Păpuşi dintr-o realitate superioară

Scenă din „Golem“, adaptare liberă după Gustav Meyrink, în regia lui Gabriel Apostol  FOTO Teatrul de Animaţie Ţăndărică

Tracasaţi, hingheriţi, alergaţi dintr-un loc în altul, risipiţi în mii de ocupaţii, cu mintea fragmentată în sute de direcţii. Aceştia suntem noi, cei de astăzi. Alegem spectacole care ne biciuiesc senzorii şi ne magnetizează mintea pentru o clipă. După? Un alt flash care să ne înnebunească. Apoi? Un altul şi tot aşa... şocuri peste şocuri pentru o sensibilitate din ce în ce mai bătucită.

Dar iată că premiera pentru adulţi a Teatrului Ţăndărică, Golem, adaptare liberă după Gustav Meyrink, în regia lui Gabriel Apostol şi scenografia Oltei Clara Dărângă, prezentată în a noua ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie“, care se află în desfăşurare, ambiţionează să se întoarcă la lucrurile esenţiale.

Şi o ştim bine, lucrurile esenţiale au nevoie de cu totul alt ritm decât cel de azi. Talentul şi experienţa îl ajută pe actorul şi regizorul Gabriel Apostol să reproducă în limbajul animat, din câteva linii şi mişcări, tiparul celui aflat în căutarea adevărului sau a pietrei filosofale, fie că se cheamă alchimist, fie creator de golem, fie şlefuitor de geme înfrigurat să descopere tăietura perfectă. Plus întreaga lui lume, nu mare, căci cea adevărată, importantă, ştim cu toţii, se află în interior. Coperţile spectacolului, cu actorul-regizor cu faţa la vedere, întruchipând creatorul celui care va imagina golemul sau al celui care va căuta piatra filosofală, subliniază că toţi rămân doar puncte pe drumul cunoaşterii universale. Repetitivitatea scenelor reproduce aproape balzacian ritmul esenţial al existenţei, cu mijloace subtile care, alături de temă, dau amplitudine spectacolului. Decorul video din fundal, în faţa căruia expresivele păpuşi se mişcă cu paşi lenţi, apoi reluarea aceloraşi scene refac imaginea veridică a habitudinilor unei întregi vieţi.

În Sala Studio a Teatrului Ţăndărică, senzaţia de intimitate îmbracă toată suflarea. Căci aflat cam la un metru de păpuşi, spectatorului îi este imposibil să ia distanţă intelectuală, să pună bariere între mintea lui şi scenă, mai ales când muzica clasică, cunoscută şi atât de caldă (soundtrack Andrei Gheorghiu şi Gabriel Apostol) îl permeabilizează. Proiectat video, spaţiul interior şi cel exterior, delimitat de fereastră - clasică criptografie a trecerii dintr-o lume în alta, dintr-un stadiu de evoluţie în altul -, oferă cadrul pentru o întreagă existenţă aflată pe drumul căutării spirituale. Un microscop aşezat în mijlocul scenei-pod face corp comun cu proiecţia bidimensională din spate, biblioteca înţesată de cărţi şi de simboluri oculte, unde păpuşa savant stă în poziţie meditativă. Cu atât mai deconcertant expresivă cu cât, lipsită de tradiţionala sa mişcare, rămâne statică timp îndelungat.

Scenă din „Golem“, adaptare liberă după Gustav Meyrink, în regia lui Gabriel Apostol (foto: Teatrul de Animaţie Ţăndărică)

Interacţiunea alchimistului cu exteriorul se petrece tot pe fundal video, fie în faţa bisericii, fie în decorul citadin, cald, plăcut ochiului, cu casele pragheze cotlonite. Dar scenele principale, care aduc dinamism şi acţiune dramatică, se petrec pe podul tridimensional rămas permanent pe scenă. Aici filosoful se încrucişează cu profiluri aflate pe diferite trepte ale vârstei şi evoluţiei umane, de la bătrânul cu ochelari sau beţivul care se clatină, la răufăcătorul sau curtezana de care se îndrăgosteşte nobilul, fiecare completat şi portretizat de segmente sonore specifice. Cel mai adesea, însă, filosoful rămâne pe gânduri, cu ochii pierduţi în zare, în sunetul subtil al apei.

Reluarea plimbării şi întâlnirea cu aceleaşi personaje reproduc subliminal mecanica vieţii. Ritmul aşezat, repetitiv, care dă senzaţia de gravitate, răbdarea cu care regizorul lasă timp spectatorului să guste şi să digere fiecare scenă conferă un timp al decantării de care publicul se contaminează repede. Odată stabilite aceste repere, Gabriel Apostol pigmentează spectacolul cu acţiuni dramatice animate, poveşti non-verbale uşor recognoscibile sau simboluri lesne de decriptat, ca trandafirul roşu al iubirii sau vârtejul de lalele din explozia de culori video în momentul îndrăgostirii. Căci iubirea va împlini drumul în căutarea adevărului. Dar cea mai sugestivă imagine rămâne clipa iluminării, când piatra filosofală se va aprinde până la incandescenţă. Este momentul când cei patru păpuşari (Mariana Zaharia, Daniela Ruxandra Mihai, Gabriel Apostol şi Viorel Ionescu) vor purta aceeaşi mască albă, lipsită de trăsături, semn al egoului purificat, aneantizat, al fiinţelor unite într-un plan superior.

Cu asemenea simboluri nealterate, cu mişcări încete şi scene repetitive, cu rastelul cu păpuşi la vedere, în chip de potenţiale existenţe umane, gata oricând să treacă de la virtualitate la manifestare, cu paşii lenţi ai personajelor şi mai ales cu ritmul sobru, care conferă spectacolului amplitudine, universul se esenţializează. Iar limbajul animaţiei se dovedeşte, surprinzător, un canal eficient în exprimarea căutărilor spirituale. Golem este cu siguranţă un spectacol de văzut căci lasă adulţilor un loc generos de reflecţie.