O parabolă a lui Iisus

România se află sub tirania majorităţii. După ce „puciul”, „lovitura de stat”, „atentatul la adresa democraţiei, alianţei nord-atlantice şi valorilor europene” puse astă-vară la cale de către complotiştii „lui Voiculescu” au fost dejucate  de către Monica d΄Arc, dimpreună cu cavalerii ei, România este în această iarnă cumplit lovită de poporul însuşi.

Poporul este „tembelizat” de Antene, un nou FSN se arată la orizont etc. etc. Unul dintre izvoarele principale ale acestui curent de opinie – pe cât de firav, pe atât de zgomotos – se află, desigur, pe piscurile pleşuve ale Preşedinţiei. Altele, aflate pe piscuri şi mai înalte, îl alimentează, subteran şi tenebros, făcându-l să spumege în albia de porţelan a unei democraţii de pension şi de papion.

Anunţarea rezultatelor alegerilor de la sediul ARD a fost în multe sensuri revelatoare. Cei doi lideri ARD, Vasile Blaga şi Mihail Neamţu, au pus în evidenţă, printr-un efect de contrast, răul care a măcinat din interior PD-PDL-ARD-ul (un partid care pe cât s-a mărit cu noi membri, mai mult sau mai puţin fantomatici, pe atât a scăzut în susţinerea electoratului). Vasile Blaga, răvăşit, profund tulburat de înfrângerea în alegeri (atât a partidului său cât şi a sa personală) se bâlbâie („candindanţii noştri”), comite acel colosal act ratat („timp de o lună ARD a dus cea mai cumplită campanie de mistificare şi de manipulare”), transpiră abundent şi, parcă intimidat, se grăbeşte să-i dea cuvântul imberbului şi fercheşului Mihail Neamţu care în tot acest acest timp a privit calm şi sigur pe el, oferindu-se de câteva ori să-i sufle bătrânului neajutorat. În faţa microfonului Neamţu nu ezită să puncteze: „experienţa” şi „puterea de organizare” pe de o parte,

„inovaţia”  şi „creativitatea forţelor noi, proaspete”, pe de altă parte, spune Neamţu arătând, cu un gest abia disimulat, spre el însuşi ca reprezentant al tinereţii inovatoare, iar spre sărmanul Blaga ca reprezentant al „experienţei” şi al „puterii de organizare”. Pentru Neamţu înfrângerea de astăzi este o victorie: victoria celor 75% de „oameni noi” pe care ARD-ul se laudă că-i are chiar pe prima pagină a site-ului său. Neamţu şi colegii săi de generaţie vor să traducă înfrângerea suferită astăzi în termenii victoriei lupilor tineri în faţa lupilor bătrâni, în termenii unui triumf al „uşorilor” în faţa „greilor” PD-PDL-ARD.

Toată  lupta intestină a PD-PDL-ARD se poate citi în această scurtă declaraţie de presă a celor doi lideri ai săi. Un observator extern poate citi însă şi altceva. Poate citi de pildă involuntara, spontana şi inocenta credinţă a „bătrânilor” faţă de valorile democraţiei şi, de partea cealaltă, cinismul, dispreţul şi agasarea „tinerilor” faţă de aceleaşi valori. Blaga suferă cu adevărat din cauza înfrângerii partidului într-o bătălie electorală democratică. Lui Neamţu abia că-i pasă. Unul se află aproape în pragul comoţiei cerebrale, celălalt vorbeşte demagogic, exaltat, frizând caragialismul. Unul este conştient de înfrângere, celălalt proclamă, iresponsabil, punctul de plecare al renaşterii dreptei. Suferinţa lui Blaga vine din două părţi: din partea înfrângerii electorale şi din partea înfrângerii în interiorul partidului unde „forţele tinere” au ştiut cum să tragă sforile retoricii „înnoirii”, „schimbării” şi „reformării” în aşa fel încât să se poată impune în faţa „bătrânilor”, indiferent de rezultatul alegerilor.

Tabăra „tânără”  va folosi această înfrângere a alianţei ca o dovadă că „bătrânii”, „dinozaurii” şi „greii” ei sunt depăşiţi, consumaţi şi, drept urmare, trebuie să cedeze locul forţelor „inovatoare” şi „creative”. Ştiind acest lucru, obişnuiţi cu lupta dintre generaţii, „bătrânii” vor avea întemeiate motive să se piardă în faţa puberilor, aşa cum declaraţia de aseară a liderilor celor două facţiuni a dovedit-o. Târziu în noapte a venit rândul domnului Videanu să anunţe, cu o înfăţişare plouată, rezultatele alegerilor, având în fundal o uliţă înspre nicăieri. În glasul dumnealui nu mai rămăsese nimic din tonul triumfalist de la ultimele alegeri prezidenţiale când, înconjurat de steaguri tricolore, anunţa realegerea, pe muchie de cuţit, a domnului Băsescu. Sensibilitatea politică a unor domni precum Blaga sau Videanu are, pare-se, un prag democratic minimal dincolo de care devine inertă. Aripa tânără şi radicală a „noii drepte” este complet lipsită de scrupule democratice, mai potrivite cu idealismul revolut al „emanaţilor” revoluţiei de la 1989 decât cu pragmatismul autoritarist şi elitismul deşănţat al junimii „României Drepte”.

Le propun înalţilor sfetnici ai partidului democrat-liberal un exerciţiu de sinceritate. Nu cumva chiar aroganţa, elitismul toxic, dispreţul faţă de popor – „calităţi” în care aripa lui tânără a excelat – l-au măcinat încetul cu încetul, până la colapsul de astăzi? Nu cumva l-au pierdut dorinţa de a se impune cu joarda, intelectualismul apăsat, nasul pe sus şi alergia faţă de „prostime”? Nu cumva au lipsit la lecţia de hermeneutică religioasă a domnului Pleşu, tocmai la aceea care descifra îndemnul christic „fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei, 10:16)?