Parlamentul, guvernul, CCR, ministrul Toader respectă deciziile CCR doar atunci când le convin (II)

Să enumerăm în continuarea articolului precedent situaţii în care instituţii importante din România uită de deciziile CCR, care sunt, nu-i aşa, general obligatorii. Doar atunci când interesele politice coincid cu deciziile  CCR îşi aduc aminte de ele. Cel mai recent exemplu îl reprezintă decizia legată de revocarea dnei Kovesi.

Decizia privind revocare şefei DNA. Toţi factorii politici importanţi de la putere, în frunte cu ministrul Toader, au sărit în sus de fericire la auzul deciziei CCR. Fără să citească şi art. 1 din Constituţie:

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. 

În lumina acestui articol trebuie înţeles şi art. 132 din Constituţie:

(1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

Sigur că procurorii au şi ei şefi, care îi controlează şi le îndrumă activitatea. Dar autoritatea ministrului justiţiei nu înseamnă amestecul ministrului în activitatea procurorilor, în cariera lor, în alegerea şefilor lor, ci asigurarea resurselor materiale, financiare, a capitalului de respect impus de autoritatea guvernului. Avem CSM, preşedintele ţării, care se ocupă de aspecte prevăzute în legile de organizare a justiţiei. Nu ministrul Kustiţiei. Ministrul Justiţiei propune numirea unor şefi sau revocarea altora, CSM dă avizul de specialitate (nu ministrul), iar preşedintele decide. Că aşa scrie în lege şi Constituţie. (ART 80 (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la bună funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate). Ce-a ieşit din această analiză semantică în recenta decizie a CCR este de tot râsul:

„În schimb, art.132 alin.(1) din Constituţie este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori şi indică faptul că în această procedură ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45/2018], aspect care se reflectă şi asupra carierei procurorilor“. Iar la punctul următor, CCR îl obligă pe preşedinte s-o revoce pe Kovesi. Modul barbar de pervertire a Constituţiei este mai mult decât evident.

Evident că ministrul Toader ar propune la conducerea DNA pe cineva obedient puterii, cum a făcut la DIICOT.

Parlamentul n-a găsit timpul necesar pentru modificarea articolelor din Codurile penale găsite neconstituţionale de către CCR.

Avem şi acum zeci de articole din Codurile penale anulate de CCR ca fiind neconstituţionale, unele decizii vechi de ani de zile. Parlamentul avea termen prin lege 45 de zile să le modifice în sensul punerii de acord cu Constituţia. A făcut aşa ceva? Aiurea! Nu i-a păsat de zeci de decizii ale CCR privind neconstituţionalitatea acelor articole. Dacă în 45 de zile nu sunt puse în acord cu Constituţia, articolele în cauză se suspendă automat, nu mai produc efecte. Se întâmplă acest lucru în realitate? Sper ca măcar aşa să fie respectată legislaţia şi Constituţia.

Referendumul privind 300 de parlamentari a fost validat prin decizia CCR. O respectă cineva?

Ştim foarte bine că toate parlamentele de după 2009 n-au catadicsit să respecte decizia CCR de validare a referendumului. Un exemplu clar că Parlamentul aplică deciziile CCR doar atunci când îi convine. Dacă ar fi existat o decizie a CCR care ridica numărul de parlamentari la 1000, sunt convins că în 3 zile ar fi fost pusă în operă la Parlament!

Ministrul Toader nu respectă decizia CCR din februarie 2018 care interzice ca un membru al puterii judecătoreşti să fie şi membru al executivului.

Tudorel Toader păstrează în ministerul Justiţiei un secretar de stat care este şi judecător. Este vorba de Sofia Mariana Moţ (59 de ani) de la Curtea de Apel Craiova. Judecătoarea a fost numită în minister pe timpul mandatului fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, dar este păstrată şi de ministrul Tudorel Toader. În pofida deciziei CCR care interzice unui judecător să fie membru al executivului. Ce să înţelegem din afirmaţia domniei sale: „Nu există decizie a CCR care să nu fie respectată de orice persoană sau autoritate”, că legea şi deciziile CCR sunt doar pentru fraieri, nu şi pentru domnia sa? Ce a făcut, s-a şters şi dânsul undeva cu decizia CCR?

CCR a decis, în trecut, că sistemul tripartit de numire şi revocare a conducerii parchetelor din legea 303/2004 este în deplin acord cu Constituţia.

S-a mai pus problema numirilor şi revocărilor şefilor de parchete. De  fiecare data, deciziile CCR au spus că Legea 303/2004, care reglementează această zonă juridică este constituţională. Deşi nimeni nu a reclamat la CCR că legea 303/2004 n-ar fi neconstituţională, CCR îşi dă cu părerea din proprie iniţiativă, că legea nu e constituţională şi o interpretează după cum îi convine.

Iată ce spunea decizia 375 din 2005 a CCR:

„Dacă Preşedintele României nu ar avea nici un drept de examinare şi de apreciere asupra propunerilor făcute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecătorilor şi procurorilor sau în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură dată, atribuţiile Preşedintelui României, prevăzute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constituţie, ar fi golite de conţinut şi importanţă", se arată în motivarea  Curţii care însoţeşte această decizie”. Care decizie a CCR este bună, aceasta sau recenta privitoare la revocarea şefei DNA?

Concluzii

Sunt multe exemplele în care instituţii importante ale statului n-au respectat decizii ale CCR. Dacă cititorii cunosc o listă de decizii ale CCR nerespectate, îi rog să-mi comunice sursa. Şi atunci, deciziile CCR sunt general obligatorii doar atunci când convin celor obligaţi să le respecte?