Război, sancțiuni și tăceri strategice: Trump, Putin și jocul pe sârmă al Chinei

În data de 3 iulie 2025, președintele rus Vladimir Putin i-a transmis lui Donald Trump că intenționează să lanseze, în termen de 60 de zile, o escaladare militară decisivă în estul Ucrainei. Ținta este clară: ocuparea completă a granițelor administrative ale celor patru regiuni ucrainene anexate ilegal de Rusia în 2022.

FOTO Profimedia

Reacția lui Donald Trump a venit cu o duritate strategică neașteptată: într-o declarație făcută pe 14 iulie, el a anunțat că oferă Rusiei un termen de 50 de zile pentru a semna un acord de pace. În lipsa acestuia, Statele Unite vor impune un pachet de sancțiuni economice radicale, inclusiv tarife de 100% pentru toate bunurile rusești și sancțiuni secundare pentru orice țară sau companie care continuă să cumpere petrol și gaze de la Moscova. Măsura nu vizează doar economia rusă, deja fragilizată de anii de conflict și de izolare, ci și rețeaua de parteneri globali care mențin această economie funcțională – în special China, India, Turcia și Emiratele Arabe Unite.

În dosarul ucrainean,Trump si Putin sunt totodatã captivi propriei scene politice interne. Planul preşedintelui american de a media cu rapiditate pacea în Ucraina s-a dovedit a fi mult mai greu decât anticipa, cel puțin declarativ, în campania electoralã. Indiferent care ar fi fost strategia inițialã a lui Trump, acum liderul SUA este nevoit a recunoaşte cã problema negocierilor este la Moscova, nu la Kiev. Cu toate acestea, Trump trebuie sã ținã electoratul MAGA de partea sa, iar mesajul privind plata europenilor pentru armele americane, ce vor fi transferate ucrainenilor prin intermediul NATO, vine tocmai în acest sens. Alocarea membrilor Alianței a 5% din PIB pentru înzestrare militarã este încã un succes.

“Tot ce spune Putin sunt vorbe goale, pentru cã apoi rachetele lovesc Kievul şi mor oameni”- spune Trump tocmai pentru a demonstra inclusiv propriului electorat de ce s-a ajuns aici. Cu toate acestea, Trump va trebui sã fie pregãtit în cazul în care ostilitãțile vor escalada, iar propaganda rusã va încerca sã întoarcã discursul sãu electoral ca un efect de bumerang.

Intr-o postare pe telegram, Konstantin Kosachev, vicepreședintele senatului Rusiei, deja afirmã cã “europenii vor trebui să plătească din ce în ce mai mulți bani... Există un singur beneficiar: complexul militar-industrial al SUA”.

Astfel, este foarte probabil ca electoratul MAGA sã-l sprijine pe preşedinte dacã va schimba total abordarea privind Ucraina, aşa cum a fãcut-o şi-n contextul conflictului dintre Israel şi Iran, însã pe termen mediu şi lung vor putea exista provocãri pentru preşedintele american.

La rândul sãu, Putin sperã într-o nouã ofensivã care ar oferi un avantaj militar semnificativ. Dacă armata rusă recucerește teritorii cheie în estul Ucrainei, preşedintele rus va putea negocia de pe o poziție mai puternică – sau chiar forța Kievul să accepte condițiile rusești. Propaganda de stat, controlul mediatic și represiunea fac ca Putin să nu fie nevoit să „vândă” publicului o înțelegere de compromis. Dimpotrivă, el se poate prezenta ca un lider care rezistă presiunilor Occidentului și protejează „pământurile rusești”. Nu în ultimul rând, Putin este cunoscut pentru strategia sa de a câștiga timp, iar în opinia sa nu există garanția că Trump va impune toate sancțiunile anunțate, mai ales dacă China și India se opun dur. Kremlinul poate interpreta ultimatumul ca pe o strategie de presiune, nu ca pe o linie roșie reală.

Astfel, pentru Putin controlul total al celor patru regiuni ucrainene (Donețk, Luhansk, Zaporojiea și Herson) dintr-o combinație de motive strategice, politice, ideologice și simbolice.

Impunerea sancțiunilor anunțate de Trump ar avea totuşi un impact devastator pentru Moscova. Deși a reușit să redirecționeze o parte din exporturile sale energetice către Asia, mai ales către China și India, aceste fluxuri comerciale rămân vulnerabile la presiuni financiare externe. Dacă băncile, firmele de transport sau asigurare din țările partenere ar fi sancționate pentru colaborarea cu Moscova, lanțurile logistice s-ar putea rupe, iar prețurile de vânzare ar scădea și mai mult. În plus, riscul ca marile economii asiatice să se retragă parțial din cooperarea cu Rusia ar împinge Kremlinul într-o izolare economică și tehnologică profundă.

Pentru China, situația e delicată și paradoxală. Oficial, Beijingul condamnă sancțiunile unilaterale și se declară un susținător al suveranității naționale – o formulare ambiguă, menită să nu irite nici Moscova, nici Washingtonul. Neoficial însă, China a profitat enorm de izolarea Rusiei. A cumpărat petrol și gaze la prețuri reduse, a devenit furnizorul principal de tehnologie de substituție pentru piața rusă și a impus standarde proprii în domenii cheie precum telecomunicațiile, infrastructura și comerțul digital. O Rusie izolată este pentru Beijing un partener ideal: slab, previzibil, dependent și dispus să accepte condițiile impuse de cel mai mare vecin de la sud.

Însă Beijingul nu își dorește o Rusie prăbușită. Instabilitatea în Siberia ar putea crea un vid de securitate la granițele chineze, iar colapsul complet al regimului Putin ar transforma China în singura mare putere care se opune Occidentului, o poziție geopolitică riscantă și costisitoare. Astfel, China se mișcă prudent, urmărind să mențină un echilibru între susținerea Rusiei și evitarea confruntării directe cu Statele Unite. Este un joc pe sârmă, în care fiecare pas greșit poate atrage represalii economice asupra propriei economii, extrem de interconectată cu Occidentul.

Un exemplu clar al acestei interdependențe complexe este proiectul „Power of Siberia 2” – conducta de gaze naturale care ar urma să lege Siberia de nord-vestul Chinei prin Mongolia. Deși a fost prezentată ca o alternativă strategică la piața europeană pierdută, construcția acestei conducte este departe de a fi început. Negocierile între Gazprom și CNPC trenează de ani de zile, blocate în special de cererea Chinei pentru un preț apropiat de cel intern și de lipsa unui angajament ferm privind volumul anual importat. Mongolia a oferit sprijin diplomatic, dar nu a inclus proiectul în planul său național de dezvoltare până în 2028, semn că lucrurile sunt departe de a fi bătute în cuie. În realitate, „Power of Siberia 2” reflectă perfect raportul de forțe sino-rus: Rusia are nevoie urgentă de el, China poate aștepta.

În acest context, anunțul lui Trump privind posibile sancțiuni secundare funcționează și ca un test pentru Beijing. Va continua China să sprijine economic Rusia, riscând sancțiuni asupra propriei industrii financiare, tehnologice și maritime? Sau va juca rolul mediatorului strategic, pledând pentru pace și păstrând aparențele de neutralitate, în timp ce își consolidează influența în spatele cortinei? Poziția Chinei nu este una de simpatie pentru Rusia, ci una de oportunism rece și calculat.

Pe măsură ce termenul limită impus de Trump se apropie de final, lumea intră într-o nouă fază a conflictului ucrainean – una în care armele militare sunt dublate de armele economice și diplomatice, iar China se regăsește în postura unui arbitru tăcut, dar decisiv, într-un joc global în care fiecare decizie poate schimba fața lumii.