Proiectul Legii Învăţământului Superior legalizează hoţia din tezele de doctorat prin desfiinţarea CNATDCU

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul Legii Învăţământului Superior împlineşte visul plagiatorilor. Plagiatele tezelor de doctorat vor fi cercetate chiar de autori şi de cei care-i acoperă. Adică hoţul va striga hoţii! Evident că, dacă trece legea, nu vom mai avea plagiate şi plagiatori. Această dorinţă a stat  la baza iniţiativelor ministrului Cîmpeanu, care visează de mult, din timpul lui Ponta, să elimine descoperirea şi sancţionarea plagiatelor.

Mai ales, că însuşi ministrul Cîmpeanu este suspect de un posibil plagiat în cazul tezei sale de doctorat. Şi-a împlinit visul cu ochii. Şi toate aceste schimbări se petrec  în plin scandal legat de presupusul plagiat al premierului Ciucă. Să existe vreo legătură?

Titularii titlurilor de doctor pot renunţa de bună voie la titlul obţinut

Art 72

(7) Titularul titlului ştiinţific de doctor poate renunţa la titlul obţinut prin act unilateral de voinţă. Acesta solicită în scris IOSUD renunţarea la titlul în cauză, IOSUD având obligaţia să ia act de renunţarea la titlu şi se adresează instanţei de contencios administrativ în vederea constatării renunţării la titlul de doctor, sub condiţia ca solicitantul să ataşeze cererii diploma în original, însoţită de anunţul în Monitorul Oficial cu privire la renunţarea la titlul de doctor.

De ce ar vrea să renunţe cineva la titlul de doctor, pentru care a muncit ani buni, obţine respect în lumea ştiinţifică şi care îi aduce  şi bani frumoşi? Pentru un singur motiv. Exsta riscul să i se descopere plagiatul, şi să păţească dezonoarea şi acuzaţia de hoţ intelectual. Pe aceştia vrea să-i salveze ministrul Cîmpeanu prin noula lege. Dacă trece de parlament în forma prezentă.

Se desfiinţează CNADTCU, şi în locul lor apar comisii naţionale numite şi dirijate de ministrul Educaţiei

Cu alte cuvinte, tot ce ţine de etica universitară rămâne în pixul ministrului, factor politic. Adică la dispoziţia partidelor aflate la putere, care au dat guvernul. Politizarea sancţionării plagiatelor, iată un prim motiv pentru care legea Învăţământului Superior nu trebuie să treacă de parlament.

Art. 142 (1) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, în scopul profesionalizării şi eficientizării activităţii, Ministerul Educaţiei constituie comisii naţionale şi registre corespondente de experţi, prin ordin al ministrului educaţiei.

(2) Comisiile naţionale de la nivelul Ministerului Educaţiei sunt: a) Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS); b) Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor şi Gradelor Universitare (CNSTGU), sprijinită în activitatea sa de un Registru de experţi, constituit prin ordin al ministrului educaţiei; c) Comisia Naţională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU), sprijinită în activitatea sa de un Registru de experţi, constituit prin ordin al ministrului educaţiei; d) Comisia Naţională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU), sprijinită în activitatea sa de un Registru de experţi, constituit prin ordin al ministrului educaţiei;

(4) Înfiinţarea, structura şi componenţa comisiilor, precum şi regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, stabilite la alin. (2) se reglementează prin ordin al ministrului educaţiei.

(7) Activitatea comisiilor naţionale prevăzute la alin. (2) este coordonată de către Direcţia Generală care gestionează învăţământul superior din cadrul Ministerului Educaţiei.

Toate aceste comisii care  vor înlocui CNATDCU, au componenţa şi regulamentul de funcţionare decise de factorul politic, ministrul Educaţiei.  Cine mişcă în front, şi nu dă ascultare directivelor ministrului, zboară din comisie şi este înlocuit cu cineva obedient.

Art. 157 (1) Sesizările privind abaterile de la normele de etică şi deontologie profesională sunt analizate la nivelul instituţiei de învăţământ superior de Comisia de etică de la nivelul acesteia. (2) În cadrul procedurii de cercetare prevăzută la alin (1) este obligatoriu să se respecte dreptul la apărare al persoanei cercetate. (3) Membrii Comisiei de etică au obligaţia să analizeze cu obiectivitate în mod imparţial faptele sesizate. Este interzisă exprimarea în spaţiul universitar sau în afara lui a oricărei opinii anterior rezoluţiei finale de stabilire a existenţei abaterii, cu privire la vinovăţia persoanei cercetate.

Art. 158 (1) Sancţiunile care pot fi aplicate pentru încălcarea normelor de etică profesională sunt următoarele:

f) măsuri în vederea anulării titlului de doctor.

Cu alte cuvinte, analiza şi sancţionare plagiatelor este lăsată la nivelul universităţii care a acordat titlul de doctor. Comisiile de etică de la nivelul universităţilor sunt alcătuite la propunerea rectorului, cu aprobarea  forurile de conducere ale universităţilor.

Ce universitate ar face prostia să-şi dea cu firma în cap, constatând şi sancţionând plagiate date de conducătorii săi de doctorat? Aceşti conducători sunt persoane cu influenţă în conducerea universităţilor, membri în forurile de conducere ale acestora. Ei numesc şi salarizează comisiile de etică. Să aşteptăm ca membrii comisiilor de etică să muşte mâna care le dă de mâncare? Imposibil aşa ceva. Dacă trece legea, devoalarea şi sancţionarea plagiatelor în tezele de dictirat rămâne un capitol închis. Oare, asta a vrut şi preşedintele Iohannis, care declara că are toleranţă zero la plagiate? Să ne explica domina sa!

Nici studenţii nu sunt de acord cu această măsură prevzuta de proiectul legii Educaţiei din Învăţământul Superior:

“Ne exprimăm dezacordul de principiu faţă de iniţiativa Ministerului Educaţiei de a elimina atribuţiile CNATDCU în materia acordării titlurilor de doctor şi a atestatelor de abilitare”, a reacţionat Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Se ştie că şi alte personalităţi politice, Lucian Bode, un exemplu, sunt suspecte că au plagiat în teza de doctorat.

Ministrul Cîmpeanu n-a făcut altceva decât să acorde impunitate persoanelor politice în faţa acuzaţiei de plagiat.

Va fi de acord majoritatea parlamentară actuală, să legalizeze hoţia intelectuală în tezele de doctorat? De care beneficiază în special politicienii. Cercetătorii obişnuiţi muncesc şi îşi fac tezele de doctorat „pe bune”.

Dacă trece legea în forma propusă de ministrul Cîmpeanu, la alegerile din 2024 va atârna greu în balanţa alegătorilor legalizarea hoţiei din tezele de doctorat.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite