Origini

Unul dintre cel mai greu de suportat a fost un film de peste două ore și jumătate, pornit de la scrisorile dintre bunicii regizorului, Emmanuel Marre, pe nume Henri (interpretat de Swann Arlaud, din Anatomia unei căderi). Ca să fie totul complet, tipul mai scrisese și o carte: Notre salut/Salvarea noastră (un fel de Mein Kampf), pe care încerca s-o bage pe gâtul tuturor. O poveste, din nou, din anii '40, cu un simpatizant al Guvernului de la Vichy, chiar un feroce admirator al Mareșalului Petain. Fără niciun fel de remușcări față de colaboraționismul rubedeniei, conceput să-ți fie oarecum milă de cel care, aparent, rezolva problema șomajului, dar a contribuit la deportarea evreilor din zonă, dar și a francezilor siliți să muncească în Germania, te întrebi cum de a finanțat cineva așa ceva. Spectatorii s-au săturat destul de repede (că doar expresia lor sună: en avoir marre) și au plecat pe capete de la A Man of His Time.

Bruce Dern lături de fiica Laura la Cannes FOTO GettyImages

Minotaurul rusului Andrey Zvyagintsev (transcriere americănească a numelui) a avut cel mai mult public în sala mare Lumière, la matineul de 8:30. Un scenariu puternic, aparent polițist, cu o crimă pasională, dar și cu scoaterea la iveală a corupției și a cinismului lui Putin (în tablou pe peretele biroului primarului, ca și al Mareșalului, în cel franțuzesc), după declanșarea așa-zisei operațiuni speciale din Ucraina.

The Man I Love, al lui Ira Sachs, se oprește în anii '80, la un cuplu gay, amenințat de cumplita SIDA, care atunci era fără leac. În rolul principal, Rami Malek, care a fost strălucit, pe un personaj similar, pentru care a luat Oscarul cu Freddie Mercury, din Bohemian Rhapsody.

Dar revelația zilei a fost, din nou, un strălucit documentar: Dernsie, despre nonagenarul (peste două săptămâni) Bruce Dern, proiecție în sala Buñuel, în prezența actorului și a strălucitoarei sale fiice: Laura Dern, însoțită de copiii ei. Cu o carieră de 70 de ani, cel care l-a împușcat pe legendarul John Wayne (firește, doar pe ecran, în The Cowboys din 1972) și-a povestit maratonul vieții, unul și la propriu și la figurat, susținut de un foarte entuziast Quentin Tarantino, dar și de o întreagă listă de cineaști extraordinari. Regizorul Mike Mendez, care a strecurat și animație pentru cei din cariera lui Dern, care au rămas nemuritori pe peliculă, de la Hitchcock la Bette Davis, merită The Golden Eye, deși mărturisesc că mai toate din secțiunea aceasta l-ar merita. Grea alegere pentru jurați, dar o încântare pentru cinefilii pasionați. De ce acest titlu: Dernsie? Pentru că histrionicul nostru mereu inventa ceva, care firește nu era în script, și obținea un moment de geniu. La Coming Home, cu Jane Fonda, despre veteranii războiului din Vietnam, a înnobilat finalul, cu un gest aparent neobservabil, la care nu s-a gândit nimeni. S-a lepădat de verighetă. Ar trebui revăzut, ca să-l privim din altă perspectivă acum. Cu Nebraska a luat un trofeu Palme d'Or, înmânat de Spielberg, în anul în care era și Cristian Mungiu în juriu. Poate va aduce această nestemată la festivalul lui din toamnă.

De la fața locului, corespondent pasionat de cea de-a 7-a Artă, Irina-Margareta Nistor