Președintele Macron se vede în fruntea unei coaliții militare internaționale în timp Israelul cere demisia urgentă a Secretarului General al ONU

Mărturisesc faptul că m-am înșelat atunci când am subestimat afectul distrugător pe care-l vor avea afirmațiile cuprinse în Raportul celor de la Amnesty International. Am crezut că, asemeni multor alte texte de acest fel, inclusiv rapoarte ale diverselor organisme ale Națiunilor Unite care emiteau – de decenii- exact același tip de acuzații, și acum avea să se treacă rapid și foarte ușor peste învinuiri și probe, ca și peste cerea adresată tribunalului Penal Internațional de a desemna, în fine, o comisie  de anchetă pentru a investiga situația.

N-a fost așa și, iată, nici nu-și mai poate închipui nimeni că lucrurile se vor putea rezolva de la sine și va fi suficientă presiunea americană, m diplomatică și pe alte căi, mai mult sau mai puțin vizibile, pentru a detona criza. Care, din acest moment, cel puțin politic și diplomatic, s-a internaționalizat la un nivel extrem de periculos deoarece, vizibil, în imediat, alimentează un scenariu dezastruos, cel al disoluției interne a credibilității și puterii de acțiune, cât mai rămăsese activă, a Organizației Națiunilor Unite.  În paralel, pe măsură ce criza cuprinde  și domeniul vast și extrem de sensibil al relațiilor  interguvernamentale și eterna lor discuție în contradictoriu cu ONG-urile, poate implica și acceptarea sau respingerea multora dintre acestea în cazul în care vor fi acuzate de partizanat politic.

În acest context, avem acum în plină escaladare de tip negativ, două scenarii foarte grave care se combină între ele și care lasă să se prevadă deschideri pe cât de nebănuite, pe atâte de pline de vectori de scandal internațional.

Pe de o parte, avem situați8a deosebit de tensionată de la Națiunile Unite, acolo unde ambasadorul Israelului (foto) a crut demisia Secretarului General al ONU deoarece acesta, după ce a condamnat acțiunile organizației teroriste Hamas, a îndrăznit să spună că „atacurile oribile și fără precedent nu pot justifica pedepsirea colectivă a poporului palestinian”. A venit reacția fulgerătoare a Israelului:

De aici începe o întrebare cu un răspuns din ce în ce mai incert: în lipsă de altceva, toți liderii occidentali, în frunte cu Președintele Biden, repetă că nu trebuie abandonat proiectul celor Două State, că asta este singura soluție logică, etc, etc. Chiar își mai închipuie cineva că, în actualele condiții, se mai poate vorbi despre această perspectivă, speră cineva că cele două comunități vor uita rapid ce se petrece acum?

Poate, pentru păstra aparențele, unii se fac că mai cred. Alții, precum Președintele Macron, aliatul strategic al României, a mers în Israel cu un mesaj excepțional de important: „propun partenerilor noștri internaționali să putem alcătui o cooperare regională și internațională pentru a lupta împotriva acestor trupe terestre  care amenință forțele noastre...Este în interesul Israelului și al securității sale, dar și a multora dintre vecinii săi amenințați de aceleași trupe sau grupări. Lupta trebuie să fie fără milă dar nu și fără reguli deoarece suntem niște democrații care luptă împotriva unor teroriști, democrații care trebuie să respecte legile războiului și să asigure accesul convoaielor umanitare...”.

Frumos spus, mai ales că teza sa reia temele deja enunțate aici într-un articol de opinie semnat cu acum câteva zile de doamna Ifat Reshef, ambasadorul Israelului în Elveția și Lichtenstein .Nu este încă foarte clar care este nivelul de entuziasm al partenerilor din NATO și UE ai Franței, s-ar putea să fie vorba, cum spun unele surse, de o încercare a kui Macron de a recolora panașul stricat rău după campaniile antiteroriste  și anti-jihadiste franceze eșuate total în Mali, Burkina Faso, Niger, de unde trupele franceze au fost ejectate fără menajamente. Acum, reluând formula americană de după 11 Septembrie, dacă reușește să convingă câțiva parteneri, e posibil ca sau Afganistan.

Dar este și posibil ca o asemenea coaliție să fi e deja negociată (nu are nevoie nici măcar de aprobarea sau susținerea Consiliului de Securitate al ONU sau a N)ATO, caz în care, sunt convins, că vom fi printre primii care își vor anunța participarea directă cu trupe în condițiile în care economia României este înfloritoare și poate susține astfel un dublu efort, Ucraina+ noua coaliție.

Între timp, în mijlocul tuturor tensiunilor , politicienii noștri tac fricoși din natură dar și cu prudența fanariotă care i-a învățat că doar așa se pot pregăti viitoarele posturi călduțe, sinecuri de Bruxelles, feriți, măcar temporar, de orice preocupare și responsabilități. În fond, de ce i-ar condamna doar fiindcă au ales să se uite în altă parte?