Costin Ciobanu
Cercetător şi analist politic
Patru note despre nişte alegeri orfane
0Suntem la finalul campaniei pentru primul tur al unor alegeri orfane: puţini par să le dea atenţie şi chiar şi mai puţini par să le iubească. În ciuda a ceea ce spun mulţi, îndrăznesc să afirm că aceste alegeri sunt mult mai interesante decât la prima vedere şi am să mă refer, nu foarte structurat, la patru teme de avut în vedere.
Strategiile candidaţilor şi eficienţa lor
- Aceste alegeri sunt “lovite” de blestemul alegerilor europarlamentare. Nu mai avem aceeaşi polarizare, aceeaşi tensiune. Mai ales după schimbarea guvernării, lumea politică este mai relaxată, iar tema unui PSD ca ameninţare supremă pierde din credibilitate. Până la urmă, sunt puţini cei care se pot gândi la Dăncilă ca la un nou Dragnea. Nu te poţi scălda de două ori în apa aceluiaşi moment politic, iar apatia de până acum este confirmarea.
- Iohannis a căutat să poarte haina preşedintelui în funcţie, să arate că este în general prea ocupat cu treburile Cotroceniului că să îşi piardă timpul cu campania. Mizează, în reînnoirea mandatului, mai puţin pe constanţă şi mai mult pe momentele de sprint: vizitele din SUA, referendumul din mai, schimbarea guvernelor PSD, contestările la Curte ale legilor PSD şi jocul pe justiţie. Dacă acţiunile sale sunt mai degrabă despre omorârea campaniei electorale, discursul vizează demonizarea şi singularizarea PSD. Nu-i nimic mai comod decât să-ţi alegi adversarul din turul al doilea, iar Dăncilă este, să recunoaştem, mult mai comodă decât Barna, Diaconu şi Paleologu, tocmai pentru că prezenţa sa în turul al doilea poate ridica tradiţionalul val anti-PSD.
- Campania lui Dăncilă a fost şi este despre atragerea electoratului PSD. Turul al doilea este un fel de bonus. Pe lângă activarea social-democraţilor, fostul premier a îmbrăţişat victimizarea şi discursul de gen (greu totuşi de susţinut cu Teodorovici, autorul unor scene de un misoginism fără margini, alături). Actualul lider al PSD se foloseşte de pierderea guvernării pentru a-i mobiliza pe pesedişti, pentru a-i face conştienţi de miza alegerilor; aici n-a fost chiar lipsită de succes, dovadă puţinele trădări de la votarea guvernului Orban. Vom vedea duminică mobilizarea activului PSD.
- Barna a mizat pe ţinerea în priză a electoratului de la europarlamentare prin poziţionarea virulentă faţă de PSD. Participarea electorală mare din mai ar trebui să fie similară cu cea din primul tur, aşa că strategia nu este lipsită de fundament. În plus, s-a încercat plantarea seminţelor pentru turul al doilea - România normală vs. România fericită, cu atacuri limitate la Iohannis (a se vedea totuşi poziţionarea cu preşedintele full-time). Calculul strategic include şi faptul că Dăncilă este un candidat neconvingător, că electoratul PSD este demobilizat şi că Diaconu, susţinut de Pro România, poate lua suficiente voturi pentru a rupe cvasi-egalitatea de la europarlamentare. Interesantă şi opţiunea de a lua România la pas, de a încerca pivotări către un electorat care nu-i neapărat pe Internet sau în target. La nivel de execuţie, efortul de campanie a fost mai degrabă pigmentat de mici incidente şi de ping-pong-ul cu RISE project, dar şi de schimbarea contextului politic.
- Paleologu a fost singurul care a încercat să spargă frontul, să creeze breşe şi să-şi confrunte adversarii. Combativ şi articulat, l-a fixat pe Barna ca ţintă pentru intrarea în turul al doilea şi a căutat să profite de lipsa acestuia de tracţiune electorală. De asemenea, nu l-a menajat nici pe Iohannis. Câteodată îi lipseşte claritatea în dezbaterea aspectelor concrete care ţin de funcţia prezidenţială (a se vedea şi întâlnirea de la Europa FM cu discuţia despre recuperarea prejudiciilor) sau fermitatea unui atac (foarte slabă livrarea întrebării către Barna). Miza sa nu pare atât turul al doilea (foarte improbabil, de altfel), cât participarea la un efort de supravieţuire şi de reinventare a PMP, un partid care la începutul anului părea mort şi îngropat, dar care găseşte resurse pentru a conta.
- Diaconu este un candidat atipic, susţinut de o alianţă eclectică Pro România - ALDE, o soluţie convenabilă pentru cele două partide într-un moment în care, pentru ele, prezidenţialele sunt mai degrabă o corvoadă decât o oportunitate. Este un candidat “anti-sistem” aşezat (da, sesizez potenţiala contradicţie), care caută să culeagă voturi şi de la PSD, dar şi de la PNL. S-a distins printr-o campanie bine executată cel puţin în online, iar în ultimele zile, şi pe baza sondajului IMAS, a început să fie privit cu şanse şi promovat de jucătorii politici din televiziuni. Este, alături de Paleologu, unul dintre elementele de dinamism într-o campanie altfel nu foarte ofertantă.
- Unde cred că suntem cu două zile înainte de vot? Iohannis este clar calificat pentru turul al doilea, cu un scor în jur de 40%. Bătălie pentru intrarea în turul al doilea este una în trei: Dăncilă, Barna şi Diaconu. Dăncilă are prima şansă, profitând de forţă superioară a partidului. Barna se bazează pe diaspora şi pe potenţiala mobilizare a unui electorat care a arătat ce poate la euro. Diaconu îşi testează talentul de a lega fragmente de electorat - ALDE, Pro România, cei neconvinşi de Dăncilă, iar locul al doilea ar fi una dintre cele mai mari surprize din ultimii 20 ani, după episodul Vadim 2000.
Căderea Guvernului şi impactul asupra campaniei prezidenţiale
- Este unul dintre motivele pentru care campania prezidenţială nu s-a văzut. Previzibil, jocul s-a mutat în Parlament şi la preşedinte, cu principalii actori politici şi instituţionali chemaţi să rezolve criza politică. Episodul a lipsit de oxigen jucătorii mici, după un tipar pe care l-am văzut deja în 2009, când căderea Guvernului Boc a omorât campania lui Sorin Oprescu.
- Brusc, totul s-a concentrat pe axa Iohannis (PNL) - Dăncilă (PSD). USR a încercat să spargă diada cu soluţia anticipatelor, dar nu a dus ideea până la capăt şi, mai ales după episodul RISE, s-a încolonat în spatele PNL. Bineînţeles, a existat acel protocol USR-PNL, s-a pus în scenă o coregrafie, dar, la sfârşitul zilei, PNL are Guvernul, iar USR deja se plânge că liberalii şi-au încălcat promisiunea în cazul comisarului european.
- Criza guvernamentală a însemnat, în fapt, trei evoluţii notabile: 1. PSD nu mai este balaurul cu şapte capete, ci mai degrabă un leu la bătrâneţe; de la un partid fioros, s-a creat mai degrabă impresia unui sfârşit de ciclu politic pentru PSD; 2. PNL a arătat că poate concepe şi executa un plan politic, iar cei cărora le place să fie în tabăra câştigătoare ar putea fi mişcaţi de acest lucru; 3. a fost complet trecută sub tăcere discuţia despre mandatul preşedintelui Iohannis, cu punctele sale albe, negre şi gri.
- Dincolo de un episod sau altul legat de Barna - ancheta RISE, momentul Jenei, USR+ a pierdut iniţiativa strategică de la europarlamentare. A încercat să compenseze în ultimele zile punând tot efortul de campanie în jurul ideii unui turul al doilea fără PSD, al învingerii decisive a PSD. E mai degrabă o repliere, decât recâştigarea ofensivei strategice.
Poate pierde Iohannis alegerile?
- Probabil 95% dintre cei care se uită atent la politică ar spune nu. Dar noi suntem aici să ne imaginăm cum s-ar putea întâmpla acest lucru.
- Depinde foarte mult de cine se califică în turul al doilea. Dăncilă şi PSD par izolaţi şi greu de crezut că vor strânge suficient capital să conteze împotriva lui Iohannis, mai ales că se va încerca reaprinderea fricii de PSD care funcţionează atât de bine în finalele prezidenţiale. În acest caz, alegerile vor fi mai puţin despre Dăncilă, cât despre ce pot face pesediştii dacă se întorc la “butoane”. Cu Diaconu, Barna sau Paleologu (deşi şansa acestuia este, repet, foarte, foarte mică) se intră într-un alt tip de scenariu, unul neaşteptat, în care se va discuta foarte mult despre ce vrea electoratul PSD (ironic, nu?), iar Iohannis va fi scos din ritm, o situaţie care ştim foarte bine că nu-i place. Spontaneitatea nu este tocmai punctul său forte.
- Tocmai criza guvernamentală şi victoria pe linie a liberalilor pot induce ideea că oamenii ar trebui să încerce şi altceva (vezi din nou comparaţia dintre România normală şi cea fericită). Ieşim din zodia răului cel mai mic şi a discursului aferent. În plus, poate apărea ideea, deja vehiculată în zonele PSD, de a nu da toată puterea PNL.
