funcție de bătaia și direcția vântului.

***

De exemplu, acum câteva zile, un avion rusesc de transport Il-76 a fost distrus deasupra regiunii Belgorod.

Inițial, media ucrainene au apreciat incidentul ca o victorie semnificativă împotriva inamicului.

După ce s-a aflat că la bord ar fi fost 65 de prizonieri de război ucraineni, pregătiți pentru un schimb cu prizonieri de război ruși, totul s-a schimbat.  

Informația despre prizonieri, furnizată de partea rusă, a fost vehement negată, inițial, în avion s-ar fi aflat, de fapt, rachete S-300.

Partea rusă nu ar fi informat partea ucraineană despre detaliile schimbului de prizonieri.

Lista cu prizonierii ucraineni, apărută în presă, e plină de nume  ale unor militari ucraineni deja eliberați.

Pentru fiecare afirmație de mai sus există, tot în media, câte o întrebare și, desigur, câte o explicație, dar nu insist, cine e interesat poate să afle singur.

Cert e că incidentul este unul major, prin consecințele sale de imagine, nu oricând se întâmplă ca o țară să-și ucidă proprii cetățeni, într-un mod atât de spectaculos.

Kievul nu poate decât să nege acest lucru, orice altceva este problematic, chiar dacă totul ar fi doar un extrem de nefericit accident.

Și în acest din urmă caz, dezbătut și el în media, s-ar pune întrebări privind coordonarea dintre diferitele structuri ale forțelor armate ucrainene, posibilitatea ca informația privind schimbul de prizonieri (presupunând că a existat o astfel de informație) să nu fi ajuns la unitățile din apropierea graniței.

Se discută și despre faptul ca incidentul, provocat sau rezultat al unei neglijențe, să fie doar consecința luptelor de culise care se duc la nivelul militar de vârf, el putând servi una (generalul Zalujnîi, actualul șef al forțelor armate) sau alta (generalul Budanov, șeful informațiilor militare, presupus contracandidat) dintre tabere.

Există și varianta, pe filieră rusă, că avionul ar fi fost lovit de o rachetă Patriot, care știți că nu se produce în Ucraina și, teoretic, ar fi trebuit utilizată doar pentru apărarea teritoriului ucrainean.

Media occidentale dau și ele o mână de ajutor pentru interpretarea incidentului, punctând că, oricum ar fi, de vreme ce prizonierii ucraineni erau în custodia rușilor, revine doar Rusiei responsabilitatea de a-i proteja.

Și că, desigur, dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.

Această linie de argumentație, perfect rezonabilă, a fost folosită și în discursurile politice, atunci când incidentul a fost discutat la ONU.

Probabil, partea ucraineană desfășoară propria anchetă, iar concluziile acesteia vor fi acceptate doar de către cei ce le vor scrie.

O anchetă a părții ruse privind circumstanțele incidentului este în curs, dar ea nu va schimba cu nimic situația confuză a acestuia: rezultatele ei vor fi negate de partea ucraineană, dacă vor fi prezentate dovezi culese de la fața locului (probe ADN, documente, rămășițe umane etc.) acestea vor fi considerate ca fiind ”plantate” (ceea ce poate fi adevărat), iar familiilor militarilor ucraineni ale căror nume s-au regăsit pe lista de schimb li se va oferi consolarea că jertfa lor a fost pentru o cauză bună.

Poate și o recompensă financiară consistentă, nu ca în cazul altor compatrioți care mor tăcuți și neidentificați pe frontul din Donbas.

Foto: Ukraine’s Coordination Headquarters for the Treatment of Prisoners of War/Facebook

O întâlnire cu aceste familii chiar a avut loc, a participat generalul Budanov, li s-a spus că lucrurile sunt neclare, rușii nu au prezentat nicio dovadă că s-au aflat prizonieri ucraineni la bord, iar pe câmpul de lângă Belgorod nu se văd rămășițe ale rudelor lor, ceea ce, nu-i așa?, a fost liniștitor.

Au trecut câteva zile de la incident, cu cât vor trece mai multe cu atât mai mari sunt șansele să se știe mai puțin, nici măcar acest puțin să nu fie crezut, nici măcar întrebările să nu se mai pună.

***

Adevărurile media sunt precum cele ale politicienilor, ies la suprafață dacă servesc audiențelor sau electoral, sunt bine acoperite cu orice altceva dacă se pot dovedi periculoase, acum sau în viitor.

Adevărurile politicienilor sunt precum cele ale media, aruncate pe piață când e nevoie să câștige voturi sau audiențe, împănate cu ideologie ca să simtă alegătorul valoarea morală a votului, laudative când miza e doar victoria, brusc pragmatice când descoperă că, singure, discursurile nu țin de foame și de cald, trebuie să te faci frate cu vecinul ca să treci iarna, aceasta, cea viitoare și cea de după.

Chiar și suveraniștii din centrul Europei știu asta.

***

Știți că, de exemplu, de ceva vreme, Viktor Orban nu mai e singurul autocrat din Europa democratică?

Slovacia a ales, nu cu o majoritate covârșitoare, dar totuși... un fel de clonă suveranistă, sceptică privind Ucraina și Uniunea Europeană, nu iliberală, cum e moda să fie botezați cei care nu sunt fani Bruxelles, ci social democrată.

Răspunde la numele de Robert Fico.

Premierul slovac nu a avut cuvinte prea parfumate pentru Ucraina nici în campania electorală, nici după ce a preluat mandatul de premier, în fruntea unei coaliții de centru - stânga, nici înainte de vizita la Ujgorod, Ucraina, petrecută nu cu mult timp în urmă.

”Confirm că (ucrainenii, n.n) nu vor primi nicio armă de la armata slovacă și de la depozitele de stat... sunt lucruri asupra cărora părerile noastre sunt complet diferite. În ceea ce privește intrarea (Ucrainei, n.n) în Uniunea Europeană, înțelegem acest lucru, dar trebuie să respecte condițiile...

Sunt împotriva aderării Ucrainei la NATO,  voi folosi dreptul de veto, pentru că acesta va fi fundamentul celui de-al treilea război mondial”.

Cuvinte tari, nu ne jucăm.

Au urmat vizita în Ucraina și întâlnirea cu prim-ministrul Denis Șmihal, vizită în care, ce să vezi, s-au întâmplat miracole.

Foto: kyivindependent.com/

Cum a sintetizat premierul Fico, chiar acolo, la Ujgorod, „există doar diferențe politice minore între Bratislava și Kiev” și a adăugat că aceasta este „o parte din viața politică normală”.

Vorba unui comentator pe X / Twitter, cei doi premieri au avut parte de o dragoste (diplomatică) la prima vedere.

Nu voi enumera tot ceea ce s-a convenit pe timpul vizitei, dar două din punctele acordului:

- Ucraina va putea să achiziționeze arme și echipamente militare direct de la companiile slovace, fără intervenția guvernului;

- cooperarea în domeniul energetic se va face într-o formulă pragmatică ce urmează a fi discutată

sunt cele mai interesante.

Al doilea pare, la prima citire destul de gri, dar premierul slovac a explicat ulterior că aceasta înseamnă că un număr de state central și sud - europene (Slovacia, Ungaria, Austria și Italia) vor putea benefica, în continuare de gaz rusesc transportat pe conductele ce traversează Ucraina (ce, nu știați!?), dar relația comercială va fi una directă între aceste țări și Rusia, fără implicarea Kievului.

Printr-un proces de leasing, firmele din aceste state vor deveni proprietarele, de la sfârșitul anului 2024, rețelei de conducte de gaz ucrainene, deci Kievul nu va fi implicat, e doar o relație de afaceri dintre entități comerciale, înțelegeți?

Nu se face ca o țară precum Ucraina, aflată în război cu Rusia, să fie pusă în postura de a alege să nu mai semneze contractul, cel curent expirând la sfârșitul acestui an, și să blocheze curgerea spre vest a prețiosului combustibil furnizat de inamic.

Ce nu poate face statul, rămâne să facă o firmă privată, și la armamente și la gaze naturale.

Cât privește NATO, UE, mai vedem, analizăm, încă nu ne-am pronunțat.

***

Și-am încălecat pe o șa...