Presa rusă: CIA pregăteşte împreună cu România un Euromaidan la Chişinău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presa rusă susţine că ultimele evenimente din Republica Moldova arată că se pregăteşte un Euromaidan la Chişinău
Presa rusă susţine că ultimele evenimente din Republica Moldova arată că se pregăteşte un Euromaidan la Chişinău

Propaganda din Rusia continuă prin intermediul presei. România şi SUA sunt acuzate că prin intermediul serviciilor de informaţii pregătesc un Euromaidan în Republica Moldova şi care ar putea justifica o eventuală Unire cu România. Aceleaşi afirmaţii au fost aruncate şi în anul 2012, atunci când au avut loc mai multe marşuri în favoarea Unirii României cu Republica Moldova, dar care au fost în limitele impuse de democraţie.

Publicaţia rusă online continentalist.ru, dar nu numai, acuză CIA că ar pregăti cu ajutorul României un nou Euromaidan, de această dată la Chişinău. 

Scopul presupus ar fi acela că se doreşte vărsare de sânge şi aruncarea Republicii Moldova într-un război civil.

Propaganda rusă afirmă că aceste evenimente ar avea loc pe data de 28 iunie, a doua zi după semnarea Acordului de Asociere. Ei aduc spre argumentare dorinţa unor organizaţii unioniste din Republica Moldova de a marca data de 28 iunie 1940, atunci când a avut loc raptul Basarabiei.

Scopul principal se pare că ar fi Unirea cu România şi justificarea acesteia prin aderarea populaţiei la mesaj. 

Se pare că evenimentele ar fi fost pregătite de recensământul din Republica Moldova şi în care o parte semnificativă din populaţie s-ar fi declarat de etnie română iar majoritatea vorbitoare de limba română.

Totul ar face parte din campania realizată de CIA pentru a convinge opinia publică din Republica Moldova că este pregătită şi se doreşte reunirea cu România.

Cam asta ar fi propaganda dusă de ziarele ruseşti. Realitatea este însa una diametral opusă, arătând tocmai cât de perfidă poate fi aceasta.

Pe scurt lucrurile stau aşa:

- la Chişinău forţele pro-româneşti şi pro-europene nu pregătesc nici un Euromaidan deoarece cu toţii suntem conştienţi că nu aceasta este calea spre Unire - marşurile lui Gandhi pot fi;

pe 27 iunie se va semna acordul de Asociere, deci nu există nici un interes din partea CIA pentru destabilizarea regiunii;

- pe 28 iunie vor avea loc mai multe manifestaţii (în limitele legii, mare parte culturale)care să marcheze raptul Basarabiei şi Nordului Bucovinei din 1940; ele s-au făcut în fiecare an;

- moldovenii(cei din Piatra Neamţi sunt tot moldoveni) s-au declarat români şi vorbitori de limba română la recensământ(într-un procent semnificati ce nu mai poate fi neglijat), de fapt în concordanţă cu decizia Curţii Constituţionale a celui de al doilea stat românesc;

- moldovenii vor Unirea cu România mai mult decât îşi doresc Integrarea Europeană şi mai mult decât vor în EuroAsia;

- Federaţia Rusă are interesul de a destabiliza Republica Moldova prin intermediul regiunilor Găgăuzia şi Bălţi, singurele care ar mai putea răspunde propagandei ruse; dacă serviciile de informaţii moldoveneşti acceptă sprijinul occidental şansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime, deoarece populaţia nu este în favoarea unui astfel de curent iar fără agenţi din exterior şi antrenaţi de Rusia nici nu este posibil;

- România nu are nici un interes de destabilizare a regiunii cu atât mai mult cu cât Unirea se face în fiecare zi prin proiecte concrete ce vor pune partenerii în faţa unui fapt împlinit(conectare energetică, un fond de investiţii românesc destinat dezvoltării Republicii Moldolva, poduri şi drumuri de legătură, reabilitarea şcolilor pe bani româneşti, cărţi româneşti, profesori pregătiţi în România, o elită pregătită în România, etc...);

- până la Reunire mai sunt vreo doi ani(asta dacă nu încearcă Rusia destabilizarea Republicii Moldova).

Mai ştiţi proverbul românesc cu Lupul care strigă Lupul?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite