Protest

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Millenium Tower a luat foc în vara anului 2009. FOTO Adevărul
Millenium Tower a luat foc în vara anului 2009. FOTO Adevărul

În numele meu şi al oricui este afectat protestez faţă de modul în care Primăria Municipiului Bucureşti gestionează cazul imobilului Millenium Tower situat la intersecţia bulevardului Carol I cu strada Armand Călinescu. Este inadmisibil ca, de mai bine de trei ani, să fie scoase din circulaţia pietonală şi auto trotuarul pe o distanţă de cca 100 de metri precum şi o bandă carosabilă (de altfel singura pe sensul către Piaţa Gemeni).

Spre sfârşitul lunii iunie 2009 un incendiu a afectat parţial două dintre faţadele clădirii. În noaptea aceea, deşi pompierii s-au acoperit de ridicol, focul a fost domolit fără să producă mari pagube sau victime. Cu toţii am răsuflat uşuraţi şi am sperat ca lucrurile să reintre în normal. Clădirea e frumoasă, bine proporţionată, volumele, ritmurile şi contrastele o scot din anonimatul altor buildinguri de birouri din Bucureşti sau de aiurea şi se echilibrează bine cu clădirea de pe diagonala intersecţiei – fostul hotel „Modern” restructurat şi remachiat cu talent de un arhitect plecat prea timpuriu dintre noi...

La vremea construirii Millenium Tower s-au auzit multe păreri şi lamentări de Cassandre ce preziceau cu oroare ruinări ale bisericii Armeneşti sau a acareturilor sale. Har Domnului, nu s-au adeverit.

La inaugurare, mulţi ne-am dat seama că trista intersecţie – rod al isteriei ceauşiste demolatoare – s-a înnobilat cu o construcţie zveltă, elegantă, plină de viaţă şi de lumină. Parterul prezintă o retragere generoasă din circulaţie e aerat, transparent şi se continuă cu terase- cafenele chiar la nivelul trotuarului.

De la nefericitul incendiu încoace, blocul stă ca o mortăciune în plin centrul capitalei. Cineva a făcut o împrejmuire din panouri hidoase de şantier care înghite întreg trotuarul şi avansează în carosabil lăsând liberă numai linia tramvaiului. Nu se lucrează la nimic nici la interior nici dincolo de împrejmuire. Un spaţiu mare, stupid de mare, pierdut, furat din spaţiul public, căci nici trotuarul nici carosabilul nu pot fi proprietate privată. Or fi litigii între proprietari şi asigurător dar nu văd de ce trebuie să sufere cetăţeanul. De trei ani şi jumătate pietonii trebuie să traverseze de două ori ca să ocolească acest şantier imaginar. Maşini de pe două benzi carosabile dinspre strada Paleologu plus tramvaiele 5 şi 16 se înghesuie, după intersecţie, într-o „strungă” de 3-4 metri lăţime. Ambuteiajul e asigurat şi se întâmplă de mai multe ori pe zi.

Nu poate fi vorba de protecţia trecătorilor căci nu se execută nicio lucrare şi, de altfel, există alte mijloace de protecţie care lasă liberă circulaţia la sol. Nu  înţeleg dezinteresul şi neimplicarea Primăriei Municipale în găsirea unei soluţii. Căci orice problemă are o soluţie. Tehnică, administrativă, juridică...

Până la autostrăzi suspendate sau telecabine, oraşul nostru are şi probleme curente. Prea multe imobile părăsite, prea mult teren ocupat cu clădiri de clasă inferioară, prea multe maidane, structuri de rezistenţă abandonate, prea multe lucrări de infrastructură necoordonate, prea multe incendii, prea multe inundaţii.

Nu e nevoie să intervină primarul sau arhitectul şef (care de fapt nu e nici arhitect, nici şef, ci un funcţionar) ci e nevoie de un mecanism şi de metode care să ne facă traiul mai bun în Bucureşti.

Invit pe oricine este afectat sau interesat de cazul semnalat, să se alăture acestui protest.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite