Partidul Naţional Sisifilitic de Liberal

Şi al treilea candidat PNL la Primăria Capitalei a căzut. După Marian Munteanu, urmează Predoiu. Timpul scurt rămas până la data limită la care se pot înscrie candidaţii, 26 aprilie, lasă loc unei speculaţii hazardate, totuşi, în acest context: Predoiu va reuşi să intre efectiv în cursa pentru Primăria Capitalei.

Precum Sisif, strategii liberali se chinuie de luni bune să pună un candidat la fotoliul de primar general al Bucureştiului, o poziţie politică importantă şi cu putere de simbol. Buşoi a fost retras pentru lipsă de notorietate. Orban, după acuzaţii de corupţie. Acum, capul vizat odinioară de mineri al lui Marian Munteanu a căzut sub securea unei conspiraţii mediatice nedefinite exact.

Cel puţin aşa ne-au lăsat să înţelegem liderii liberali la conferinţa de presă la care s-a anunţat intrarea în cursă a „premierului din umbră” Cătălin Predoiu, aspirant acum la titlul de primar general. Dacă timpul ar fi permis, probabil bâlciul ar fi continuat. În situaţia creată, însă, PNL l-a împins pe aşa-zisul „Premier din Umbră“ către porecla Perdoiu. Pentru că e greu să-ţi imaginezi că electoratul mai poate lua în serios un candidat liberal, oricum s-ar numi el.

Ghinionul liberalilor face ca bazinul lor electoral să se deosebească fundamental de cel pe care se bazează PSD. Sigur, ambele partide dispun de propria camarilla, formată din baroni, rude şi alţi amici intraţi în cercul de profitori ai puterii, cu amendamentul că şi aici PSD e mai puternic. Dincolo de aceşti partizani necondiţionaţi se află, însă, masa de săraci mulţumiţi cu o pungă de făină sau alte asemenea avantaje minore versus un electorat mai educat, care aşteaptă idei şi principii care să le deschidă oportunităţi şi să le permită să-şi construiască o viaţă îmbelşugată.

Sigur, se poate argumenta că ambele partide duc lipsă de lideri de anvergură.  De acord. Numai că la PSD contează mult mai puţin decât la PNL. Pomana electorală e aceeaşi. Să insufli speranţă şi încredere unor oameni mai educaţi... mult mai dificil. În condiţiile date, aproape imposibil.

În 2014, manevra politică cu încorporarea „veneticului” Klaus Iohannis s-a dovedit o carte câştigătoare, iar liderii liberali o invocă, fals, şi azi. Fals, pentru că eludează contextul în care a fost posibilă victoria lui Iohannis. Starea de saturaţie împotriva staturii de cocalar dâmboviţean a lui Victor Ponta, eroarea cumplită a batjocurii votului în diaspora şi imaginea de om decent şi serios a lui Klaus Iohannis. Bis-ul din 2016, cu Marian Munteanu, s-a dovedit un eşec. Degeaba încearcă liderii PNL să pună batista pe ţambal, aruncând decizia pe atacuri „ezoterice“ asupra „nepătatului“ Munteanu. Biografia lui este complet neclară. Iar reacţia societăţii, a acelei părţi care a făcut-o, ar trebui să-i pună serios pe gânduri.

Pentru cei care au trăit epoca comunistă, e de ajuns să menţionez că, după ce a fost luat de Securitate pentru că se afla în preajma bătrânului filosof Petre Ţuţea (un om cu trecut de legionar), Marian Munteanu scapă brusc de sub radar şi este ales şeful Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Universitatea Bucureşti. Pentru cei mai tineri, care n-au apucat vremurile, întrebaţi-i pe părinţii sau pe bunicii dumneavoastră în ce condiţii o asemenea traiectorie era posibilă.

P.S. Un amănunt: fostul candidat Marian Munteanu s-a retras din cursa pentru Primărie, dar a anunţat că a devenit un membru de nădejde al PNL. Coroborat cu discursul său de imediat după anunţarea candidaturii, care denota un om pregătit să discute cu electoratul probleme naţionale, nu locale, îmi permit să estimez vremuri cel puţin interesante pentru traiectoria sa viitoare, cât şi pentru liberali, care în toamnă au de înfruntat testul alegerilor generale.