PISA 2012: România, coada şi ruşinea Europei la educaţie

Au fost publicate rezultatele evaluării internaţionale PISA 2012. PISA este o evaluare internaţională a OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), asupra nivelului la care se găsesc elevii de 15 ani la: matematică, înţelegerea textelor şi ştiinţe. PISA se organizează din 3 în 3 ani, începând din anul 2000, şi şi-a câştigat respectul prin amplitudinea şi acurateţea ştiinţifică a demersului.

Rezultatele PISA 2012 sunt publicate în 2014, după 2 ani de prelucrare şi intepretarea testelor a 510.000 de subiecţi din 65 de ţări, ceeace dă o imagine asupra seriozităţii studiului.

PISA constituie un ajutor esenţial pentru ţările participante, care-şi pot astfel evalua performanţele prin comparatie cu alte ţări, pot trage concluzii asupra ce decizii trebuie să ia pentru ameliorarea rezultatelor şi îndreptarea greşelilor.

Testele PISA au un pronunţat caracter interdisciplinar şi aplicativ,  pentru că-şi propun să răspundă la întrebarea:

Ce este important să ştie şi să ştie  să facă un cetăţean modern? (savoir et savoir faire)

Aceasta este întrebarea care stă la baza sistemului de evaluare a calităţii, echităţii şi eficienţei educaţiei, la nivel global.

În ce măsură  elevii în vârstă de 15 ani au dobândit cunoştinţe şi abilităţi esenţiale pentru participarea deplină la viaţa societăţii moderne, în special la citire, matematică, ştiinţe şi rezolvarea de probleme?

Examenele, identice pentru toată lumea, au avut loc la trei materii: matematică,  ştiinţe şi înţelegerea textelor. În fruntea clasamentului se află ţări asiatice în timp ce ţările europene intră abia începând de la  locurile 8. (Liechtenstein, urmat de Elveţia, Olanda, Estonia şi Finlanda)

Asia de sud-est monopolizează primele 7 locuri ale clasamentului Pisa 2012. Cap de listă, Shanghai (China) urmat de Singapore, Hong-Kong, Taipei, Corea de Sud, Macao şi Japonia.

Cum se explica rezultatele bune ale asiaticilor? Explicaţia este simplă, spune Eric Charbonnier, specialist al educaţiei la OCDE:

"Sistemele educative asiatice funcţionează bine pentru că cer multe lucruri de la elevi. Există apoi o cultură a educaţiei: părinţii, elevii, profesorii - toată lumea merge în aceeaşi direcţie, munceşte cu acelaşi obiectiv: ameliorarea performanţelor şi corectarea greşelilor. În plus copiilor li se oferă condiţii optime pentru învăţat. Nu în ultimul rând, formarea învăţătorilor şi a profesorilor este şi ea parte din cheia reuşitei. Toate ţările din fruntea clasamentului care au progresat au pus formarea dascălilor în centrul sistemului.

Germania a trăit în 2000, cu ocazia primului test, un adevărat "şoc Pisa". Berlinul a reuşit între timp să-şi reducă inegalităţile, a cautat, a inteles greselile si le-a indreptat.

România, în schimb, nu ajunge decât pe locul 45 din 65 la matematică, pe locul 50 la înţelegerea textelor, şi pe locul 50 la ştiinţe şi situaţia se menţine aceeaşi de mulţi ani.

Dintre ţările UE, la matematică România (poziţia 45) întrece doar Bulgaria (poziţia 47), dar  în urma Sloveniei, Ungariei şi Serbiei. La înţelegerea textelor la fel,  (Romania-50, Bulgaria-51), iar la ştiinţe  este coada Europei, locul 50.

Ce-i drept, România întrece la ştiinţe ţări precum Costa Rica, Kazahstan, Malaesia. Dacă poate fi o consolare.

În România, la matematică 40,8% dintre elevi sunt puţin performanţi şi 3,2% foarte performanţi.

În Shanghai (China), procentele sunt pe dos, 3,8% puţin performanţi şi 55,4% foarte performanţi.

Să fii coada Europei, (şi la ediţiile anterioare ale evaluării PISA s-a întâmplat la fel), nu e deloc un motiv de calm şi linişte.

Asta înseamnă că educaţia din România este la pământ, prăpastia dintre şcoală şi viaţa reală a fost şi rămâne imensă, piaţa muncii este de slabă calitate, şi de aici o economie necompetitivă şi neatractivă pentru investitori.

Şi dacă economie performantă nu e, de unde nivel de trai decent măcar, dacă nu comparabil cu acela al ţărilor dezvoltate?

Grav este că de 15 ani, cel puţin, ştim cum stăm din surse credibile, nu de la trompete de partid, şi nu suntem în stare să luăm măsurile care se cuvin.

Ce face România în educaţie?

Face reforme peste reforme, dar nu este lăsată niciuna să-şi producă efecte. (Reforma Marga, Andronescu, Miclea, Adomnitei, Funeriu, şi acum Câmpeanu)

Se schimbă legile din educaţie tot la 2 ani odată, prin OUG-uri dacă nu direct,  de-a înnebunit lumea, nu mai ştie nimeni ce e în vigoare şi ce nu.

Am avut şansa unor studii serioase, la Comisia pe Educaţie de la Cotroceni, condusă de Mircea Miclea, şi apoi  legea Funeriu.  S-a ales praful şi de ele, când actuala putere a decis că foştii miniştri au fost proşti, doar actualii sunt deştepţi.

Rezultatul a 15 ani de educaţie sub conducerea mai directă, mai din umbră, a Ecaterinei Andronescu sunt:

-ultimele sau ultimul loc din Europa în clasamente internaţionale credibile.

-curriculumul şcolar încremenit în tiparele anterioare anului 1990.

- abandon şcolar de 20-25% la trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a. Elevii fug de şcoală şi de facultate, pentru că nu îi ajută să intre în piaţa muncii.

- 330.000 de elevi au parcurs liceul degeaba, în ultimii 5 ani. N-au luat sau nu s-au prezentat la Bacalaureat.

-de la 270.000 elevi în şcoala profesională în 2003, am ajuns la 30.000 în 2015.

-fabricile de diplome universitare, pentru îmbogăţirea cărora a fost distrusă educaţia din România, culeg acum ce-au semănat: rămân fără studenţi şi intră în faliment.

Ce-ar fi trebuit să facă conducerea educaţiei?

• Să lase legea Funeriu să-şi producă efectele, timp de 12-15 ani, fiind prima reformă bazată pe studiile unor profesionişti, nu ale unor politruci care pretind că se pricep la educaţie, doar pentru că i-a pus acolo partidul.
• Să fi reformat de la începutul anilor 90 curriculumul şcolar, ţinând cont de noul context economic, social, politic, de provocările timpului.
• Să instaleze un sistem de evaluare standardizat, unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii informatice.
• Să construiască mai multe trasee educaţionale, din care elevii să-şi aleagă pe cel care li se potriveşte.
• Să treacă la salarizarea bazată pe performanţă şi rezultatele muncii.
• În învăţământul superior să ceară evaluare şi clasificare de la agenţii străine specializate.
• Să descentralizeze şi să depolitizeze managementul şcolar, înţelegând că politrucii plasaţi de partid în fruntea şcolilor fac numai rău. Nu-i suficient să ai carnet de partid ca să te şi pricepi la şcoală.
• Să aducă părinţii şi comunitatea şcolară în conducerea şcolilor.
• Să reanalizeze toate doctoratele din ultimii 25 de ani, pentru a elimina pe cele plagiate sau fără merite ştiinţifice.
• Să aducă şcoala profesională la rangul şi importanţa pe care o are în celelalte ţări europene.

Sunt multe alte măsuri necesare, dar am aflat în ultimii 15-20 de ani că ne batem gura degeaba.

Să nu ne mirăm atunci că am fost şi rămânem ruşinea Europei la educaţie, precum şi în multe alte domenii.

Ţările care au avut un boom economic, cele din Asia, au avut intelepciunea să se bazeze pe educaţie, în primul rând.

Noi facem prostia să ne bazăm pe politrucii care ne conduc, pentru că partidele nu înţeleg că a fi membru de partid nu este de loc suficient să te pricepi la ceva, mai ales la educaţie.

   În aceste condiţii,  vom fi încă mult şi bine coada şi ruşinea Europei la educaţie şi în multe alte domenii.

stiinte