Pandemia - Criterii de performanţă

Simt nevoia, de la bun început, să îmi iau precauţia de a poziţiona acest articol în afara oricăror polemici sau abordări politice, dintr-un motiv cât se poate de respectabil: presa este asediată de retorică eminamente politică. Din ce în ce mai multe personaje utilizează platformele de comunicare pentru a se manifesta ca susţinători sau critici ai diferiţilor actori politici. Nu este cazul textului de faţă.

Prin urmare, acest articol este o încercare onestă de a căuta şi oferi un răspuns la întrebarea nepusă, dar care ne bântuie deja de o bună perioadă: care sunt criteriile noastre de performanţă pentru a evalua dacă am ieşit cu bine din criza pandemiei? Noi ca indivizi, noi ca familii şi noi ca ţară.

Întâi de toate, criteriul fundamental este cel medical/biologic: trebuie să rămânem sănătoşi şi să ii ajutăm pe toţi cei de lângă noi să rămână sănătoşi sau să se refacă. Atât la trup, cât şi la minte. Să ne depăşim fricile şi frustrările, să ne înţelegem mai bine, să maturizăm straturile nematurizate ale fiinţei fiecăruia dintre noi. Să păstrăm echilibrul şi să ne schimbăm în bine. Curajul prudent de a ne face bine nouă înşine şi celor din jurul nostru, trebuie să devină referinţă existenţială a ceea ce trăim şi a ceea ce urmează să vină. Vom fi mai responsabili faţă de ceea ce ne înconjoară? Vom fi mai generoşi?

Transpunând acest criteriu la nivelul unei societăţi, eficienţa se vede în numărul de infectări, de vindecări şi, din păcate, de decese. Deşi este prematur să dăm note, este clar că nu suntem nici prima, nici ultima ţara de pe glob. Comparaţiile şi analizele vor trebui dezideologizate şi operate cu onestitate. Meritele şi greşelile (unele dintre ele importante) vor trebui premiate sau sancţionate. Avem eroi ai acestei perioade, dar avem şi mulţi laşi, profitori cinici, iresponsabili sau chiar răuvoitori. Toţi aceştia trebuie sa devină, după caz, modele, sau cazuri de pus la stâlpul moral al infamiei.

Al doilea criteriu este cel al cunoaşterii: am învăţat ceva din şi în această perioadă? Am stat mai toţi acasă, am avut grijă de familii, de copii, de cei în vârstă, am avut grijă de noi? Am învăţat sau ne-am sporit abilităţile? Stând în case, este imposibil să nu ne fi întâlnit cu noi înşine, măcar câteva minute pe zi. Am evoluat? Am involuat? Frica, frustrările sau poate chiar disperarea, lipsurile, deprivarea socială ne-au făcut să ne revalorizăm vieţile? Am îmbrăţişat telecomanda şi ne-am lăsat capturaţi complet de micile ecrane? Ne-am surprins conectaţi de prea multe ore la mouse şi tastatură?

În general, crizele accentuează trăsăturile de caracter: cine este rău devine mai rău, cine este bun, devine mai bun.  Dar crizele mai conţin şi oportunitatea schimbării. Ieşirea din criză poate să aducă up-date-ul de care individul are nevoie: “forma îmbunătăţită a fiecăruia dintre noi”.

La nivel individual fiecare trebuie să îşi facă evaluările şi să caute soluţii, în funcţie de cine am devenit, şi, mai ales, în funcţie de ceea ce vrem să devenim. Avem planuri?

La nivelul societăţii, ceea ce cred ca se va întâmpla, este o schimbare calitativă substanţială. Stând cu ei înşişi, în mod forţat, sunt absolut convins ca oamenii au început, măcar într-o mică măsură, să se gândească şi să se răzgândească. O comunitate, o naţiune care a început să gândească, se schimbă în mod necesar. Cu siguranţă, nu vom mai fi la fel. Cu siguranţă, România şi, în general, lumea, nu vor mai fi la fel. Relaţiile se vor schimba, valorile se vor schimba. Cu toate frânele inerente schimbării, este evident ca aceleaşi structuri vor ceda sub schimbările sociale şi, mai ales, sub cele declanşate la nivelul fiecărui individ. Speranţa, căci există o speranţa, este ca cei care decid sa înţeleagă, să folosească această schimbare socială, pe care să o conducă către ceea ce este cu adevărat valoros. Cei care conduc au şansa, aproape unică, a unui nou mare proiect.

Al treilea criteriu este cel economic. Am redus pierderile? Avem o strategie? Ce facem după ce se termină criza? O strategie de dezvoltare ca indivizi, ca antreprenori sau ca ţara?

La nivel individual, este foarte posibil ca mulţi dintre romani sa se afle într-o perioadă economică  foarte dificilă. Depinde de fiecare dintre indivizi (desigur şi de un stat inteligent şi implicat) să iasă din această încercare prin curaj, prudenţă şi efort. Eu cred, cu tărie, că această perioadă de privaţiuni va dura mult mai puţin decât s-ar aştepta majoritatea, dacă va exista o viziune a statului dublată de un efort la nivelul indivizilor. Dacă schimbarea individuală se va fi manifestat, durata acestei perioade grele se va reduce simţitor.

La nivelul societăţii româneşti criteriul de performanţa economică, în funcţie de care se va putea evalua situaţia statului, ţine de ceea ce îndeobşte numim PIB sau Produsul Intern Brut  (PIB-ul este o funcţie de mai mulţi factori, dar trei sunt determinanţii: capitalul, resursele şi forţa de muncă).  Aştept ca apropierea de ieşirea din criza medicală sa fie marcată de o viziune politică fermă, care să beneficieze de un larg acord la nivelul societăţi şi care sa ne ducă în situaţia de a ne califica printre câştigătorii acestei perioade, nu printre perdanţii ei. Să nu reedităm situaţia crizei din 2008, din care am ieşit înfrânţi, cu o societate bolnavă, plină de frustrări, aflată în conflict cu sine, fără proiecte şi sărăcită.

Avem şansa de a ne fi venit o parte din Diaspora acasă şi trebuie să facem tot ceea ce poate face un guvern conştient pentru a-i opri pe aceşti oameni in ţară, la muncă. Avem şansa de a negocia o poziţie mai bună într-o Uniune Europeană care si-a arătat limitele, dar şi importanţa pentru statele membre. Avem şansa de a ne proteja capitalul şi de a negocia condiţii mai bune pentru a ne recapitaliza. Avem şansa de a continua proiectele de exploatare a resurselor sau de a reintroduce în circuitul de valoare resurse nefolosite. Avem şansa unei agriculturi autohtone eficiente, chiar şi în actualele condiţii vitrege, şi pentru asta putem sa găsim mijloace de a o susţine si a o proteja. Avem şansa unei industrii IT&C de care lumea va avea nevoie disperată în noua paradigma care se naşte. Avem acasă energia vitală a unor oameni obişnuiţi cu munca grea, a unor oameni care pot construi autostrăzi şi alte elemente de infrastructură pentru proiectul României de mâine. Toate ceste şanse şi oportunităţi trebuie să fie organizate logic, într-o viziune clară, naţională, consensuală.

Sa recunoaştem că este o perioada dificilă pentru fiecare dintre noi dar şi pentru cei care conduc. Instituţiile trebuie sa găsească un compromis fin între “maximalismul sănătăţii”, care propovăduieşte izolarea şi distanţarea socială până când pericolul a trecut complet şi “maximalismul economic” care susţine ieşirea din distanţarea socială, cât mai curând, pentru a nu afecta economia, chiar şi cu riscul creşterii ratei de infectare şi a mortalităţii, deci cu riscul creşterii suferinţei. Fiecare dintre aceste doua perspective sunt justificate întru-câtva dar nu integral.

Criteriul de performanţa pe care statul român, în măsura în care este raţional, îl va folosi, va fi un mix între aceste criterii şi comparaţii, corecte şi oneste, cu alte state - F(Sănătate, Economie). Dacă în locul acestui criteriu de evaluare se va pune celebra “aprobare a opiniei publice” sau rezultatul alegerilor, înseamnă că mare lucru nu am învăţat din încercarea prin care trecem.