- Faptul că nu s-a discutat aproape deloc despre mandatul lui Iohannis face posibil ca această temă să explodeze în cel de-al doilea tur şi alegerile să devină un referendum despre preşedinte; aici totul depinde de abilitatea contracandidatului de a ocupa terenul strategic şi de a da tonul, de a găsi mixul între atacuri despre caracter şi cele despre teme substanţiale (de exemplu, Polonia şi Visa Waiver).
- Strategia comunicaţională a lui Iohannis - zero dezbateri, zero conferinţe de presă pe bune, zero interviuri - începe să-i deranjeze chiar şi pe cei de dreapta. Transmite dispreţ, aroganţă, neimplicare. Cadrul de la dezbaterea de la Europa FM nu a arătat foarte bine, iar meme-urile deja spun o poveste amară despre preşedintele în funcţie. Tipul acesta de atitudine poate fi exploatat în turul al doilea, iar eventuala dezbatere prezidenţială poate fi folosită pentru a întări acest narativ.
- Ţin minte că, după alegerile din 2009, unii spuneau că, dacă Geoană îşi lua vacanţă între cele două tururi, câştiga fluierând. Cu ochii la sondaje, probabil unii i-au spus lui Iohannis ca poate face acest lucru încă din turul întâi şi preşedintele, mai în glumă, mai în serios, s-a conformat. Dar atenţia publică în ultimele două săptămâni va fi enormă. Preşedintele a făcut mai mult decât a vorbit, lăsându-i mai degrabă pe alţii să-i povestească mandatul. Stump-speech-ul de campanie e încă insuficient. Un comunicator abil poate umple vidul de comunicare cu ştampile şi cu accent pe momentele din ultimii cinci ani când Iohannis n-a fost la fel de decisiv ca în ultimul an.
Ce înseamnă intrarea în turul al doilea/câştigarea alegerilor pentru principalele partide?
- PNL caută să devină ecuatorul politicii româneşti, să controleze puterea executivă şi să-şi concretizeze acest avantaj în alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. E drept, are prima şansă. Anul de până la alegeri va fi o interesantă căutare a echilibrului între instinctul electoral şi cel guvernamental, între a face ceea ce liberalii vor şi a gândi consecinţele electorale. Nu cred că ia nimeni din partid în calcul ipoteza eşecului lui Iohannis, care ar însemna reintrarea într-un rol secund în politica românească.
- Pentru PSD, discuţia este mai degrabă despre intrarea în turul al doilea decât despre câştigarea alegerilor. Nici Dăncilă nu sună foarte convingător când evocă această posibilitate. Aşadar, în scenariul probabil al pierderii alegerilor, performanţa din turul întâi va face diferenţa dintre un uragan politic şi o furtună tropicală. Cert este că Orban va tot semna decizii de eliberare din funcţie, miniştrii liberali vor proceda la fel în teritoriu, iar spectrul opoziţiei pentru cinci ani va aduce în prim-plan nevoia unor schimbări în PSD care să nu fie doar cosmetice. Va fi interesant de urmărit dacă noul echilibru social-democrat va merge către o soluţie mai centristă sau către una mai radicală.
- Pentru USR, ratarea turului al doilea ar pune în discuţie rolul şi poziţia lui Barna, precum şi tipul de leadership politic. S-ar activa probabil un anumit instinct comunitar, cu accent pe cei care vor candida în marile oraşe, cu o recalibrare a discursului pentru a-i reatrage pe votanţii care au generat surpriza de la alegerile europarlamentare. Va fi interesant de văzut cum va evolua relaţia cu PLUS, un partid mult mai disciplinat şi condus de un lider care a preferat să se conserve în aceste alegeri şi să se uite mai degrabă către 2024 (nu ştiu cum e la voi, dar în ultimele zile încercarea de transfer de imagine dinspre Cioloş spre Barna prin campania online şi offline a USR+ a fost intensă). În acest scenariu, USR+ ar învăţa că drumul spre vârf e mult mai sinuos decât îşi imaginau. Ajungerea în turul al doilea ar deveni o poveste de spinning şi, mai ales cu aşteptările de azi, ar putea fi uşor vândută drept succes; evident, prestaţia candidatului va fi importantă aici pentru abilitatea sa de a rămâne în prima linie după 24 noiembrie.
- După votarea Guvernului Orban, Pro România este în degringoladă, o stare de fapt cu care partidul nu s-a mai întâlnit. Un rezultat bun al lui Diaconu ar putea constitui o relansare, pentru că posibilitatea declinului spre irelevanţă este reală. Culmea, pentru ce este partidul astăzi, menţinerea sa ar trebui să fie şi pe agenda PSD, rămas fără prea multe opţiuni de coaliţie dacă/atunci când, după ani de opoziţie, îi va veni din nou timpul. Transformările sociale, economice şi demografie, aşa cum au arătat şi alţii, nu îi sunt tocmai favorabile PSD-ului.