Poate oare să fie pace în Ucraina? Cine vrea și cine poate?

Cu certitudine, în disperare de cauză, au început să fie turate marile motoare păstrate ca rezervă în caz de crize majore.

FOTO EPA-EFE

În timp ce noi rămânem blocați, la nivel maximal de aspirații, la dezideratul de a fi admiși în Schengen (situație la fel de umilitoare și jenantă ca interdicția ridicării de viză impusă de SUA pentru români, altfel, aliați strategici ai Americii), alții au demarat un joc complex de putere cu ambiții globale, ofertându-se drept punct de întâlnire între lumi conflictuale.

Raționamentul este simplu și urgent: criza este într-atât de mare, perspectivele sociale sunt atât de dramatice, încât, în anumite condiții, statele relevante pentru realitatea de putere internațională, să simtă că a venit momentul să se încerce și deschiderea unui front al negocierilor între Rusia și Ucraina. Cu Turcia ca moderator.

Că ar fi posibil, asta este cert pentru că ONU a profitat din plin de oferta similară, restrânsă doar la problema critică a transportului de cereale pe Marea Neagră, cu deschiderea acelui birou de la Istanbul al Națiunilor Unite care, până acum, a supravegheat transferul corect de grâne din Rusia și Ucraina către partenerii externi, evitând în ultimul moment o criză alimentară de proporții. Se poate extinde formula înspre un început de discuții serioase între cei doi actori ai conflictului? Ar fi o variantă ideală, mai ales pentru Națiunile Unite, mereu adepte ale  principiului esențial privind rezolvarea conflictului: cel mai important ca fiecare situație de acest fel să fie rezolvată între participanții cu interese directe, tocmai pentru a evita amestecul altor agende de interese mai largi și evident contradictorii. Turcia a simțit, poate pe bună dreptate, că acesta este momentul de care poate profita pentru a se impune ca jucător de forță, preluând din mers rolul de mediator la Marea Neagră și garant de securitate fiind, de altfel, sigura forță militară regională care poate pretinde acest rol, de interpunere între Rusia și Ucraina.

Asta se negociază acum direct între Putin și Erdogan, azi, la Astana. Să vedem urmarea pe plan diplomatic și, mai ales, să așteptăm și o eventuală primă mișcare din partea ONU care speră să poată găsi totuși on ieșire din blocajul actual care, spun unele surse, s-ar putea concretiza printr-o criză majoră a organizației dacă un grup de țări va cere convocarea Adunării Generale pentru a se aproba o modificare a statutelor permițând eliminarea votului prin consens în Consiliul de Securitate.

Dar până atunci mai e ceva timp și Turcia ar vrea să profite la maximum de toate avantajele poziționării sale strategice la Marea Neagră, tocmai pentru că Putin îi oferă o șansă uriașă de a fi soluția salvatoare de ieșire din actualul blocaj strategic dintre UE și Rusia. Bursele de pariuri politice literalmente au explodat după ce Putin a spus, la recenta conferință de la Moscova pe teme de energie: „Am putea transfera volumele de gaz natural din conductele Nord Stream din Marea Baltică înspre regiunea Mării Negre și astfel să transferăm prin Turcia principalele rute de transport petrol și gaze naturale către Europa, creând astfel în Turcia cel mai mare hub de transport de gaze...Asta, desigur, dacă ceilalți parteneri sunt interesați de asta. Și, desigur, în funcție de nivelul de fezabilitate”. Cred că asta este miza centrală care dă sens și unei alte mari investiții care ridică nivelul de relevanță strategică al Turciei: Middle Transport Corridor care leagă ‚ara de Kazahstan trecând prin zona Caspicii, integrându-se în proiectul mare al Noului Drum al Mătăsii.

Dacă Turcia reușește acum să devină marea rută de transport (și aproape unica) a petrolului și gazelor naturale din Rusia către Europa. Asta o face să intre direct în zona marilor jucători mondiali și cu care Europa va fi obligată să aibă noi raporturi de forță, mai ales acum când Arabia Saudită și ansamblul țărilor din OPEC au decis să ignore absolut complet cererea SUA de a-și mări producția. Dimpotrivă, au redus-o, amplificând criza și întărind importanța producătorilor rămași pe piață, printre care Rusia.  În acest context, Turcia poate să transmită ONU că poate fi garant nu numai pentru securitatea transportului maritim al cerealelor, ci și a unei echilibrări a tensiunilor din sectorul energetic, inclusiv prin asigurarea securității ansamblului conductelor. Inclusiv prin participarea la misiuni de stabilizare post-conflict.

S-ar putea ca Națiunile Unite să fie tentate să propună o soluție în care Turcia să poată opera ca negociator, pregătind etapa următoare, conferința de pace. Cine va fi invitat acolo dintre marile puteri și care ar putea fi Puterile Garante?

Un început de răspuns vom auzi astăzi și, în funcție de asta, poate ca și ai noștri să încerce să valorizeze argumentele României.