Războiul din Ucraina. Ne apropiem de momentul în care....?
0Nu știu ce ar trebui scris pe linia punctată. Nu am răspunsuri, nu cred că le are cineva, ce se întâmplă în Ucraina continuă să se afle la limita hazardului, dincolo de care e greu de spus dacă ne așteaptă Pacea sau Apocalipsa.
Privesc și ascult și eu, seară de seară, explicațiile oferite de un potop de analiști, mulți dintre ei foști militari, oameni care, la o adică...
Răspunsurile lor sunt direcționate frenetic să sune ca sentințele de către moderatorii de televiziune care par a fi și ei mânați din spate de informații care le aparțin numai lor și care nu pot fi puse la îndoială.
Războiul se duce pe multe planuri, de la cel strategic până la cel personal, de la războiul purtat cu armele, la cel dus cu cuvintele și imaginile.
Nu este cel mai greu să explici de ce izbucnește un conflict, care sunt adevărurile și minciunile celor două părți, lozincile, istoriile și geografiile, ideologiile sau discursurile, toate diferite, desigur, dar toate apărute din aceeași sete de negare a existenței celuilalt.
Aici, fiecare are armata sa de experți și scriitori și ziariști și bloggeri și troli și idioți utili și simpli îndoctrinați cu ceea ce au / sau nu au / citit și auzit și învățat.
Cel mai greu este, însă, să explici unei mame dintr-un oraș de undeva din centrul Ucrainei, de exemplu Dnipro / Dnepropetrovsk, de ce, pur și simplu, o scară de bloc nu mai există.
Și odată cu ea, a dispărut și fiul său.
Totul a fost spulberat de o rachetă trasă de forțele ruse, deviată apoi de la țintă de sistemele AA ucrainene (cel puțin așa rezultă dintr-o declarație a consilierului prezidențial Arestovici, ulterior negată).
Toate acestea sunt detalii care nu mai au nicio importanță pentru femeia care îi blestemă până la a șaptea spiță pe cei care i-au ucis fiul.
Pentru ea acest război s-a încheiat, nu mai e nimic de aflat, adevărul e unul singur, fiul ei nu mai există.
***
Dar războiul e implacabil, nu se împiedică în astfel de tragedii personale.
Ele se întâmplă cu miile, cu sutele de mii, de ambele părți, dar nu pot influența mersul luptelor, nu pot schimba cu nicio virgulă deciziile care se iau în cele două capitale de a trimite pe front noi și noi trupe, tineri mobilizați cărora nu le-au crescut tuleiele, dar și bărbați cu barba sură.
Patria, cum s-o numi ea, e în pericol!
E momentul să luăm armele și... la luptă!
Paradoxul este că și populația sprijină astfel de politici, 75% din ruși sunt pentru continuarea războiului, în timp ce 70% din ucraineni sunt favorabili luptelor până la victoria finală împotriva Rusiei.
Când e vorba despre modul în care se poate ajunge la pace, 90% dintre ucraineni cred că prin recuperarea tuturor teritoriilor controlate în prezent de Moscova, în timp ce 78% dintre ruși cred că se poate realiza acest lucru prin păstrarea Crimeii, iar 66% și a Donbasului.
Sigur, sondajele de opinie la vreme de război trebuie privite de la distanță, nimeni nu e neutru și obiectiv într-o astfel de întreprindere, dar ideea este că populațiile se aliniază în spatele liderilor lor, chiar dacă realitatea războiului ar putea să le sugereze că ceva nu merge bine și că totul se poate termina într-o tragedie.
***
Dar mai există o problemă: realitatea de pe front este și ea filtrată, nu întotdeauna populația știe sau este lăsată să afle ce se întâmplă în tranșee.
Două situații:
1. Recent, în chiar noaptea de Anul Nou, ucrainenii au lovit cu proiectile Himars o concentrare de forțe ruse dislocate imprudent într-o clădire din localitatea Makiivka / Donețk, provocând importante pierderi umane. Fotografiile arată că din clădirea liceului unde se încartiruiseră militarii ruși nu a mai rămas decât un morman de cărămizi și fiare torsionate. Ucrainenii au avansat cifra de 400 de morți, rușii au răspuns cu 63, după care au mai numărat, ajungând la 89, după care tăcere.
În Samara, regiunea de unde era unitatea dislocată în Donețk, Crăciunul (pe stil vechi) a fost zi de doliu. Pentru 89 de familii sau pentru 400?
2. Și mai recent, la Kiev a avut loc o demonstrație, printre puținele care au mai ieșit de sub vigilența autorităților ucrainene, în definitiv e stare de război, oamenii nu au ce căuta pe stradă. Câteva sute de văduve de război au cerut dreptul de le fi transmise trupurile bărbaților lor uciși pe front. Problema nu e una de logistică, ci una mult mai profundă: pentru a nu crește numărul celor uciși, autoritățile ucrainene preferă să-i înregistreze pe aceștia drept dispăruți. Sunt și foloase propagandistice, niciodată nu dă bine să ai pierderi masive, sunt și constrângeri financiare: pentru fiecare militar ucrainean mort în luptă, compensația adresată familiei era (este încă?) de 15 milioane de grivne, ceva mai mult de 350.000 de euro (familiile ruse primesc în jur de 100.000 euro). Acum înmulțiți această sumă doar cu estimarea oferită de consilierul președintelui Zelenski, Mihailo Podoliak, de 13.000 de militari ucraineni uciși pe front.
Poate după război vom afla adevăratele cifre ale tragediei.
Poate acel moment ar trebui adus cât mai aproape, tocmai pentru a nu continua suferințele celor din tranșee, ale celor care îi așteaptă acasă.
***
Poate de aceea au început să apară semnale, deocamdată sub formă de sugestii strecurate prin analize și materiale de presă, că nu ar strica să fie și pacea o opțiune.
Sunt semnale timide pentru că părțile implicate afirmă că victoria e doar o problemă de timp, de sprijin internațional (Ucraina), de reziliență națională (Rusia).
Dacă cei doi cocoși slavi vor să se lupte, lumea pare a nu avea probleme să-i lase să continue.
Lupta lor produce, însă, probleme multor state, inclusiv celor care se află în una sau alta din taberele de susținători.
O analiză făcută de un fost lucrător al CIA, George Beebe, unul din cei care mențin contactul cu establishmentul analitic de la Washington, deci nu un renegat al sistemului, pe site-ul responsiblestatecraft.org, sugerează că ne aflăm într-un moment relativ favorabil, din punct de vedere tactic și diplomatic, pentru a se discuta despre negocierea unei soluții la conflictul din Ucraina.
Demonstrația teoretică pleacă de la premisa că SUA a avut două obiective după atacarea Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie 2022:
· prevenirea unei victorii ruse finalizate cu ocuparea teritoriului ucrainean;
· plasarea Ucrainei într-o poziție favorabilă pentru negocieri care să-i asigure independența și suveranitatea.
Suntem acum în momentul în care aceste două obiective au fost îndeplinite, afirmă Beebe, și explică: retragerile militare ale Rusiei, din ultima perioadă, au îndepărtat spectrul unei victorii a Kremlinului, în timp ce pierderea Hersonului elimină și perspectiva unei Ucraine fără ieșire la mare.
Kievul ar fi astfel într-o poziție relativ favorabilă de negociere.
Ne aflăm, deci, într-un moment de răscruce, când ucrainenii trebuie convinși că nu vor avea, totuși, o victorie necondiționată (ceea ce ar presupune să nu încerce și recucerirea Crimeii), iar rușii ar putea renunța la obiectivul de a câștiga războiul, nici măcar unul de uzură.
Aici, SUA ar trebui să ofere argumente practice că vor sprijini îndeajuns Ucraina pentru a rezista în fața Moscovei, într-un astfel de scenariu.
Sigur, analiza nu merge la detalii, rezumându-se la a afirma că discuțiile, de preferat a fi purtate fără a degenera în dispute publice, ar fi singura soluție la distrugerea și partiția Ucrainei.
Rusiei, ca și Ucrainei, ar trebui să i se recunoască interesele de securitate, iar SUA ar putea semnala deschidere pentru discutarea acestora.
Vagă exprimarea, dar cam acesta este limbajul când vrei să deschizi o ușă dar ți-e teamă să nu scârțâie enervant și să supere pe toată lumea.
Enunțarea problemei ar putea fi un prim pas pentru readucerea celor două părți la o masă de negociere.
Undeva, către finalul analizei, George Beebe, în viața de toate zilele director al Quincy Institute for Responsible Statecraft, folosește cuvântul ”compromis”.
Cum acest cuvânt a căpătat, în ultima perioadă, atâtea conotații negative, este greu de crezut că, la acest moment, cele două părți îl mai vor în vocabularul propriu.
***
Dar, poate, se mai întâmplă și minuni...
Se încarcă comentariile...
