Omagiu seriei B

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peter Quill (Chris Pratt), un demn urmaş al lui Flash Gordon sau Buck Rogers
Peter Quill (Chris Pratt), un demn urmaş al lui Flash Gordon sau Buck Rogers

INEDIT Un bizar amestec de genuri şi stiluri este filmul american „Gardienii galaxiei“, probabil cel mai mare succes cinematografic al acestei veri.

Mult-aşteptat, mult-lăudat (chiar înainte de a fi văzut) şi încadrat lejer în topul celor mai mari succese de casă din toate timpurile, „Gardienii galaxiei“ este o nouă lovitură dată de studiourile americane Marvel (care au mai lansat anul acesta un film excelent, noua producţie cu „X-Men“). Filmul, care a avut premiera americană pe 1 august, s-a aflat pe locul 1 în box-office-ul de peste Ocean.

Deşi nu şi-a recuperat, în primul weekend, decât jumătate din bugetul estimat de 170 de milioane de dolari (recuperare pe care marile succese o cam execută în primele trei zile de rulare), „Gardienii galaxiei“ va fi cu siguranţă profitabil. Dovadă şi nota de 8,8 şi locul 33 într-un top 250 pe care filmul le are deja pe unul dintre cele mai populare site-uri de specialitate. Desigur, aici acţionează şi mecanismul fanilor entuziaşti, de care benzile desenate şi filmele produse de Marvel se bucură din plin.

Marvel se extinde

S-a făcut mult caz de faptul că pentru prima oară universul Marvel – având ca specific abundenţa supereroilor cu faţete alb/negru/gri, probleme de conştiinţă, psihologie elaborată etc., dar toate acestea situate pe Pământul nostru drag (mai exact SUA), aici şi acum – se extinde în spaţiul cosmic, până la marginile Galaxiei. Este însă doar un aspect al acestei producţii de succes, a cărei principală caracteristică trebuie considerată pigmentarea permanentă cu umor, cu replici acide, o viziune non- şi chiar anti-eroică cu care mai rar te întâlneşti într-un film science-fiction de felul acesta, în orice caz nu la asemenea dimensiuni.

Regizorul american James Gunn (44 de ani), nu chiar debutant (încă două lungmetraje, plus muncă în televiziune), dar nici foarte băgat în seamă până acum, are o experienţă mai solidă în calitate de scenarist şi producător al unor filme comerciale (de tip „Scooby-Doo“ cu actori). Tot el scrie acum, în colaborare, povestea „Gardienilor galaxiei“, bazată pe benzile desenate semnate de Dan Abnett şi Andy Lanning, doi autori la rândul lor cu rădăcini solide în universul Marvel („Răzbunătorii“, „Cei patru fantastici“ etc.). Succesul filmului va face ca Gunn să regizeze şi un „Gardienii galaxiei 2“, programat pentru 2017.

La marginea Galaxiei

Filmul te lasă cu gura căscată prin lipsa totală de inhibiţii, prin amestecul inedit de genuri – science fiction, supereroi, space opera, comedie/parodie etc. –, prin faptul că oricând poate să cârmească în orice direcţie. Principalul său merit este că nu vrea să te convingă de nimic, aşa-zisul eroism este în permanenţă subminat de ridicolul, micimea şi slăbiciunile de caracter ale personajelor – „salvarea galaxiei“ nu-i altceva aici decât o joacă, o glumă, un divertisment –, aceasta spre deosebire de grandilocvenţa indigestelor opusuri cu supereroi ale unui Christopher Nolan (aşa-zisa trilogie a „Cavalerului Negru“).

Acţiunea începe în anul 1988, atunci când adolescentul american Peter Quill este răpit de pe Pământ, din motive încă necunoscute, de către o navă extraterestră. Povestea continuă peste 26 de ani, adică exact în anul în care ne aflăm acum, dar în cu totul alt colţ al Galaxiei, când Peter Quill (Chris Pratt), ajuns între timp un experimentat vânător de recompense, se trezeşte prins în mijlocul conflictului sângeros dintre maleficul Ronan, reprezentant al unei culturi crude şi misterioase, şi Imperiul Nova, o civilizaţie hedonistă şi tolerantă, oarecum similară Statelor Unite actuale (să aibă sens paralela Putin versus Occident?!).

Grupul de aliaţi şi, în cele din urmă, prieteni care se vor constitui în „gardienii galaxiei“ nu s-a mai văzut până acum într-un film de acest gen: „şmecherul“ pământean Peter Quill, super-luptătoarea Gamora (Zoe Saldana) – o „maşină de ucis“ lipsită de sentimente –, „ratonul“ Rocket (Bradley Cooper) – o făptură inferioară pe care s-au făcut experimente necontrolate –, Groot – un copac umanoid, bun la suflet, dar fără prea multă inteligenţă –, uriaşul Drax, obsedat de a-şi răzbuna familia – o brută sensibilă, dar lipsită de „simţul metaforei“.

Farmecul kitsch-ului

Nu e greu să ne dăm seama de unde vin toate acestea: este universul filmelor SF de serie B şi chiar mai jos, înfloritoare în anii ’70 şi ’80, pe care „Gardienii galaxiei“ le omagiază astfel într-un mod discret. Lucrul este evident mai ales atunci când avem de-a face cu apariţiile personajelor negative: violentul Ronan şi şi mai violentul şi impunătorul Thanos (Josh Brolin), care-şi fac mendrele undeva la capătul Universului. Respectivele apariţii produc un fior pe care numai kitsch-ul de acest fel îl poate produce, mai ales asupra copiilor şi adolescenţilor cărora povestea li se adresează în primul rând.

Este lumea care ne-a dat o „Barbarella“ (1968, regia Roger Vadim, cu Jane Fonda), secvenţele introductive din „Superman“-ul anilor ’70 (cu Marlon Brando, Susannah York, Terence Stamp şi Maria Schell!), mai târziu, în anii ’80, un „Flash Gordon“ (1980, regia Mike Hodges, cu Sam Jones, Max von Sydow, Topol, Ornella Muti şi Timothy Dalton!) şi un „Buck Rogers în secolul 25“ (serial TV, 1979-1981). Rădăcinile ei sunt însă mai vechi. „Flash Gordon“ şi „Buck Rogers“ sunt remake-uri, personajele fiind lansate şi filmate pentru prima oară în anii ’30.

Rădăcini space opera

Aşa-numita „space opera“ apare – mai întâi în literatură, imediat şi în film, pe cât permiteau mijloacele tehnice – ca mijloc de evaziune în acei ani ai crizei, anii ’30. Termenul este creat prin analogie cu „soap opera“ (poveşti siropoase pentru femei, produse ca reclamă pentru firme de săpun şi cosmetice, de unde şi numele), ceea ce arată clar derizoriul în care erau plasate astfel de ficţiuni puerile, chit că genul a produs ulterior şi opere majore.

Rădăcinile space opera hrănesc intens şi universul „Star Wars“ imaginat în anii ’70 de George Lucas, numai că acesta i-a infuzat o anvergură politico-filozofică („s-a luat în serios“, cu alte cuvinte), pe filieră tolkieniană („Stăpânul Inelelor“), care-l diferenţiază net de produsele menţionate şi de actualul „Gardienii galaxiei“. Ar fi interesantă, de altfel, o paralelă – ţinând cont de influenţele din space opera şi serie B – între „Războiul stelelor“ şi filmul de faţă.

„De mâna a doua“

Totul este „de mâna a doua“ în „Gardienii galaxiei“, nu numai influenţele SF reciclate. Caseta audio, cadou de la mama sa, singura amintire a lui Peter Quill de pe Pământ, conţine succese pop de mâna a doua din anii ’80, motiv pentru a ne mai aminti şi a mai râde încă o dată de acea perioadă a excesului şi a grandilocvenţei. La fel şi filmele mediocre pe care şi le mai aminteşte pământeanul, de gen „Footloose“, cu „eroul“ Kevin Bacon, devin un ridicol reper în celălalt capăt al Galaxiei.

Nu-i de ici-colo să-i vezi pe nişte fiinţe umanoide aflate teoretic la miliarde de ani-lumină de noi dansând şi scălămbăindu-se pe ceea ce noi aici considerăm „kitsch“ şi muzică „de doi lei“. Totul este, în „Gardienii galaxiei“, „de mâna a doua“ / „second hand“, „gunoi“ reciclat, serie B, realizată însă cu mijloace de serie A.

Apropo de aceste mijloace, filmul nu este doar umor şi joacă de-a filmul, de-a povestea. Efectele speciale se iau în serios şi sunt excepţionale, aparenţa spaţiului cosmic şi scenografia spaţiilor interioare de pe planetele vizitate de eroi fiind fără cusur. Sunt multe soluţii vizuale ingenioase pentru situaţiile inedite şi, câteodată, chiar emoţionante, dar toate acestea trebuie descoperite la cinema.

Info

Gardienii galaxiei / Guardians of the Galaxy (SUA, 2014)
Regia: James Gunn
Cu: Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista, Vin Diesel, Bradley Cooper

4 stele

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite