O lume minunată în care veți găsi numai copii…

S-au dus vremurile în care glasuri de prichindei răsunau în căminele celor mai mulți români! „O droaie de copii există în orice casă, «câți dă Dumnezeu», iar familiile în care Dumnezeu dă numai un copil sau doi sunt mai degrabă rare”. Așa stăteau lucrurile pe la 1800 când, așa cum scrie Ioana Pârvulescu în „În intimitatea secolului 19”, și figurile cu notorietate ale societății se puteau lăuda cu familii numeroase. Ion Heliade-Rădulescu a avut 8 copii, dintre care i-au trăit 5, C.A. Rosetti – 7, Mihail Kogălniceanu – 8, Slavici – 6, Petre Ispirescu – 7, Carol Davila – 4 etc. După mai bine de două secole, în cursul cărora a cunoscut și o epocă de masivă intruziune a statului comunist în viața de familie, cu consecințe dramatice pentru multe femei, dar cu un spor demografic substanțial, România înregistrează un continuu declin al populației, de la o lună la alta născându-i-se tot mai puțini copii. De pildă, în februarie, anul acesta, au venit pe lume 11.316, cu peste 2.500 mai puțini față de ianuarie, potrivit Institutului de Statistică. Iar la finele anului trecut, am avut un alt record negativ: 171.000 de nou-născuți, față de aproape 200.000 în 2021.

Sigur, nu doar România e pe panta demografică descendentă. Rata de fertilitate, care reflectă numărul de nașteri vii per femeie, s-a schimbat semnificativ în țările europene în ultimele decenii, din varii motive. Scăderea a fost de 24% în Malta, 16% în Finlanda, 7% în Portugalia și 5% în Olanda. O reducere mai mică s-a consemnat în Spania și Franța (3%), iar în Marea Britanie – numai 1%. Italia aproape că a intrat în panică, după ce nașterile din Peninsulă au atins un minim istoric. Anul trecut, Italia a întâmpinat 392.600 de bebeluși, faţă de 400.249 în anul precedent, a 14-a scădere consecutivă şi cel mai mic număr de la unificarea ţării în 1861, a notat ISTAT în raportul său.

În același timp, una din patru persoane din Italia are peste 65 de ani, iar numărul de centenari s-a triplat, ajungând la 22.000. În Slovenia, peste o cincime din populație a depășit 65 de ani, existând deja și aproape 300 de oameni trecuți de 100 de ani. La noi, peste 65 de ani au circa 19% dintre locuitori, iar numărul celor cu vârste de peste 85 de ani s-a dublat în două decenii. La capitolul centenarilor, România se afla totuși în 2011 – alături de Bulgaria și Croația – la coada Europei, cu doar vreo 4.000 de seniori care au bifat veacul trăit, cele mai mari cote de „seculari” înregistrându-se în Franța, Italia și Grecia, peste 20.000 fiecare.

La nivel individual, perspectiva unei vieți mai lungi (și, ideal, în mulțumitoare stare de sănătate) este pozitivă. Dar în societate, această evoluție va accentua dezechilibrul generațional cauzat de scăderea natalității. Vor exista, așadar, cheltuieli mai multe și pe timp mai îndelungat cu susținerea și îngrijirea unei populații îmbătrânite, în condițiile unei forțe de muncă tinere mult reduse. Presiunea pe bugetul de pensii și sănătate va crește și, în lipsa importării de lucrători de pe alte meleaguri sau a readucerii acasă a românilor activi din străinătate (ipoteză parțial utopică), nu vor mai exista suficienți angajați să susțină efortul bugetar.

Este și motivul pentru care se propun în ultima vreme tot felul de soluții de stimulare a natalității și încurajare a formării familiilor tinere. Mare parte dintre inițiative se concentrează pe acordarea de stimulente/ajutoare financiare și facilități, însă banii, deși necesari, nu pot fi suficienți în absența unor măsuri complexe de sprijin pentru viitorii părinți, cum ar fi, de pildă, accesul gravidelor și apoi mamelor la servicii medicale de calitate, asigurarea locurilor la creșe pentru nou-născuți sau dreptul la un program de lucru flexibil ori redus pentru părinții care revin la lucru înainte de încheierea concediului de doi ani. Sunt condiții pe care le-ar lua în calcul românii din clasa de mijloc când și-ar gândi viitorul alături de unul sau mai mulți copii. Pentru că tocmai acest segment de populație ezită să aducă pe lume prunci, după cum remarca Mihaela Mosora, membru în Asociaţia Familiilor Numeroase din România. Potrivit acesteia, „Noi vrem o populaţie educată. Cumva clasa de mijloc, care ar putea să facă copii, ar putea să investească în educaţie, nu face copii”.

Iar dincolo de îmbunătățirea cadrului economico-social, ar fi necesare schimbarea de optică și renunțarea la prejudecăți. Mihaela Mosora vorbea despre stigmatizarea familiilor cu mulți copii, părinții respectivi fiind bănuiți că au avut această opțiune din cu totul alte motive decât cele pur afective. O opinie regăsită din păcate inclusiv într-o declarație parlamentară, al cărei autor arăta că „de cele mai multe ori, familiile sărace fac şi cei mai mulţi copii – din cauza accesului deficitar la servicii de sănătate, lipsei educaţiei ş.a.”. Există, firește, și cazuri de adulți care se mulțumesc să trăiască din alocațiile minorilor, dar e nedrept să considerăm că micuții veniți pe lume în familii fără resurse sunt fie „accidente biologice”, fie surse de venit pentru părinți. Până la urmă, sunt și români care iubesc să-și transforme viața în acea „lume minunată în care veți găsi numai copii…”