O învățătură… uniformă

Din timp în timp, subiectul uniformei școlare obligatorii își face loc în dezbaterea publică, mai frecvent pe filieră parlamentară, dar nu exclusiv. De pildă, acum câteva zile, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a relansat ideea, ca soluție pentru „atenuarea diferențelor economice și sociale între copii” și, implicit, pentru combaterea discriminării pe motiv de ținută. Invocând un sondaj de opinie realizat în urmă cu un an și jumătate la nivel național de instituția pe care o conduce, Csaba Asztalos a afirmat că vestimentația s-ar situa pe locul secund între motivele de hărțuire a elevilor, după aspectul fizic. Or, uniforma ar elimina unul din prilejurile de persiflare.

La prima vedere, argumentația pare valabilă. Numai că, și în anii egalității comuniste, când uniforma era obligatorie, nimeni nu putea împiedica etalarea la școală a unor „accesorii” de fițe, care scoteau în evidență copiii cu părinți bine situați în ierarhia vremii: penare moderne, instrumente de scris performante, ghiozdane multicolore ori pur și simplu încălțări „ca-n reviste” (procurate cel mai adesea din Occident). Sigur că nu erau mulți cei care se puteau lăuda cu asemenea obiecte, însă ei existau și diferențierea se făcea și atunci, cu toată străduința regimului de a nu permite ieșirea din rând.

Astăzi, se redescoperă utilitatea uniformei obligatorii, promovată inclusiv printr-o propunere legislativă respinsă deja de Senat la finele anului trecut și ajunsă săptămâna aceasta în comisiile Camerei Deputaților. Bunele intenții ale inițiatorilor, de a crește siguranța în unitățile de învățământ prin impunerea unei ținute ușor recognoscibile, care să deosebească elevii de eventuali intruși, se pot vedea totuși lesne zădărnicite. Filtrul de pătrundere în școli nu poate fi restrâns la uniformă, întrucât ea poate fi împrumutată și de răuvoitori, pentru inducerea în eroare a pazei. În absența legitimării la intrare și a camerelor de supraveghere video, simpla ținută specifică nu rezolvă mare lucru.

Cu toate acestea, promotorii proiectului susțin, citând diverse studii americane, că vestimentația omogenă pentru elevi a redus în unele școli din SUA incidentele violente, atacurile armate, bătăile între copii, actele de vandalism, chiar și posesia de droguri, i-a făcut pe elevi mai disciplinați și mai atenți la ore, a diminuat numărul de absențe și problemele de comportament și a îmbunătățit rata de absolvire. În plus, odată cu uniforma, „alegerile vestimentare nu mai reprezintă o problemă, deci te poți concentra pe școală”: „Cel puțin la nivel vestimentar, pe durata orelor, toți elevii sunt egali”, scrie în Expunerea de motive.

Cu argumente oarecum similare a ieșit într-un interviu și Prima Doamnă a Franței, chiar luna trecută. Fostă profesoară, ea s-a declarat pentru purtatul uniformei, „ținute simple, dar nu tristuțe”, amintindu-și de vremurile când era elevă: „15 ani am fost în fustiţă şi pulover bleumarin şi a fost foarte bine. Uniforma şterge diferenţele şi îţi permite să câştigi timp. Într-adevăr, îţi cere timp dimineaţa ca să-ţi alegi cu ce să te îmbraci şi îţi trebuie bani ca să-ţi cumperi haine de marcă”, a declarat Brigitte Macron pentru „Le Parisien”. Pledoaria sa nu găsit totuși ecou în Adunarea Națională de la Paris, unde s-a discutat subiectul, poate și pentru că susținătorii uniformei erau mai ales deputaţii lepeniști din Reuniunea Naţională, mai interesați să impună disciplina în forță și să acuze „comunitarismul islamic”, decât de echitatea din sistemul de învățământ.

Și-n Franța, la fel ca-n România, subiectul revine periodic în prim-plan, stârnind mereu dispute. La București, sindicatele și patronatele din Consiliul Economic și Social (CES) au votat pentru obligativitatea uniformei școlare, în vreme ce societatea civilă – contra, considerând că se împiedică libera exprimare a elevilor, iar pentru că majoritatea acestora e potrivnică, s-ar genera o nemulțumire și o situație conflictuală în școli. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul parlamentar menționat, dar a atras atenția că unul aproape identic a fost respins definitiv de Camera Deputaților în martie 2021, în vreme ce Guvernul a anunțat că nu susține demersul, pentru că e „mult prea restrictiv” comparativ cu actuala formă a legii 35/2007, care permite – acolo unde se dorește – stabilirea de către consiliile profesorale (după consultarea părinților și a elevilor) de semne distinctive pentru unitățile de învățământ: ecuson, uniformă, eșarfă etc.  

Până la urmă, un consens în această privință e imposibil de obținut. Da, în învățământul public, uniforma poate însemna asigurarea unui cadru echitabil și confortabil emoțional pentru o bună parte dintre elevi. După cum, în școlile private care optează pentru ținuta reglementată, aceasta reprezintă motiv de mândrie pentru cursanți, dar și o dovadă de atașament față de instituțiile respective și de valorile lor. Dar pentru toți copiii, mai utilă decât o uniformă propriu-zisă ar fi o învățătură… uniformă, de aceeași (bună) calitate.