O afirmaţie stupefiantă care schimbă echilibrul de securitate în partea noastră de Europă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine sugestivă pentru confruntările din estul Ucrainei dintre separaţişti şi forţele ucrainene FOTO AP
Imagine sugestivă pentru confruntările din estul Ucrainei dintre separaţişti şi forţele ucrainene FOTO AP

„Cu siguranţă, Ucraina nu va fi în stare să devină membru UE în următorii 20 sau 25 de ani. Şi nici în NATO“ - un mesaj uluitor rostit de Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, în cadrul unui discurs ţinut la Haga, pe 3 martie, asigurând astfel alegătorii danezi că nu au de ce să se teamă că semnarea acordului de liber schimb între Ucraina şi UE ar putea însemna sau ar putea fi interpretat drept


 un semnal al dorinţei europene de a deschide discuţia în ce priveşte acordarea statutului de membru.

Interesant este că, în mod absolut neaşteptat, mesajul extrem de dur al lui Juncker taie nu numai speranţele ucrainene în privinţa drumului european, ci şi, încălcând normele de comportament până acum în vigoare între instituţiile de la Bruxelles, asumă şi o referinţă extrem de precisă la NATO şi planurile sale.

Mai mult decât ciudat, dar, dacă chiar aşa stau lucrurile, suntem în faţa uneia dintre cele mai importante declaraţii politice din aceşti ultimi ani, reconfigurând total situaţia geopolitică din ţara noastră, dar şi cu un foarte cert impact asupra echilibrului politic din Ucraina. Aducând, în paralel, un câştig enorm, pe cât de nesperat pe cât este de amplu, poziţiei ruseşti în raport cu revendicările ucrainiene, şi oferind Rusiei un avantaj de poziţionare incredibil în ce priveşte relaţiile sale viitoare cu provinciile separatiste pro-ruse din estul Ucrainei. Dar, mai mult, creând şi o situaţie cu totul şi cu totul nouă în ce priveşte relaţia UE cu statele care îşi permiseseră oarece speranţe europene, ca urmare a includerii lor în proiectul Parteneriatului Estic.

Sigur că li se spusese de la început, cel puţin acesta fusese discursul oficial, să nu îşi închpuie că proiectul respectiv ar fi cumva anticamera UE. Numai că, în acelaşi timp, fusesese aplaudată la Bruxelles (şi nu numai) apariţia partidelor pro-europene şi se înmulţiseră gesturile de sprijinire a influenţelor lor naţionale. Ceea ce, la nivelul electoratelor din ţările respective, fusese interpretat ca un semnal de speranţă majoră, etapă evidentă - se spunea - pentru ceeea ce va fi, curând, foarte curând, o intrare în UE şi NATO.

Au urmat „confirmările negative“ date cu ocazia Summit-urilor de la Vilnius şi Riga ale Parteneriatului Estic. Pe de altă parte însă, au existat semnalele încurajatoare venite din partea NATO, în paralel cu o serie de măsuri ale UE de continuare a apropierii, fie măcar economice, care să dea o speranţă de supravieţuire Ucrainei.

Dar dacă ceea ce a spus acum dl Jucker este realitatea unei viitoare decizii politice comune UE-NATO, asta înseamnă, foarte clar, că jocurile sunt terminate pe o lungă perioadă de timp în tot ceea ce înseamnă spaţiul la est de actuala frontieră de delimitare UE-NATO cu Rusia. Lovitura este enormă pentru că vor vrea să recunoască acest lucru decidenţii europeni, semnalul este limpede în primul rând pentru relaţia cu Kremlinul căruia i se arată că a câştigat prin viitoarea foarte probabilă dispariţie a tuturor partidelor politice sau curentelor pan-europene din ţările Parteneriatului Estic, cele cărora, brusc, li s-a dus baza de argumentaţie.

Orizontul de timp anunţat de dl Juncker mai are şi o altă semnificaţie: este ceva cu mult, mult mai mult decât precedenta referire directă la posibila extindere a UE, atunci când tot domnia sa anunţa ferm, în expunerea programului său politic, că pe perioada cât va fi preşedintele CE, procesul respectiv va fi îngheţat. De data asta, procesul este anunţat a fi amânat pe spaţiul unei generaţii, cuplând un „adio“ european cu unul euroatlantic.

Este foarte grav, nespus de grav: timp de o generaţie, Europa le spune nefericiţilor care sperau să rupă tradiţia prezenţei comuniste ruse şi să deschidă porţile spre un alt mod de viaţă şi spre alte relaţii cu lumea occidentală, că, gata, visul s-a încheiat şi că degeaba s-au înghesuit să protesteze pe Maidanurile presupusei viitoare independenţe faţă de Rusia.

Rusia este însă marea câştigătoare deoarece nu ea, nu Putin, nu Duma rusă sau vreun ministru ca Rogozin din linia ultra-dură a venit să le spună ucrainienilor marea ştire. Dimpotrivă, europenii au făcut-o, confirmând astfel, fără putinţă de tăgadă, toate mesajele similare transmise de la Moscova drept un avertisment adresat mult prea entuziaştilor pro-europeni din republicile fost sovietice.

Iar clasa politică din ţările respective va primi această nouă situaţie într-un singur fel: am fost lăsaţi singuri, Europa şi NATO sunt mult prea ocupate să gereze propria lor criză majoră, cea a migranţilor, nemaiavând nici timp, nici resurse, nici apetenţă pentru a se mai ocupa de noi.

Pentru a păstra echilibrul acestui comentariu, trebuie însă să adaug că UE (împreună cu FMI) nu au renunţat la împrumutul promis de 40 de miliarde de dolari destinat susţinerii refacerii economice a Ucrainei. Sigur că da, numai că, aşa cum este cazul deja cu Republica Moldova, s-ar putea să vedem cu apare pe masă condiţionalitatea sine qua non a existenţei unui guvern pro-european care să continuie reformele promise cu atâta osârdie de Preşedintele Poroşenko. Ce credibilitate va mai avea însă acest angajament din momentul în care, cu siguranţă, toate forţele politice pro-europene vor avea de suferit, cu consecinţe absolut imprevizibile pe termen scurt şi pe termen mediu?

Rusia îşi vede confirmată şi o altă previziune, cea mai serioasă şi mai plină de consecinţe dintre toate: va fi lăsată să controleze jocurile în această parte la est de graniţa UE-NATO şi astfel va putea recăpăta o influenţă predominantă, dacă nu chiar absolută, peste ceea ce a afirmat mereu a fi zona sa directă de interes strategic.

Nu ştiu care va fi poziţia oficială a NATO în acest sens, dar momentul este deosebit de delicat din momentul în care, în plină perioadă electorală americană, vor exista premise reduse pentru o abordare de forţă. Drept care, după declaraţia Juncker, avem:

1. o dezechilibrare politică majoră a jocurilor la frontiera de est

2. o legare şi mai puternică a tuturor ţărilor din zona aceasta a noastră de garanţia de securitate americană.

Odată cu apariţia unui cumul enorm de noi probleme pentru toate ţările de pe această graniţă de est, aflate acum în contact cu factori noi de dezechilibru, care se adaugă crizei identitare interne a Europei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite