Protestele din Belarus şi propaganda anti-Occident

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de oameni au luat cu asalt străzile principalelor oraşe din Belarus pentru a protesta împotriva regimului condus de Lukaşenko, considerat de mulţi drept ultimul dictator al Europei, răspunsul autorităţilor de la Minsk fiind unul deloc surprinzător: intervenţie violentă a forţelor de ordine, arestări în masă,  cenzură, propagandă şi dezinformare.

Pe fondul acestor evenimente, propaganda rusă a construit o serie de narative prin care să manipuleze opinia publică din spaţiul belorus, rus dar şi Republica Moldova, o parte dintre aceste discursuri fiind preluate chiar şi pe reţelele de socializare româneşti, chiar dacă majoritatea lor promoveau mesaje consipraţioniste precum faptul că Rusia a oprit bombardarea Belarusului de către NATO pe modelul fostei Iugoslavii; Polonia doreşte să anexeze Belarusul pentru a construi un imperiu sau Belarusul ar urma să devină vasalul Poloniei.

Alte fake news-uri răspândite în spaţiul mai sus amintit susţin -fără nicio dovadă- că evenimentele din Belarus nu reprezintă nimic altceva decât o nouă revoluţie colorată orchestrată de către Occident, negând posibilitatea ca revolta din să fie una naturală, suervenită pe fondul escaladării unor nemulţumiri sociale.

În acelaşi timp, politologul rus Artyom Lukin afirma  într-un editorial postat de Russia Today în data de 18 august 2020 că deşi Lukaşenko este un dictator, eliminarea lui ar însemna sfârşitul suveranităţii Belaruslui.

Lukin susţine că Lukaşenko are meritul de a construi un stat pe deplin suveran, motiv pentru care se află într-un club select, alături de Israel, Iran, Coreea de Nord, Rusia sau China.

În opinia sa, schimbarea liderului belorus ar atrage ţara în sfera de influenţă a Europei, asta pentru că spune autorul- cetăţenii din Belarus sunt conştienţi de diferenţele de trai dintre Occident şi Rusia. Cu toate acestea, pivotarea Belarusului ar afunda ţara în haos, urmând să piardă teritorii precum Republica Moldova, Georgia sau Ucraina.

Ceea ce politologul rus nu spune este că suveranitatea statelor amintite de el a fost încălcată chiar de către Federaţia Rusă, nicidecum de UE, SUA sau NATO. Aceste conflicte îngheţate sau anexarea Peninsulei Crimeea este un modus operandi la care Moscova apelează tocmai pentru a bloca accederea ţărilor din vecinătatea sa imediată în structurile euroatlantice.

Mai mult, (i)logica autorului este absolut şocantă, întrucât, deşi aduce în discuţie în prima parte a articolului tensiunile dintre Putin şi Lukaşenko, uită să afirme că însăşi Moscova a pus sub semnul întrebării suveranitatea Belarusului atunci când a propus unirea celor două într-un singur stat.   

O altă capcană a propagandei ruse este să credem că ceea ce se întâmplă în Belarus reprezintă o luptă geopolitică. Sigur, UE şi NATO au dreptul legitim de a se preocupa de evoluţia evenimentelor din Belarus, stat care poate risca a se transforma într-un generator de insecuritate la adresa acestora. Mai apoi, Lukaşenko ar putea devini un simbol nu doar al autoritarismului ci şi al populismului, încurajând astfel posibile derapaje democratice chiar în unele statele ale Uniunii Europene, deja suspectate de acest lucru, cum sunt Ungaria sau Polonia.

Nu în cele din urmă, protestele din Belarus sunt îndreptate împotriva lui Lukaşenko şi nu ale Federaţiei Ruse, deşi Moscova a fost garantul istoric al regimului de la  Minsk. Acest lucru se datorează şi faptului că mass media din Belarus este controlată într-o proporţie covârşitoare de Federaţia Rusă, atât printr-o reţea de ziare şi site-uri foarte bine conturată, cât şi printr-un control masiv al emisiunilor TV. În acest sens, jumătate dintre producţiile  prime-time ale televiziunii naţionale din Belarus sunt realizate direct la Moscova. Această matrice are un impact considerabil în influenţarea opiniei publice colective şi a funcţionat foarte bine în contextul anexării Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă.

Propaganda rusă din Belarus a susţinut încă dinaintea alegerilor un clivaj bazat pe lupta dintre  noi împotriva Occidentului decadent, atăcând constant opoziţia şi afirmând că Sviatlana Tsikhanouskaya, Maria Kalesnikava şi Veranika Tsepkala nu sunt altceva decât marionate ale Vestului, promotoare ale feminismului ce vor să distrugă valorile beloruse.

Cu toate acestea, tensiunile dintre Lukaşenko şi Kremlin au fost din ce în ce mai evidente în ultimii doi ani, liderul belorus încercând să diversifice politica externă a ţării, inclusiv printr-o deschidere faţă de Statele Unite, care şi-au retrimis, după 12 ani, ambasadorul la Minsk, în persoana lui  Julie Fisher. Paradoxul face că, ultimul ambasador al SUA, fusese nevoit să părăsească Minskul ca urmare a nemulţumirii regimului Lukaşenko faţă de sancţiunile economice impuse de Washington pe fondul suspiciunilor de fraudă înregistrate cu ocazia alegerilor din 2008.

Tensiunile dintre Moscova şi Minsk au escaladat la începutul lunii august, atunci când autorităţile beloruse anunţă arestarea unui grup format din 33 de persoane, cetăţeni ruşi, membri ai binecunoscutului grup Wagner care urmau, conform presei de la Minsk, să destabilizeze situaţia internă din Belarus.

Cu toate acestea, Rusia cataloghează evenimentele ca o neînţelegere, găsind vinovaţi în grupuri radicale de beloruşi şi în inculpatul de serviciu, Ucraina, care – conform Moscovei- împreună cu serviciile de informaţii americane, britanice şi alte entităţi occidentale urmăresc destabilizarea Belarusului.

Cei 33 de mercenari au ajuns în Belarus, conform naraţiunii ruse, pentru a folosi o cursă aeriană pe ruta Istanbul-Havana-Caracas,  prin intermediul Turkish Airlines. Informaţiile oferite de către compania aeriană specifică că biletele de zbor ale acestora au fost achiziţionate printr-o filială a unei agenţii de turism din Ucraina, de unde şi argumentul pentru scenariul unei posibile diversiuni orchestrate de americani şi ucraineni.

În realitate, portalul EU vs Disinfo, citând publicaţia The Insider demonstrează  că speculaţiile sunt nefondate, concluzionând ironic:” Alegerea implicării ucrainene bazată exclusiv pe modul în care au fost cumpărate biletele este la fel de logică ca etichetarea oricui care foloseşte un smartphone chinez ca agent al Chinei”.

Coral Travel, compania care a achiziţionat biletele de avion are sedii deschise şi în Turcia, Rusia, Polonia, Belarus sau Georgia. Mai mult, sediul din Ucraina a fost deschis abia în ianuarie 2020.

Deşi relaţia dintre Lukaşenko şi Rusia este una tensionată, este în mod clar că Moscova se teme de alegeri libere în statul vecin şi nu va ezita să folosească dezinformarea sau propaganda în scopul atingerii propriilor interese.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite