O poveste de aur

Fiecare lucru pe care îl facem în viaţă are un preţ. Când spun asta nu mă gândesc la bani şi la faptul că aceştia pot cumpăra orice, ci la un fel de bursă subterană a sufletului tău, la care îţi vinzi timpul, energia, liniştea şi cumperi sentimentul împlinirii profesionale sau pe acela al datoriei împlinite faţă de un domeniu al vieţii sau faţă de propriul tău crez.

Am comentat multe victorii răsplătite cu medalii. Într-un asemenea concurs, cu mulţi ani în urmă, s-a întâmplat ceva de necrezut, dar adevărat. Cursa a fost strânsă, de la egal la egal, iar până la urmă, printr-un absurd joc al întâmplării, câştigătorul real a pierdut locul întâi, aşa cum nu o dată se petrece pe stadioane.

Şi atunci, ce credeţi că a făcut câştigătorul neaşteptat desemnat de întâmplare? S-a îndreptat spontan spre deţinătorul locului doi, l-a îmbrăţişat şi i-a spus plin de emoţie: „Te rog să primeşti medalia mea de aur. Ea îţi aparţine, ai fost mai bun ca mine şi o meriţi din plin!”

Comentând multe competiţii mi-am dat seama că forţa de a suporta cu demnitate înfrângerea, poate fi uneori, cea mai mare victorie.

Victoriile, oricare ar fi ele, se obţin greu. Răsplata vine mai târziu, uneori foarte târziu. E cununa truditorului. Adevărata victorie se justifică prin valoare şi influenţa pe care o are asupra societăţii.

Nevoia de victorii, nevoia de campioni, e nevoia de bucurie şi de satisfacţie pe care o resimţim în tot ceea ce întreprindem, în prezent sau în perspectivă şi pe care societatea trebuie să o cultive.