
Pelicule surprinzătoare
0Neașteptat a apărut un loc de la 8 dimineața, la Sala Lumiere, la All of a Sudden, primul film, în franceză, al lui Ryusuke Hamaguchi (autorul extraordinarului Drive my car, din 2021). În realitate e și în engleză, și în japoneză.

Virginie Efira se descurcă admirabil, în limba Țării Soarelui Răsare. Una dintre condițiile unui film, ca să-l poți recomanda, este să te emoționeze. Aici treci, însă, dincolo de o empatie, care devine aproape dărâmătoare. Mai totul se petrece într-un azil de bătrâni, cu Alzheimer, alături de o directoare (Efira), care salvează un puști, cu un autism grav, al cărui bunic face parte dintr-o mini trupă de teatru, participativ, inventat de o tânără regizoare, care suferă de un cancer fără șanse de vindecare. Și totuși cele 3 ore și 15 minute te fac să reflectezi mai serios, iar toate dramele nu sunt abordate doar ca să aibă șanse la premii, ci cu o artă infinită. Și poate personajul, care umanizează această lume, aparent blestemată, e un motan alb, care destinde atmosfera.
Documentarul despre Vittorio de Sica îți dă ghes să-i vezi sau revezi capodoperele, înțelegi admirația reciprocă a lui Chaplin pentru cuceritorul Italian și te amuzi când îi afli viața privată. Cele două mame ale celor 3 copii ai lui, una cu acte, și de care nu putea divorța, într-o țară profund catolică (vezi cazul lui Mastroianni cu Deneuve, sau Ponti cu Sophia Loren) și o a doua cu care are cei doi băieți, și care a fost frumoasa actriță, care i-a coordonat si sponsorizat, pe alocuri, cariera: Maria Mercader.
Paper tiger, deși cu Scarlett Johansson, Adam Driver și Miles Teller (colosal în Whiplash) și regizat de James Gray, e foarte banal și previzibil, cu mafia rusească, din SUA, a anilor '80, la fel de periculoasă și criminală ca în zilele noastre.
La miezul nopții, ceea ce s-a vrut să fie o comedie: Full Phil, e de un absurd obositor, pe care nu l-a mai salvat nici Woody Harleson, nici Kristen Stewart, într-o relație enervantă, fiică-tată, cu scene nesfârșite, în care ea mânâncă obsedant și lui îi crește o burtă de luna a 9-a. Mai amuzant e filmul în film, un horror alb negru, care le amintește pe cele mai proaste din istoria cinematografiei, cele semnate de Ed Wood (interpretat, cândva, de Johnny Depp).
De la fața locului, corespondent pasionat de cea de-a 7-a Artă























































